Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   "Planul Maracuţa", o jumătate de…

„Planul Maracuţa”, o jumătate de plan

Planul Maracuţa nu e nou. Intenţia Rusiei de a anexa Transnistria la reg. Odesa a existat şi în anii 2002—2003, când autorităţile de la Odesa au încercat să remorcheze Transnistria la Euroregiunea „Dunărea de Jos”

În toamnă, Patriarhul Rusiei, Kirill, soseşte în cea de-a doua sa vizită la Chisinau. Ierarhul nu ascunde faptul că vine să sărbătorească „200 de ani de la încorporarea Eparhiei de Chişinău în componenţa Bisericii Ruse” – urmare actului ocupaţionist de la 1812, prin care Basarabia a fost ruptă de la Moldova Istorică şi anexată Rusiei ţariste. Deşi Imperiul ţarist a devenit istorie, deşi nu mai există pe harta lumii nici Imperiul Sovietic (URSS-ul), Moscova, oricum ţine morţiş „la istorie” şi nu vrea să renunţe la vechile sale calendare expansioniste, ba mai mult, insistă să le reactualizeze. Transnistria pentru ea e prea puţin, e puţin şi Basarabia, Rusia vrea toată Moldova şi, dacă s-ar putea, şi toată România.

Politica strînsului de mînă

Transnistria a ajuns un fel de „piatră a lui Sisif”. Şi nu doar pentru Chişinău. Există voci, inclusiv în mediul analitic de la Moscova, care recunosc că nu s-au aşteptat că Rusia se va îngloda atât de mult în „problema transnistreană”. După 4 luni de război, 14 ani de „negocieri” în gol şi alţi 6 ani de lipsă de negocieri – tot în gol. Ce-i drept, vina pentru „eşec” ruşii o trec pe Chişinău, dar, nu asta-i baiul, ştim noi povestea „doamnei cu prăjina”. Adevărul, care doare, e altul. Miza Rusiei, că reluarea negocierilor în 2012 şi bunele relaţii cu Germania (Angela Merkel) o va ajuta să scoată la mal „problema transnistreană”, nu a luat foc. 2012 nu a schimbat nimic, la modul serios, în relaţiile Chişinău-Moscova (Chişinău-Tiraspol), cu excepţia faptului că premierul V. Filat şi şeful administraţiei de la Tiraspol, Evg. Şevciuk, şi-au strâns, de mai multe ori, mâna la Chişinău, la Dublin, la Bruxelles, în Germania sau pe Muntele Atos în Grecia. „Anul irlandez” la preşedinţia OSCE a fost unul sub aşteptările Chişinăului. Dar, şi mai mult, al Moscovei. Federalizarea R. Moldova, în variantă rusească, a eşuat, „politica paşilor mici”, iniţiată de Rogozin (Şevciuk) a eşuat şi ea şi nici schimbarea „cailor la trăsura transnistreană” (Smirnov cu Şevciuk) nu a apropiat mai mult stânga de dreapta Nistrului. Era şi de aşteptat, din momentul în care „vizitiul” de pe capra „trăsurii”, rămaseră acelaşi – Rusia lui Putin. Ce va fi în 2013?

Rusia are un plan. Sau două?

De la 1 ianuarie, preşedinţia OSCE a trecut la Ucraina. Va fi în stare Kievul să facă mai mut decât Dublinul? S-ar putea. Depinde ce vrea Ucraina. Şi ce carte va juca?. Preşedinţia OSCE pe mâna Ucrainei, care e şi vecin, dar şi mediator în problema transnistreană, poate fi pentru R. Moldova, în egală măsură, un plus dar şi un mare minus, dacă ţinem cont că Kievul, în cei 20 de ani de post-conflict, a mers de mai multe ori pe mâna Moscovei, sau, la fel ca şi Moscova, a afişat interese politice în Transnistria. Nu s-a trecut fără „interese” nici chiar în perioada Iuşcenko, Chişinăul fiind pus în situaţia să plătească mai multe „biruri” Ucrainei. Şi cu patrimoniu şi cu teritoiu. Deşi, sub mandatul lui Ianukovici, Kievul a devenit mult mai atent la procesele politice din R. Moldova, mai ales după ce s-a zvonit în presă despre existenţa „planului Maracuţa” în problema transnistreană, este prea devreme să spunem azi ce joc va face Ucraina. În vizita sa la Chişinău de zilele trecute, şeful diplomaţiei ucrainene, L. Cojara, (preşedinte în exerciţiu al OSCE) a operat cu fraze generale, fără să deschidă vre-o carte. Ceea ce este, deocamdată, mai la vedere e că Rusia vrea şi va încerca să forţeze notele în „problema transnistreană”. Nu de alta, dar Chişinăul a avansat, în ultimii ani, prea mult pe relaţia cu România şi UE. Doi: conflictul transnistrean (declaraţie făcută anul trecut de Jose Manuel Barroso la Chişinău) nu mai poate fi un impediment pentru avansarea R. Moldova spre UE. Şi trei: Moldova ocupă un loc tot mai vizibil în politica marilor puteri: SUA, China, Japonia, Germania. Faptul că şeful Externelor ruse, S. Lavrov, s-a grăbit să anunţe că în chiar prima dundă de negocieri-2013 de la Lvov (luna februarie) va trebui abordat şi statutul politic pentru Transnistria, arată clar că Rusia are un plan. Care este el? După întrevederea de la Cernăuţi (13 ianuarie) a lui Lavrov cu Cojara, nici unul şi nici altul nu au spus mare lucru. „Au convenit să-şi coordoneze acţiunile în procesul de reglementare a problemei transnistrene”, spune un comunicat de presă. Şi atât.

