„Pisica sălbatică”: planul A şi planul B

Patronii PDM au avut două scenarii pentru alegerile din noiembrie: planul A şi planul B. Loc pentru liberali nu exista nici în A şi nici în B. Planul A presupunea o alianţă post-electorală dintre PDM şi PCRM. Nici măcar pentru PLDM nu se lăsa loc la guvernare

Luni, la Chişinău, s-a aflat într-o vizită neoficială (misiune specială) Christoph Heusgen, consilierul pentru Politică Externă şi de Securitate al cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Heusgen a avut câteva întrevederi şi s-a întreţinut, pe rând, cu liderii aşa-ziselor partide pro-europene din parlamentul R. Moldova – PLDM, PL şi PDM. Ce-i drept, în cazul PDM, întrevederea a fost solicitată să fie cu V. Plahotniuc, dovadă şi asta că, în PDM, M. Lupu nu decide nimic şi că este mai mult un figurant la şefia partidului. Întrevederea cu Plahotniuc nu-i exclus să fi fost cea mai curioasă şi sensibilă, PDM fiind „pisica sălbatică” în tot circul politic care s-a întâmplat după alegerile din 30 noiembrie.

Vizita lui Heusgen este a doua încercare a UE de a promova la guvernare în R. Moldova o coaliţie pro-europeană în format trilateral PLDM-PDM-PL, după ce, acum două săptămâni, o încercare similară venea din partea a 3 frăţii politice din Parlamentul European. Compromisul la care se ajunsese atunci nu a rezistat decât o singură noapte, după care PDM a declarat boicot PL-ului şi a decis crearea unei alianţe minoritare la guvernare PLDM-PDM, dar, de fapt, una majoritară, printr-o înţelegere tacită cu Voronin. Ce au discutat şi la ce înţelegeri s-a ajuns în cadrul vizitei la Chişinău a trimisului special al Angelei Merkel, rămâne doar de presupus. Vizita lui Heusgen a fost şi rămâne, şi după plecarea sa, una „cu obloanele închise”. Presei nu i s-a spus mare lucru, în definitiv, nimic. Întrevederea a fost una de maximă confidenţialitate, ceea ce ar putea să însemne că Chişinăului i s-a dat de înţeles că jocurile la două porţi pentru R. Moldova şi scenariile de-a „alianţele minoritare” şi „guvernele minoritare” (cu majorităţi din culise) sunt un teatru de prost gust. De remarcat că vizita emisarului special al Angelei Merkel s-a produs exact în zilele de dinaintea investirii noului Guvern Leancă (6 februarie), zile în care certitudinea că Leancă va fi votat era, practic, egală cu „0”. Ce rezonanţă va avea această vizită şi ce se va întâmpla după plecarea lui Christoph Heusgen urmează de văzut, dar faptul că întrevederile pe care le-a avut în R. Moldova vor influenţa anumite decizii politice la Chişinău, mai ales din perspectiva învestirii noului guvern, nu trebuie excluse sau puse la îndoială. Primele rezultate ale acestei vizite se vor face resimţite, cu siguranţă, până în data de 10 februarie, ziua pentru care a fost amânată învestirea în funcţie a Guvernului Leancă. Nu putem cunoaşte cu exactitate la ce să ne aşteptăm – la o reformatare a alianţei de guvernare, lucru cerut de PL şi respins de PDM, sau la mai multă conciliere din partea liberalilor (fapt mai puţin posibil) în schimbul unor funcţii-cheie în celelalte servicii publice, decât în guvern, să zicem aceeaşi Procuratură Generală sau Anticorupţie, Fisc, sau în schimbul trecerii acestor servicii, la iniţiativa PL, pe mâna unor reformatori europeni. Oricum, vizita lui Heusgen va lăsa urme şi, cu siguranţă, altfel de urme decât cele pe care le-au lăsat negocierile, de acum două săptămâni, de pe Aeroportul Chişinău.

