Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Unde-i revoluţia?

Petru Grozavu: Unde-i revoluţia?

Chişinăul se „aprinde” din nou. De mai bine de-o săptămână presa a pus instituţiile statului pe foc. Vine Paştele? Da, dar nu numai. Între Săptămâna Paştelui şi cea a Paştelui Blajinilor (întâmplător oare?) avem 7 Aprilie, evenimentul care acum un an alerta toată Europa şi America şi aduna la Chişinău mai multă presă străină decât Marile Adunări Naţionale de la începutul anilor ‘90.

7 Aprilie avea intenţia să tragă şi a tras, pentru a doua oară după 1990, o nouă linie de marcaj între „ieri” şi „mâine”. Şi într-un caz (războiul de la Nistru), şi în altul (protestele de stradă din 6—7 Aprilie) preţul plătit a fost unul pentru libertate, cu lacrimi şi sânge. Noaptea de 7 aprilie şi tot ce-a urmat în zilele şi nopţile următoare reanimau, practic, calvarul campaniilor de deportare din Basarabia anilor 1940, 1949 şi 1951. Poliţia şi securitatea au acţionat în spiritul nkvd-ului sovietic. „Coridoarele morţii” şocaseră lumea. ONU şi instituţiile europene au protestat, cerând condamnarea vinovaţilor de tortură şi crime. Pe 29 iulie, regimul Voronin cădea. Alianţa, venită la putere pe valul revoluţiei din 7 Aprilie, s-a angajat să facă ordine şi dreptate. Un angajament, paralel, şi-a asumat, în acest sens, şi mass-media liberă, făcând din „7Aprilie” un subiect permanent de presă pe toată durata anului. Credeţi că a avut cuneva nevoie de ceea ce a scris presa?

Constituţia nu mai are valoare

Mărturisea zilele trecute cineva că, fiind „ridicat” de poliţie în plină stradă, la două zile de la eveniment, a cerut să i se respecte drepturile constituţionale la apărare, la care i s-a răspuns: „Constituţia nu mai are valoare”. Faptul că Voronin îşi luase în serios statutul de monarh o ştia mai multă lume, mai ales după ce fusese re-înscăunat cu hurta în 2005. Însă, nimănui nu i-a trecut prin cap că lucrurile puteau să ajungă până într-acolo încât orice poliţist să-şi permită să fie mare pe Constituţie.

Mă gândesc cu stupoare la faptul ce s-ar fi întâmplat, dacă pe 29 iulie regimul Voronin—Tcaciuk nu ar fi căzut? Unde eram, ce s-ar fi întâmplat cu cei arestaţi, câţi ar fi supravieţuit, cu ce preţ şi ce ar fi fost cu viaţa lor şi a părinţilor sau copiilor lor şi cu Moldova, în genere? Dar mă întreb şi altfel: dacă au căzut, ce s-a întâmplat cu ei? PLDM a promis în alegeri o Moldovă fără comunişti. Nu-i mai avem? Alianţa a promis după alegeri că regimul va fi deferit justiţiei pentru „7 Aprilie” , iar ei rămân tot acolo unde şi erau: în Parlament, Justiţie, Procuratură, Interne, SIS etc. Avem vreun condamnat, vreun pocăit? Nu, avem martori. Se ştie cumva mai mult azi despre moartea lui V. Boboc, decât se ştia, sau a celorlalţi trei, omorâţi ca şi el? Sau despre „stegarii” lui V. Ţurcan, care au aruncat în aer relaţiile diplomatice cu România? Ori despre misiunea echipelor de intervenţie ale lui Mocan şi Alerguş în complotul din 7 Aprilie…?

Întrebările rămân. Presa a reuşit de-a lungul anului să spună mai multe despre 7 Aprilie decât au făcut-o la un loc Internele, SIS-ul şi toate procuraturile. Până şi Comisia parlamentară de anchetă s-a grăbit să ne anunţe că mare lucru nu va avea de spus. „Anchetele Procuraturii şi a comisiei parlamentare …arată că subiectul va fi muşamalizat în cel mai elegant mod cu putinţă. Toate puhoaiele de martori perindate prin faţa acestor instituţii nu sunt decât pentru a îngropa subiectul…”, scrie ziarul „Capitala”. Să nu fie adevărat?

Spuma revoluţiei

Încerc să intuiesc câtă densitate politică vom avea de 7 Aprilie la microfoane şi ecrane. Deşi, loc pentru paradă nu prea există, nu are de unde. În plus, Alianţa nu cred că-şi va permite un mesaj febros, cu atât mai mult unul comun, dacă ţinem cont că la 7 Aprilie „aliaţii” erau pe baricade diferite. În schimb, nu-i exclus ca lupta pentru întâietate la microfoane şi „sticlă” s-o preia „eroii” revoluţiei, spuma. Există bloguri, există presă care i-a ajutat să-şi facă „nume”. De la N. Morari şi până la V. Ţurcan. Prima – cu pretenţia de prototip al Janei d’Ark, deşi s-a detaşat de eveniment, alături de ceilalţi „organizatori”, la nici cinci minute de la începerea procesiunii de doliu la monumentul lui Ştefan cel Mare, iar cel din urmă – cu pretenţia de „făcător de pace”, deşi a fost responsabilul Nr.1 de „operaţiunea Parlamentul”. Şi nu sunt singurii „eroi” pe internet. Şi toţi se vor vrea „în faţă”, luaţi în seamă. Depinde, până la urmă, ce va face presa. Eu ştiu una, eroii adevăraţi stau, după război, la vatră.

Ziceam la început că 7 Aprilie trăgea o nouă linie de marcaj între „ieri” şi „mâine”. Câţi dintre liderii AIE mai sunt azi, peste un an de la eveniment, în acest „mâine” şi câţi vor mai râmâne în el, după noile anticipate?

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com