Petru Grozavu: Ţara deportaţilor la alegeri

V. Voronin: «Avem nevoie de Chişinău ca să recâştigăm Moldova»

D. Chirtoacă: «Testamentul lui Ştefan cel Mare este altul: Moldova e a copiilor, copiilor, copiilor noştri».

Sunt două declaraţii, a doi lideri de partide de pe flancuri politice adverse: comunist şi liberal. Deşi sunt din evenimente publice separate, ele redau cu exactitate starea de spirit din societate în această ultimă săptămână a alegerilor locale 2011, alegeri care au depăşit de mult marja unui examen electoral local. Ar fi de remarcat că, niciodată încă, de la 1990 încoace, alegerile locale nu au beneficiat de atâta atenţie, implicare şi interes politic din afară. Moscova s-a descins până la scandaluri politice făţişe. Ministerul rus de Externe, sub pretextul unor obiecţii la adresa observatorilor străini, care au monitorizat alegerile pe 5 iunie, s-a situat deschis de partea candidatului PCRM la Primăria Chişinău, Igor Dodon, făcându-i favor electoral pentru turul doi. În genere, toată perioada, de la lansarea campaniei electorale încoace, a fost marcată, dar nu şi umbrită, de evenimente politice cu totul speciale: întâlnirea preşedintelui-interimar M. Lupu, la Varşovia, cu şeful administraţiei americane, Barak Obama, vizita la Chişinău a ministrului român de Externe, T. Baconschi, vizitele repetate şi întrevederile lui Ig. Dodon la Moscova cu apropiaţii cuplului Putin-Medvedev, scandalul electoral declanşat de Externele ruse în apărarea lui Dodon (nimic, însă, despre Corjova), tot aici ultimatumul, uşor voalat, a lui Lavrov că R. Moldova nu ar avea alternative federalizării («ideea de stat unitar pentru R. Moldova nu mai are sprijin în Europa»), după care vine scandalul diplomatic, provocat de ambasadorul rus la Chişinău, V. Kuzmin, care, la recepţia de Ziua Rusiei, l-a titulat, oficial, pe «efreitorul» lui Lavrov de la Tiraspol, V. Iastrebceak, nici mai mult nici mai puţin decât «şeful diplomaţiei transnistrene». Şi  un alt eveniment, important de tot – vizita de două zile la Chişinău a reputatului senator american, John McCain, care înseamnă sprijin american pentru Moldova. Pe fundalul acestui şir de evenimente politice, la Chişinău şi în republică a continuat  turul doi la locale. Direct sau indirect, mai mult sau mai puţin, toate aceste evenimente au avut să-şi lase amprenta asupra campaniei. Depinde, până la urmă, ce concluzii a reuşit să-şi facă electoratul din toate câte s-au întâmplat şi dacă au înţeles şi moldovenii, nu doar ruşii, că votul din 19 iunie, la fel ca şi cel din 5 iunie, va fi unul etno-politic sau geopolitic. Asta era important.

Tricolorul, fără bernă

Pe ultimă sută de metri a campaniei electorale, la Chişinău, s-au făcut remarcate două evenimente publice. Primul, organizat acum o săptămână, de comunişti, al doilea, de Duminica Mare, organizat de Asociaţia foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici. Primul – la Parlament, al doilea – în Scuarul Operei. Primul a adunat câteva sute de protestatari, al doilea câteva mii de manifestanţi paşnici. La Parlament s-a scandat revenirea la URSS, la Operă au fost comemoraţi 70 de ani de la deportările staliniste din Basarabia. Comuniştii au cerut puterea, deportaţii – drepturi şi condamnarea comunismului. În Scuar s-au întrunit victimele NKVD-ului şi satrapilor comunişti, dincolo a fost vechea gherilă sovietică, fiii şi nepoţii vechilor satrapi şi asociaţii lor. La Parlament Voronin a cerut Chişinăul, la Operă Chirtoacă i-a replicat că Chişinăul nu e al comuniştilor ci „al copiilor, copiilor copiilor noştri“. În scuar deportaţii au cerut înveşnicirea memoriei jertvelor comunismului, comuniştii – anularea însemnelor comemorative care contravin politicii ruse în Basarabia, uitarea anului 1940, deportărilor, beciuilor de execuţie, cimitirelor din Siberia şi Kazahstan, miilor de moldoveni înstrăinaţi de Ţară, foametei, caselor de nebuni, bisericilor detonate, preoţimii masacrate, dedumnezeirii Basarabiei… Comuniştii, şi după 20 de ani de independenţă, tot mai pun condiţii. Mă gândesc, ce minunat ar fi fost dacă duminică, la cei 70 de ani de la primele deportări, 12 iunie ar fi fost declarată Zi de Doliu Naţional, iar Tricolorul ar fi fost coborât în bernă?

Comuniştii nu bat mătănii

Duminica trecută, la Chişinău, au fost consemnaţi 70 de ani de la primele deportări comuniste. Interesant, câtă lume s-a oprit, de Duminica Mare, cu gândul la marele calvar al deportărilor şi la ce s-o fi gândit? Duminica care vine mergem din nou la vot. Curios lucru, în câte din voturile de duminică se vor regăsi chinurile dispăruţilor şi marcaţilor de tragedia celor trei valuri de deportări şi a foametei din 1946? Interesant, ce vor face preoţii? Ce vor zice lumii? Că Sf. Cruce, secera şi ciocanul nu sunt din aceeaşi învăţătură. Presa rusă anunţă că marele antihrist, V. I. Lenin, a fost surprins, în toiul nopţii, plimbându-se prin Kremlin. Comuniştii lui Voronin nu au Kremlin şi umblă prin biserici. Igor Dodon a rupt săptămâna aceasta mai multe praguri de biserici (nu şi genunchii – comuniştii nu bat mătănii), căutând blagoslovire. După 1917, comuniştii se autodumnezeise şi biserica era nimic. Azi nu mai au putere şi aleargă la biserică după «ajutor şi har». Că o fac ei, că o face Dodon nu e de mirare. De ce se lasă «vrăjit» clerul? Pentru că sunt aceiaşi? Pentru că sunt ai Rusiei? Şi biserica, şi comuniştii?

Duminică Ţara deportaţilor va merge la alegeri. Ce va face, cum va face, ce va alege?

Petru Grozavu