Petru Grozavu: Trădarea lui Cuza-Vodă, la Chişinău

«Au ieşit în vremea din urmă mulţi proşti în ţară. Trăiau şi-nainte, dar tăceau. Acum vorbesc ş-au devenit agresivi». (Mihail Sadoveanu)

Şi o vorbă populară, mai veche, de asemenea zice: «Dacă eşti prost, mai bine taci». Dar cum să taci, dacă lumea specializată în a face bani pe sondaje te curtează, te încurajează, îţi face loc pe prima linie a vieţii publice, te ridică în top-uri şi îţi gâdilă amorul în măsura în care începi a crede că chiar eşti cineva. Şi dacă simţi că «eşti», cum să taci? Chiar dacă eşti prost.

Două pietre, la 1,5 milioane de victime

Conform statisticilor oficiale, comunismul a făcut pe glob 314 milioane de victime omeneşti. Tributul plătit de România comunismului se ridică la circa 2,5 milioane, plus alte 1,5 milioane de vieţi omeneşti în zonele de ocupaţie sovietică: Basarabia şi Bucovina. La Bucureşti ca şi la Chişinău sau la Chişinău ca şi la Bucureşti, toate  intenţiile, de până acuma, de condamnare a comunismului au eşuat – dovadă că vechea agentură sovietică stă încă foarte bine înşurubată în instituţiile statului. Ceea ce s-a reuşit în 20 de ani de post-sovietism (formal) este mai degrabă rezultatul unor explozii de mare discernământ moral al unor răzvrătiţi ai sorţii, decât o politică consecventă de stat. De aici şi rezultatul, care se rezumă la două pietre comemorative (una în scuarul Gării Feroviare de pe vremea primarului N. Coştin şi alta, mai recentă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) – graţie deciziei altui primar al Chişinăului, D. Chirtoacă, încurajat de decizia preşedintelui interimar M. Ghimpu, din 28 iunie 2010). Şi, culmea: în loc să se pună problema edificării unui monument, se atentează până şi la existenţa celor două pietre. Vrând să dea «din coadă», probabil, cu ocazia vizitei Patriarhului Kiril al Rusiei la Chişinău, copilul adoptiv al PCRM, Igor Dodon, iar de la Comrat şi copilul adoptiv al «Rusiei Unite», M. Formuzal, au dat jos scutecele de pe ei şi s-au solidarizat în ideea de a «demonta Piatra Comemorativă din PMAN». Şi unul şi altul au dat-o pe «liniştea publică». Speculaţii. Sunt băieţi cu relaţii vechi la Moscova şi nu e primul caz când fac jocul Rusiei la Chişinău sau la Comrat. În cazul vizitei Patriarhului nu-i exclus ca Piatra să deranjeze alaiul bisericesc, ca fiind prea aproape de Catedrală şi de amvonul de pe care Kiril va predica în numele «Sfintei Rusii», care a făcut crime în Basarabia. O fi. Problema, până la urmă, însă, e alta. Este diabolic şi criminal ca, după 20 de ani de independenţă, după ce toată Europa a condamnat comunismul şi crimele comunismului, să apărem în public (şi nu e primul caz) cu declaraţii prin care căutăm să ferim nelegiuirile comunismului de condamnare. Deliberările de genul celor făcute de Dodon şi Formuzal trebuie trecute sub incidenţa Codului Penal. Sunt cazuri de atentat la memoria noastră istorică şi de profanare a acestei memorii.

«Jujucismul» moldovenesc

Dodon şi «dodon»-iştii, în general, sunt un fenomen periculos pentru Moldova. Mai ales dacă au reuşit să-şi facă loc în politică. De obicei, personajele acestui gen de lume nu au identitate. Niciun fel de identitate, iar în politică ei niciodată nu sunt jucători, mai degrabă sunt jucării, cărţi de joc, momeală, mănuşi, instrumente. Paradoxal, dar la un interval de doar două zile, după ce cere demontarea Pietrei Comemorative, Dodon face o altă declaraţie, prin care admite o greşeală greu de trecut cu vederea pentru un personaj politic cu pretenţii de mare rival la succesiune în cel mai rezultativ partid politic, PCRM (dacă e să judecăm lucrurile după datele ultimului scrutin electoral). Mai ales că Dodon se pretinde, pe scena politică de la noi, cel mai mare moldovean al lumii, după ce V. Stati şi V. Stepaniuc au ieşit din scenă. E de ajuns să ne amintim, în acest context, de concursul «Iubesc Moldova», lansat de Dodon la nivel naţional, cu prilejul celor 20 de ani de independenţă. Foarte mult zel, simbolism moldovenesc, patriotism patriarhal. Însă, dacă pui cap la cap «Iubesc Moldova» şi declaraţia de acum două zile făcută de Dodon, trebuie să constaţi că Dodon este un tot atât de mare anti-moldovenist, pe cât este şi de moldovenist. Dacă este, cumva.