Faptul că Chişinăul nu va fi lăsat de capul lui era clar din chiar startul marilor „negocieri” dintre PLDM—PDM şi PL, care, dacă liberalii ar fi bătut alarma mai devreme, poate că nici nu se ajungea atât de departe. Ce s-a întâmplat, totuşi, şi de ce o înţelegere prealabilă (nescrisă, ce-i drept, dar, oricum, înţelegere) între PDM, PLDM şi PL că, în urma unui câştig electoral, îşi dau mâna la guvernare nu a prins? Acuzaţiile venite din partea PDM că liberalii ar fi cerut prea mult (mai mult decât au luat democraţii?), că au vrut Preşedinţia, Procuratura, că sunt unionişti etc., sunt, de fapt, pretexte. Soarta şi locul PL au fost determinate de cardinalii lui Plahotniuc cu mult înainte de negocieri. Scindarea PL în 2013 a fost prima lovitură sub centură, după care a urmat şi cea de-a doua, de după alegerile din 30 noiembrie. Democraţii, mai bine zis patronii PDM, au avut două scenarii pentru alegerile din noiembrie: planul A şi planul B. Loc pentru liberali nu exista nici în A şi nici în B. Planul A presupunea o alianţă post-electorală dintre PDM şi PCRM. Nici măcar pentru PLDM nu se lăsa loc la guvernare. Plahotniuc şi-a dorit ca PDM să recupereze ceea ce nu făcuse în 2009, o alianţă la guvernare cu PCRM. Socoteala de acasă, însă, nu a coincis cu cea din târg. Tot jocul a fost dat peste cap de PSRM. Plahotniuc a calculat corect riscurile reale în cazul lui R. Usatîi şi a găsit soluţia. Nu şi-a putut închipui, însă, că electoratul lui Usatîi va pleca spre Dodon şi nu spre Voronin. De fapt, nimeni, nici chiar Dodon, nu s-a aşteptat la o atare evoluţie electorală. Dar s-a întâmplat. Planul A a rămas plan doar pe hârtie. Cât ţine de planul B, şi aici, până la urmă, s-a dat greş la calcul. Conform planului, PL nu trebuia să ia în alegeri mai mult de 7—8 mandate, astfel încât PLDM, PDM şi PL să nu poată face o majoritate simplă pentru a forma guvernul. Deci, risc de anticipate. Pe rol de salvator trebuia să intre PCRM-ul cu Voronin. Şi a intrat. Dar pe uşa din spate. Şi cu scandal, din momentul în care PCRM (pro-Uniunea Euroasiatică) şi nu PL (pro-UE) a fost ales în calitate de condrumeţ. Ca să se poată da cu piciorul în PL, s-a invocat nevoia unei „cooperări” cu comuniştii şi asigurarea unei majorităţi absolute pentru alegerea şefului statului în 2016. Miza pe 2016, de fapt, este una capitală. 2016 trebuie să devină un an crucial în politica dintre Prut şi Nistru. Conform planului B, o guvernare în R. Moldova fără PL la putere, dar alături de PLDM şi PCRM (din umbră) trebuie să reziste până la alegerea, în 2016, a şefului statului, după care PCRM şi PDM fuzionează, conform unui scenariu mai vechi, iniţiat de D. Diacov cu mai mulţi ani în urmă, şi dă naştere celui mai puternic pol politic de stânga în R. Moldova. Mai departe? Scindarea şi absorbţia, pe măsura şanselor, a PLDM, PSRM, PL, declanşarea unor alegeri anticipate şi preluarea integrală a puterii în R. Moldova. Perspectiva nu e atât de îndepărtată, în 2016. Dacă planul B rămâne valabil.

Faptul că PDM dorește să­și schimbe strategiile de dezvolatre a partidului, până la urmă e o treabă internă de partid. Întrebarea e alta. Ce va face PDM, după ce va deveni cel mai puternic pol politic de stânga? Întrebarea nu e deloc de prisos, ținând cont de faptul că în R. Moldova, la fel ca și în tot spațiul ex­sovietic, tot stângismul, orice mișcare de stânga e numaidecât pro­Rusia.