Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   "Planul Maracuţa", o jumătate de…

„Planul Maracuţa”, o jumătate de plan (II)

La începutul anilor „90, în presa de la Comrat a fost publicat aşa-zisul „Proiect Nr. 2”. Acesta prevedea, la fel ca şi „Planul Maracuţa” (care, probabil şi este „Proiectul Nr.1”) trecerea raioanelor găgăuze şi a celui populat de bulgari (Taraclia) la reg. Odesa (Ucraina) şi tot „pentru crearea unei Zone Economice Libere”

Problema transnistreană iese tot mai mult în prima linie a anului politic 2013. Marţi, Chişinăul şi Tiraspolul au fost vizitate de ambasadorul rus cu misiuni speciale în problema transnistreană, Serghei Gubarev, după care, miercuri, într-o misiune similară, de trei zile, a sosit, reprezentantul special al OSCE pentru Conflictele Prelungite, ambasadorul Andrii Deşiţa. Cele două vizite o continuie pe cea, de acum două săptămâni, a ministrului ucrainean de Externe Leonid Cojara, proaspătul preşedinte în Exerciţiu al OSCE. Potrivit comunicatelor oficiale de presă, toate trei vizite s-au axat pe agenda primei runde de negocieri din acest an, în formatul „5+2”, programată pentru 18-20 februarie la Lvov (Ucraina).

„Planul Maracuţa” are o problemă

Care va fi agenda reuniunii de la Lvov, greu de spus. Cu siguranţă, însă, discuţiilor de aici nu va lipsi problema statutului politic al Transnistriei. Cel puţin, spre asta ne-orientat şeful diplomaţiei ruse, S. Lavrov, după întrevederea de la Cernăuţi (13 ianuarie), cu omologul său ucrainean, L. Cojara, deşi detalii nu au dat nici Lavrov şi nici Cojara. Prea multe lucruri nu s-au spus nici în presa rusă sau ucraineană. Singura publicaţie, care a mai deschis nişte paranteze, a fost ziarul ucrainean „Korrespondent”, potrivit căruia Moscova şi Kievul au discutat la Cernăuţi ca Transnistria să treacă la Ucraina şi că acest lucru va fi făcut prin aplicarea „Planului Maracuţa” – un plan care presupune alipirea Transnistriei la reg. Odesa (Ucraina) şi crearea, prin sincronizarea celor două teritorii, a unei Euroregiuni sau Zone Economice Libere. „Planul”, însă, are o problemă: Transnistria nu are statut legal, motiv din vare nu se poate asocia unei Euroregiuni. De aici, probabil, şi graba surprinzătoare a Moscovei de a trece de la „politica paşilor mici” în problema transnistreană, la problema statutului Transnistriei. Este foarte posibil că Rusia să vrea să obţină, cât mai degrabă posibil, un statut pentru Transnistria, recunoscut oficial de Chişinău şi consfinţit prin lege, ca Tiraspolul (Moscova) să poate decide, „civilizat”, apartenenţa acestei regiuni la R. Moldova sau separarea de ea, atunci când va considera-o necesar, fie din motiv că nu o aranjază, să zicem „cursul politic” sau relaţiile cu România. Nu e nou. Parcă Tiraspolil şi Comratul nu au condiţionat şi până acuma Chişinăului că dacă R. Moldova îşi schimbă actualul statut politic – unirea cu România (dar aici poate fi trecută pe listă şi aderarea la UE, şi aderarea la NATO), Transnistria şi Gagauzia îşi rezervă dreptul la autodeterminare. Diferenta în cazul Transnistriei, faţă de Gagauzia, e că aceste revendicări ale ei nu au acoperire legală. Transnistria e în afara normei de drept. Şi Moscova asta s-ar putea să vrea acum cel mai mult: să grăbească legalizarea statutului Transnistriei.

O nouă Moldovă?

