Plahotniuc: președinte ori anticipate
Tot sprijinul anunțat până acum pentru R. Moldova este unul condiționat: „Vă susținem, dar vrem să vedem reforme”… Vechile păcate ale Alianței de guvernare (hoția și corupția), care durează de 6 ani, planează, ca „drobul de sare”, asupra Guvernului Filip, care nu e nici el de pus la icoană
În noapte de duminică spre luni, casa „guvernatorului” Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, a devenit ținta unui atac cu grenadă. Deși bancherul și familia sa se aflau în casă, nimeni nu a avut de suferit. Pierderile s-au redus la câteva geamuri sparte și la deteriorarea pereților balconului în care a nimerit grenada. Poliţia a calificat cazul drept atac terorist. Uite că R. Moldova începe a semăna cu Franța, Turcia, Siria, Ucraina, Rusia… Cum de s-a putut întâmpla una ca asta? Și cine-i următorul, că, din momentul în care există un început, în mod logic, trebuie să existe și o continuare, mai ales că motive pot fi invocate cu sutele, iar vinovații de aceste motive, care au adus situația la condiția de terorism, nu ar trebui căutați pe alte planete. E de ajuns să recapitulăm, în acest sens, cel puțin lozincile și numele scandate la protestele populare din Piața Marii Adunări Naționale. Întrebarea ar fi următoarea: Dacă a fost un atac terorist, de ce Drăguțanu, deși numele „guvernatorului”, din câte știm, figurează printre suspecții implicați (direct sau indirect) în scandalul miliardului furat? Sau nu contează prea mult cine-i primul, important e semnalul? Și dacă-i semnal, să însemne că s-a cam terminat răbdarea la moldoveni și cuțitul a ajuns la os? Că protestele pașnice nu-și mai au rostul? Că revendicările votate în PMAN sunt vorbe în vânt? Că lumea trebuie să-și facă dreptate singură? Că trebuie să revenim la haiducie? Că partidele de la guvernare ar trebui scoase din Parlament pe ușa din spate și excluse pentru totdeauna din viața politică?
După violențele din 20 ianuarie, de la Parlament, după apelul la nesupunere civică, lansat solidar de Platforma „DA”, partidele socialist și „nași”-st ale lui Dodon și Usatîi, lucrurile păreau să se radicalizeze. Mesajul pentru guvernare a fost unul cel puțin categoric și ultimativ: ori anticipatele, ori vor fi luați cu asalt. Forul Civic din 28 ianuarie, care a reunit mai multe organizații din sectorul neguvernamental, deși a mai calmat spiritele, nu a putut exclude anticipatele de pe ordinea de zi. Ele au fost trecute doar de pe primul loc pe locul doi. Iar pentru „prima linie” s-a decis că, până la 3 februarie, Forul va veni cu un „caiet de sarcini” pentru Guvern și pentru Parlament și, în funcție de rezultat, se va decide când și în ce condiții ar putea fi anunțate alegerile anticipate. Pentru o săptămână, în PMAN s-a făcut liniște. Toată lumea este într-o pauză de gândire. Între timp, premierul Pavel Filip a primit asigurarea unui sprijin diplomatic din partea mai multor state și guverne, cabinetul de miniștri a reușit să mai reducă din prețul la gaze și petrol (nu, însă, și la energia electrică, despre care s-a scris că este unul din monopolurile lui V. Plahotniuc), la Chișinău este așteptată să revină pentru consultări și negocierea unui nou Acord de finanțare delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), premierul a reușit să meargă în prima sa vizită la București, iar la Chișinău a avut loc o serie de întrevederi cu șefii mai multor instituții diplomatice acreditate în R. Moldova, inclusiv James D. Pettit, ambasadorul SUA, și șeful Delegației Uniunii Europene, Pirkka Tapiola. Deși mesajele sunt încurajatoare pentru Guvernul Filip, mai departe de cadrul strict diplomatic nu s-a mers. Și, posibil, nici nu se va merge. Vechile păcate ale Alianței de guvernare (hoție, protecționism, corupție, prevalarea intereselor personale și de cartel asupra intereselor statului), care durează de 6 ani, planează, ca „drobul de sare”, asupra acestui guvern, care nu e nici el sută la sută nou. Tot sprijinul anunțat până acum pentru R. Moldova este unul condiționat: „Aveți toată susținerea noastră, dar vrem să vedem reforme”. Mai clar nici nu se poate. Până și Bucureștiul, care a fost întotdeauna mult mai loial, spre deosebire de alți parteneri externi, a fost pus în situația să mai îngăduie cu acordarea, fie și parțială, a creditului de 150 de milioane USD. Condiția rămâne aceeași: mai întâi reforme, după care bani. Iar la tema reformelor, lucrurile frânează. Marți, în cadrul Comisiei guvernamentale pentru Integrare Europeană, Pavel Filip recunoștea că, deși restanțele fostelor guverne sunt mari, ele nu pot fi suspendate. Și a fixat un termen de lichidare a restanțelor: 30 de zile. „Nu 100, ca de obicei, dar 30”, a insistat Filip. Vedeți ce face „strânsul cu ușa”? Și din interior, și din exterior? Deloc întâmplător, tot marți, N. Timofti, A. Candu și P. Filip se reuneau (premieră absolută) la Președinție pentru a discuta și agenda parlamentară pentru sesiunea de primăvară-vară, și agenda reformelor, și situația politică și economică. Mai mult: au convenit să facă acest lucru „periodic”. Vor reuși, doar în trei, fără V. Plahotniuc? Puțin probabil. „Cazul Gubenko” (noua nominalizare la șefia Curții de Apel Comrat) arată clar că Plahotniuc nu vrea reforme.
Problema cea mare, însă, e alta: anticipatele. Sunt ele o soluție pentru terminarea dezastrului în care se zbate R. Moldova? Ar fi, dacă am avea o alternativă și actualei guvernări, total compromise, dar și opoziției pro-ruse Dodon-Usatîi, care e, pur și simplu, periculoasă. Din păcate, nu avem. Maia Sandu e la început de drum cu partidul, Ion Sturza continuă să facă politică doar pe rețelele de socializare, iar Platforma „DA” nu-și poate determina nișa geopolitică (Uniunea Vamală sau UE). Partea proastă a lucrurilor e că ne-am putea pomeni într-o bună zi că nu strada, dar Plahotniuc să vină și să anunțe alegeri anticipate. Acest lucru se poate întâmpla, cel mai posibil, în cazul în care Plahotniuc nu va putea ajunge în martie președinte, tot așa cum nu a putut ajunge premier. Și dacă ratează și această șansă, de ce s-ar mai teme de anticipate? Cu banii și cu resursele administrative pe care le are, își poate face drum liber în Parlament, iar aici, cine ne poate garanta că nu se va coaliza cu Voronin, Dodon și Usatîi, făcând o Alianță pro-Uniunea Vamală de nota „10”? Ce ne facem, însă, cu dreapta? Întârziem cu un „steag politic” (partid și lider) sub care ne-am încolona electoral. Strigăm anticipate, dar nu suntem gata de ele.