O nouă RASSM, dar mai mare

Mai multe medii de presă au scris, după întrevederea de la Cernăuţi a lui Lavrov cu Cojara, că părţile ar fi discutat asupra a două planuri comune de acţiuni. Unul ar fi pentru o perspectivă mai îndepărtată şi a fost mediatizat pe un sitte din Transnistria (cu două zile înainte de întrevederea de la Cernăuţi), avându-l purtător de cuvînt pe A. Safonov, analist politic, fost ofiţer în serviciile sovietice de securitate, persoană care, ci siguranţă, nu se informează din stradă ori de la piaţă. Esenţa proiectului: distrugerea României ca stat. În opinia lui Safonov, Rusia (cu concursul sau fără concursul Ucrainei) nu va putea rezolva problema transnistreană (în interesele ei) atât timp cât România rămâne statul care este. De ce? Pentru că „Romania are o diplomaţie foarte calificată şi influentă” şi este foarte influentă în regiune, – motivează Safonov. Şi tot el zice: „trebuie să spunem deschis: singurul mod de a scăpa odată şi pentru totdeauna de pericolul românesc – aceasta este încetarea existenţei statului român şi dispariţia sa de pe harta politică a lumii”. Potrivit „planului”, mediatizat de Safonov, România trebuie dezmembrată teritorial, reîmpărţită între Ungaria, Ucraina şi Bulgaria, Moldova va fi reunită cu Basarabia şi trecută sub control rusesc, iar Munteniei trebuie să i se acorde independenţa statală. E ca din filmele fantastice. Până la urmă, Rusia, prin Safonov, nu face decît să reanimeze vechile ei planuri imperiale, pe care le-a avut vizavi de Moldova Istorică şi care au fost date peste cap de Al. Ioan Cuza, prin unirea Moldovei cu Muntenia, la 1859. E prea fantastic acest „Barbarosa” rusesc, ca să poată fi luat în serios, însă, oricum, e bine să ştim ce se face în capul Moscovei, pentru că el este urmare unui alt plan, în aceeeşi problemă şi care este considerat mult mai real. E vorba de „planul Maracuţa”, despre care se vorbeşte şi la Moscova, şi la Kiev, şi la Tiraspol, dar pe care nimeni nu l-a văzut. Planul ar presupune o înţelegere (un complot) între Rusia şi Ucraina, prin care ar fi reconstituită fosta RASSM, dar de data asta pe un spaţiu mult mai mare, la nivelul întregii regiuni Odesa, inclusiv teritorioul Basarabiei Istorice. Statutul acestei noi identităţi (?!) ar fi cea de Euroregiune. Planul Maracuţa nu e nou. Intenţia Rusiei de a anexa Transnistria la reg. Odesa a existat şi în anii 2002-2003, când autorităţile de la Odesa au încercat să remorcheze Transnistria la Euroregiunea „Dunărea de Jos”, la care regiunea Odesa este parte din 1998. Intenţia a eşuat. Delegaţiile Euroregiunii, din partea R. Moldova şi României, au respins ideea. Planul, însă, a rămas. Şi lucrurile nu se opresc aici. „Planul Maracuţa” nu e singurul, el este parte a altui plan, care presupune, la etapa a doua (dacă Ucraina va accepta jocul Rusiei) integrarea în această Euroregiune şi a zonelor din sudul R. Moldova, populate de găgăuzi şi bulgari. Dar despre asta în numărul următor.

Petru Grozavu