Rusia nu mai are când trage de timp. În toamnă, la reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, R. Moldova are şansele să semneze asocierea la UE, iar până la sfârşitul anului să obţină şi liberalizarea regimului de vize. Ce-i rămâne Rusiei, în cazul în care nu se poate opune eurointegrării R. Moldova?. S-o ameninţe cu ruperea în bucăţi, în speranţa că Chişinăul va da înapoi. „Planul Maracuţa” e din seria scenariilor de rupere a R. Moldova în bucăţi. Am scris şi în numărul trecut că acest plan nu e nou. Intenţia Rusiei de a anexa Transnistria la reg. Odesa a existat şi în anii 2002—2003, când autorităţile de la Odesa (guvernator Al. Grineveţki) au încercat să remorcheze Transnistria la Euroregiunea „Dunărea de Jos”, la care reg. Odesa este parte din 1998. Intenţia, însă, a eşuat. Reprezentanţii Euroregiunii din partea R. Moldova şi României, au respins iniţiativa. Planul, însă, a rămas şi Moscova, vrând să anticipeze, probabil, posibilele evoluţii din toamnă de la Vilnius, a decis să treacă la ofensivă cu „Planul Maracuţa”, făcându-şi aliat Ucraina. În accepţia Moscovei (lucru ştiut), plecarea R. Moldova la UE este egal cu dispariţia statului moldovenesc ca zonă tradiţională de influenţă rusească. Şi Moscova, în mod evident, va vrea să recupereze această pierdere prin alipirea Transnsitriei la reg. Odesa şi reanimarea fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASMM), dar de data asta la nivelul întregii regiuni Odesa şi – lucru foarte important – nu se ştie dacă cu statut de autonomie în cadrul Ucrainei. Cel mai degrabă, Rusia va căuta să înfiinţeze, în spiritul şi calapoadele sale ideologice, un alt stat moldovenesc, de data asta cu moldoveni nu numai din Transnistria (moldovenească şi cea ucraineană), dar şi din Sudul şi Nordul românesc al Basarabiei. La o altă scară, dar după acelaşi plan de până la 1940… Un alt cap de pod, pentru a demonstra (nu ştiu cui şi până când) că Moldova şi România, moldovenii şi românii sunt lumi diferite.

A doua Rusie

Lucrurile, însă, nu se opresc aici. „Planul Maracuţa” este doar o jumătate de plan, din marele scenariu pe care îl are Rusia pregătit pentru R. Moldova. În cazul în care Ucraina va accepta jocul Rusiei („Planul Maracuţa”), Moscova va trece la acţiuni şi în sudul R. Moldova, pentru care are şi aici un „plan”. La începutul anilor „90, în presa de la Comrat a fost publicat aşa-zisul „Proiect Nr.2”. Nu prea era clar de ce „Nr.2”, dacă cel cu Nr.1 nu-l văzuse nimeni. Una din explicaţii ar fi că „Nr.2” viza direct zona de sud, din care face parte şi Gaguzia. O altă explicaţie ar fi că „Proiectul Nr.2” (care era unul rusesc sută la sută, ca şi „Planul Maracuţa”) apăruse în contextul rebeliunii de la Comrat din perioada Topal-Kendighelean (1990), când Rusia forţa (după acelaşi trafaret transnitrean) crearea unei republici sovietice în limita celor 3 raioane gagauze. „Proiectul Nr.2” prevedea (la fel ca şi „Planul Maracuţa”, care, probabil şi este „Proiectul Nr.1”) trecerea zonei populate de găgăuzi şi bulgari – atenţie: tot la reg. Odesa (Ucraina) şi tot în aceeaşi formulă de Zonă Economică Liberă”, cu ieşire la Dunăre. Şi motivele erau şi ele aceleaşi: „modificarea statutului politic al R. Moldova”. Două proiecte, acelaşi plan: ciopârţirea R. Moldova, în cazul în care ea scapă controlului rusesc. E greu să spunem azi, dacă cei doi miniştri de externe, al Rusiei şi Ucrainei, au discutat la Cernăuţi doar „Planul Maracuţa”, sau ambele „proiecte”. Până la urmă, Moscova, oricum, nu va renunţa nici la unul, nici la altul. Iar „vînturile”, care periodic se abat asupra Comratului, sunt şi ele un semnal că Moscova testează, în permanenţă, situaţia în sudul R. Moldova. Aşa sau altfel, Rusia, stresată de viitorul summit de la Vilnius, se pregăteşte de ofensivă generală pe toate fronturile moldoveneşti. Şi pe cel transnsitrean, şi pe cel gagauz, şi pe cel bulgar. S-ar putea ca Ucraina să fi căzut cloşcă „planurilor” Moscovei, crezând că câştigul, gata, e de partea ei. Până la urmă, nu-i nimic garantat. Şi nu-i exclus ca Rusia să-şi schimbe declaraţiile pe care le-ar fi făcut la Cernăuţi (Transnsitria trece la Ucraina) şi Euroregiunea (Euroregiunile) să devină (dacă reuşeşte Moscova să convingă şi Chişinăul) o a doua Rusie la frontierele R. Moldova, Ucrainei şi României şi, deci, UE şi NATO. Nu ştiu dacă Kievul s-a gândit şi la această perspectivă.

Petru Grozavu