La începutul săptămânii, Liga tineretului rus din Moldova (LTRM) lansează la Chişinău (în consonanţă cu demontarea Pietrei) o acţiune din aceeaşi serie «patriotică», prin care cere revenirea străzilor din capitală la denumirea lor sovietică. Prima stradă menită a fi dată la cuţit este Cuza-Vodă. LTRM cere redenumirea ei în Al. Belski – un militar sovietic care a participat, în 1944, la operaţiunea Iaşi-Chişinău. Dodon face declaraţii. Şi între Cuza şi Belski alege Belski, chiar dacă de la Belski la Cuza e o distanţă ca de la pământ la cer. Nu judec. Constat. Şi nu cred că Dodon nu ştie (chiar dacă în şcoala sovietică Cuza lipsea din manuale) cine a fost Cuza şi care-i sunt meritele în Istorie. Şi atunci, unde-i «patriotismul moldovenesc» al lui Dodon? Ce s-a făcut cu el? Unde a dispărut? (Dacă cumva a existat.) Unde-i iubirea pentru Moldova? Nu e. Nu există. Pentru că nici nu a fost. Există «jujucism»-ul moldovenesc, din care Jujucii se hrănesc şi pentru care latră şi trădează. Alegerea lui Dodon pentru Belski este trădarea lui Cuza.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. vlad

    DARZ SE APARA CETATEA SI TOTUSI A CAZUT,CACI S-A GASIT UNUL,CARE I-A TRADAT DARZENIA.GENERALUL A VOIT SA-SI VADA INAMICII.INSANGERAT SI CIURUIT DE GLOANTE,IN PREJMA LUI,la pamant,GEMEA UN PLUTON.GENERALUL A ADUS PALMA LA COZOROC SI A ORDONAT:”INMORMINTATII CU TOT ONORUL…DAR PE ACESTA,ARATA CU DEGETUL SPRE TRADATOR,SPANZURATI-L CACI NE VA TRADA SI PE NOI./din batrani auzite/

  2. mihaita

    Gresit. Dodon nu poate sa-l tradeze pe Cuza pentru ca n-a fost niciodata in tabara lui. E ca si cum ai spune ca ti-ai tradat dusmanul.

  3. AVRAAM

    Cuza-Vodă întâi a fost trădat de Filat,atunci când nu a mers împreună cu Mihai Ghimpu la piatra din PMAN,ci a plecat la Piatra lui de la gara Feroviară.Fiecare cu Piatra şi strada sa.Vova Bujeniţă cu piatra de la VDNH,Vova Ulinici cu piatra din bulevardul Cantemir,Gheorge Filat(după buletin) cu piatra de la JD şi doar Mihai Ghimpu cu Piatra memoriei din PMAN.Azi fiecare din ei se duce la fund cu propria piatră agăţată de gât.Cui îi pasă de ţara şi cetăţeanul ista?Toţi fură şi numără paralele.Şi dacă din nou va fi-Lenina,Tolbuhina,Beliskogo,Kalinina,însemnă că cineva are câştig si din ăsta.Doar a câştigat Saşok a lui tata Tănase Preşedinţia CC cu islamizarea şi pideralizarea Moldovei!

  4. associate

    Bre, voi de 20 de ani umblaţi cu numirile de străzi şi cu denumirea corectă a limbii. Da vă ajunge, odată. Sugeţi din degete temele, le născociţi, inventaţi… Poporul moare, naţiunea piere, bandiţii ne sugrumă, da voi umblaţi cu sentimentalisme chioare…Taman nişte copii! Încă 20 de ani o să umblaţi prin ANTICIPATE…AVRAAME, eşti unicul aproape care judecă normal…Acest Grozavu o fo” consilierul lui zNEGUR, dacă nu mă înşel. De aceea 8 ani a consultat snegur Academia, să îi spună CE LIMBĂ VORBEŞTE el Preşedintele…

  5. Grozavu

    Îmi pare rau, “associate” (văd că nu ai fost botezat în biserică sau iti place să-ti faci meseria sub anonimat), dar te înşeli, băiatu. Stai prost cu memoria vizuală? Caută la fotografii, dacă nu cumva pentru meseria ce-o ai, e mai convenabil să umbli cu “presupusul”. Cât priveşte “tema”, ea apare graţie halucinaţiilor “dodonaşilor” şi “rusnacilor”, preferaţi bănuiesc şi de tine, dacă esti din cateagoria celor cărora le place mai mult cârnaţul şi seliodka. Fiecare, după cum a fost lăsat să fie.

  6. vlad

    “…NUMIRILE DE STRAZI SI CU DENUMIREA CORECTA A LIMBII…”,STIMATE ASSOCIATE,ESTE STRIGATUL DE PE CELALALT MAL AL DEMNITATII SI SPIRITUALITATII NOASTRE ,CARE NE POATE VINDICA DE TOATE RAUTATILE ENUMARATE DE D-nia Voastra.LA SIGUR CA INTELEGETI ACESTE NUANTE,DAR,ma rog,EMOTIILE DE DATA ASTA S-AU DOVEDIT A FI MAI PRONUNTATE…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *