Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Trădarea lui Cuza-Vodă,…

Petru Grozavu: Trădarea lui Cuza-Vodă, la Chişinău

«Au ieşit în vremea din urmă mulţi proşti în ţară. Trăiau şi-nainte, dar tăceau. Acum vorbesc ş-au devenit agresivi». (Mihail Sadoveanu)

Şi o vorbă populară, mai veche, de asemenea zice: «Dacă eşti prost, mai bine taci». Dar cum să taci, dacă lumea specializată în a face bani pe sondaje te curtează, te încurajează, îţi face loc pe prima linie a vieţii publice, te ridică în top-uri şi îţi gâdilă amorul în măsura în care începi a crede că chiar eşti cineva. Şi dacă simţi că «eşti», cum să taci? Chiar dacă eşti prost.

Două pietre, la 1,5 milioane de victime

Conform statisticilor oficiale, comunismul a făcut pe glob 314 milioane de victime omeneşti. Tributul plătit de România comunismului se ridică la circa 2,5 milioane, plus alte 1,5 milioane de vieţi omeneşti în zonele de ocupaţie sovietică: Basarabia şi Bucovina. La Bucureşti ca şi la Chişinău sau la Chişinău ca şi la Bucureşti, toate  intenţiile, de până acuma, de condamnare a comunismului au eşuat – dovadă că vechea agentură sovietică stă încă foarte bine înşurubată în instituţiile statului. Ceea ce s-a reuşit în 20 de ani de post-sovietism (formal) este mai degrabă rezultatul unor explozii de mare discernământ moral al unor răzvrătiţi ai sorţii, decât o politică consecventă de stat. De aici şi rezultatul, care se rezumă la două pietre comemorative (una în scuarul Gării Feroviare de pe vremea primarului N. Coştin şi alta, mai recentă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) – graţie deciziei altui primar al Chişinăului, D. Chirtoacă, încurajat de decizia preşedintelui interimar M. Ghimpu, din 28 iunie 2010). Şi, culmea: în loc să se pună problema edificării unui monument, se atentează până şi la existenţa celor două pietre. Vrând să dea «din coadă», probabil, cu ocazia vizitei Patriarhului Kiril al Rusiei la Chişinău, copilul adoptiv al PCRM, Igor Dodon, iar de la Comrat şi copilul adoptiv al «Rusiei Unite», M. Formuzal, au dat jos scutecele de pe ei şi s-au solidarizat în ideea de a «demonta Piatra Comemorativă din PMAN». Şi unul şi altul au dat-o pe «liniştea publică». Speculaţii. Sunt băieţi cu relaţii vechi la Moscova şi nu e primul caz când fac jocul Rusiei la Chişinău sau la Comrat. În cazul vizitei Patriarhului nu-i exclus ca Piatra să deranjeze alaiul bisericesc, ca fiind prea aproape de Catedrală şi de amvonul de pe care Kiril va predica în numele «Sfintei Rusii», care a făcut crime în Basarabia. O fi. Problema, până la urmă, însă, e alta. Este diabolic şi criminal ca, după 20 de ani de independenţă, după ce toată Europa a condamnat comunismul şi crimele comunismului, să apărem în public (şi nu e primul caz) cu declaraţii prin care căutăm să ferim nelegiuirile comunismului de condamnare. Deliberările de genul celor făcute de Dodon şi Formuzal trebuie trecute sub incidenţa Codului Penal. Sunt cazuri de atentat la memoria noastră istorică şi de profanare a acestei memorii.

«Jujucismul» moldovenesc

Dodon şi «dodon»-iştii, în general, sunt un fenomen periculos pentru Moldova. Mai ales dacă au reuşit să-şi facă loc în politică. De obicei, personajele acestui gen de lume nu au identitate. Niciun fel de identitate, iar în politică ei niciodată nu sunt jucători, mai degrabă sunt jucării, cărţi de joc, momeală, mănuşi, instrumente. Paradoxal, dar la un interval de doar două zile, după ce cere demontarea Pietrei Comemorative, Dodon face o altă declaraţie, prin care admite o greşeală greu de trecut cu vederea pentru un personaj politic cu pretenţii de mare rival la succesiune în cel mai rezultativ partid politic, PCRM (dacă e să judecăm lucrurile după datele ultimului scrutin electoral). Mai ales că Dodon se pretinde, pe scena politică de la noi, cel mai mare moldovean al lumii, după ce V. Stati şi V. Stepaniuc au ieşit din scenă. E de ajuns să ne amintim, în acest context, de concursul «Iubesc Moldova», lansat de Dodon la nivel naţional, cu prilejul celor 20 de ani de independenţă. Foarte mult zel, simbolism moldovenesc, patriotism patriarhal. Însă, dacă pui cap la cap «Iubesc Moldova» şi declaraţia de acum două zile făcută de Dodon, trebuie să constaţi că Dodon este un tot atât de mare anti-moldovenist, pe cât este şi de moldovenist. Dacă este, cumva.

La începutul săptămânii, Liga tineretului rus din Moldova (LTRM) lansează la Chişinău (în consonanţă cu demontarea Pietrei) o acţiune din aceeaşi serie «patriotică», prin care cere revenirea străzilor din capitală la denumirea lor sovietică. Prima stradă menită a fi dată la cuţit este Cuza-Vodă. LTRM cere redenumirea ei în Al. Belski – un militar sovietic care a participat, în 1944, la operaţiunea Iaşi-Chişinău. Dodon face declaraţii. Şi între Cuza şi Belski alege Belski, chiar dacă de la Belski la Cuza e o distanţă ca de la pământ la cer. Nu judec. Constat. Şi nu cred că Dodon nu ştie (chiar dacă în şcoala sovietică Cuza lipsea din manuale) cine a fost Cuza şi care-i sunt meritele în Istorie. Şi atunci, unde-i «patriotismul moldovenesc» al lui Dodon? Ce s-a făcut cu el? Unde a dispărut? (Dacă cumva a existat.) Unde-i iubirea pentru Moldova? Nu e. Nu există. Pentru că nici nu a fost. Există «jujucism»-ul moldovenesc, din care Jujucii se hrănesc şi pentru care latră şi trădează. Alegerea lui Dodon pentru Belski este trădarea lui Cuza.

Petru Grozavu