Petru Grozavu: Străini prin lume cu casă şi ţară

Moldova şi-a chemat migranţii acasă. Nu pe toţi, evident şi nu pentru totdeauna, ci doar pentru trei zile de congres. Peste 100 de delegaţi din 31 de ţări s-au întrunit la Chişinău la cea de-a patra ediţie a Congresului Diasporei Moldoveneşti, desfăşurat sub patronajul Guvernului şi cu organizarea Biroului Relaţii Interetnice şi a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Lumea adunată în Congres a reprezentat zone şi arii geografice diferite. Cei din CSI şi Europa – plini de probleme, ca de obicei, cei de pe continetul american – fără probleme, predispuşi spre a fi valorificaţi de către guvernarea de la Chişinău în procesul de reformare şi modernizare a R. Moldova. «Moldovenii în America nu au probleme, noi venim dintr-o lume în care nu trebuie inventat nimic în materie de drept şi libertate. Nu vrem să ni se dea nimic, dimpotrivă, vrem să ne punem în serviciul R. Moldova cu toată experienţa şi efortul nostru», îmi mărturisea într-o pauză a Congresului cineva din delegaţia diasporei moldoveneşti din SUA. De altfel, rolul diasporei în procesul de dezvoltare a ţării de origine a fost una din temele de referinţă în congres, alături de care s-a discutat şi despre încurajarea revenirii temporare sau permanente a cetăţenilor moldoveni din străinătate, implicarea diasporei în procesele politice, economice şi sociale în ţara de reşedinţă sau de origine, posibilităţi şi mecanisme de investire a remitenţelor, acordrea de granturi pentru consolidrea capacităţii instituţionale a diasporei, facilitarea unor formule noi de comunicare între R. Moldova şi diasporă şi crearea unor platforme de servicii pentru migranţii moldoveni în ţările-gazdă. Nu a lipsit din program, după cum era şi de aşteptat, nici problema drepturilor şi libertăţilor. Programul Congresului a fost unul extrem de bine arhitecturizat în plan tematic. Implicarea OIM în organizarea congresului i-a dat şi substanţă, şi prestanţă. Ediţia a patra a reuşit să depăşească formalismul şi festivismul ediţiilor precedente, care transformaseră congresul mai degrabă într-un festival decât într-un instrument de lucru al diasporei. De aici, probabil, şi remarca premierului Filat în mesajul de salut, că congresul-2010 este «un nou început».

Cu „veniţi acasă, măi copii” nu mai merge

Nu ştiu dacă reuniunea diasporei de la Chişinău a fost un show electoral, dar alegerile din noiembrie au fost un subiect discutat în congres. Informaţiile oferite de Iu. Cecan de la CEC au fost aştepatete şi aplaudate. Atceva e cu «mesajele oficiale». Ce-i drept, V. Filat şi M. Ghimpu s-au limitat la aluzii. «Avem de trecut într-un timp foarte apropiat un examen extrem de important», remarca Filat, iar Ghimpu le-a sugerat celor prezenţi să se gândească foarte serios la anii peregrinării lor prin lume ca să poată răspunde, prin vot, întrebării «Încotro, Moldova?». În schimb, s-a desfăşat din plin M. Lupu. Deşi nu a figurat în program, acesta a aşteptat plecarea lui Filat, Ghimpu şi Leancă din sală şi «a încălecat» Congresul cu trei miniştri şi viceminiştri lângă el, astfel încât s-a intrat într-o pană de timp de 45 de minute. Toate propoziţiile lui Lupu au avut unul din două începuturi, «eu» sau «noi», aceşti «noi» fiind «brigada celor cinci lupişti» sau, în cel mai bun caz, PDM-ul. Plus 276 «ă-ă-ă-ă»-uri de «originalitate». Lupu a mers până într-acolo încât transformase Congresul într-un curs de «perepadgatovcă» electorală. Ce-i drept, mesajul său nu a fost recepţionat după cum aşteptase. Replicile care au urmat (şi nu doar în adresa lui Lupu) au arătat foarte clar că diaspora s-a maturizat şi este o clasă politică şi socială pusă pe luptă. Dau, selectiv, câteva dintre mesajele delegaţilor: «Noi vrem să vedem claritate politică la Chişinău şi nu promisiuni. Cu «veniţi acasă, măi copii», nu mai merge» sau «Noi nu am venit încoace după complimente. Noi vrem să înţelegem foarte clar care este cursul de mai departe al R. Moldova şi pozitia partidelor în acest scrutin. Dacă partidele vor fi guvernarte de interesul naţional – votăm, altfel rămâne să ne gândim ce facem», ori «Ne e dor de casă, ne-am săturat de străinătate, dar nu vrem să revenim în orice fel de Moldovă. Vrem să ne întoarcem întro Moldovă care ştie foarte clar unde merge» şi «Poate că era cazul şi timpul ca cineva dintre cei 1,3 milioane de moldoveni de peste hotare, care întreţin această republică de mai bine de10 ani, să nu moară de foame, să ajungă şi pe listele electorale. Nu v-aţi gândit?». Mesaje sincere, curajoase, fără menajări, fără vocalizărti superficiale şi, principalul, trăite.

Şi încă o remarcă, care a răsunat în mai multe discursuri şi foarte principială pentru tot ce înseamnă relaţie sau lipsă de relaţie cu diaspora. «În R. Moldova nimeni nu se ocupă la modul serios de problemele diasporei (şi, de fapt, a comunitrăţilor externe în general). Este mai mult decât adevărat. Relaţiile, în sens pragmatic, cu comunităţile externe şi statele în care avem aceste comunităţi, fie că ele sunt istorice sau diaspore, au fost lăsate să coborâte de la 1990 încoace, intenţionat sau dintr-o proastă gândire a lucrurilor, la nivelul unor festivisme, în stilul unor congrese mondiale (aşa le denumeau comuniştii) a moldovenilor, reunite la Chişinău din doi în doi ani şi care nu au avut nimic în comun, la modul practic, cu problemele reale ale acestor comunităţi. Singura, poate, perioadă în care lucrurile au mers în dinamică au fost anii 1990-1994, după care situaţia a degradat. Putem spune şi altfel: aceste relaţii au fost pe potriva guvernărilor pe care le-am avut. Ar fi ca Chişinăul să preia modelele clasice de relaţie cu comunităţile externe, pe care le practică Israelul, Germania, SUA, Turcia, România şi chiar Rusia. Nu e cazul să avem un minister ca Rusia şi poate nici un Departament atât de solid ca România, dar nici nu e normal ca comunităţile externe să fie lăsate şi pentru mai departe, absolut formal, în seama Biroului Relaţii Interetnice, care are cu totul alte atribuţii şi competenţe. E cazul, e timpul Va fi? Ori rămâne pentru următorul congres?

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com