Petru Grozavu: Siberia de acasă

Ieri, de 22 iunie, se împlineau 70 de ani de la declanşarea războiului germano-sovietic din 1941. Cu o zi mai înainte, la Moscova se încheiau, fără niciun rezultat, consultările în formatul «5 plus 2» privind dosarul transnistrean – o luptă şi asta, dar dintr-un alt război, în care, din nou, e implicată Rusia. Este vorba de războiul de independenţă de la Nistru, din 1992, un război prin care Moscova a căutat atunci şi insistă de 19 ani în şir să ne menţină în spaţiul de influenţă al tranzacţiei criminale de la 1939 – Pactul Molotov-Ribbentrop.

Tot în iunie, pe 19, se împlineau 19 ani de la cel mai dramatic caz în războiul de la Nistru – masacrul de la Tighina…, cu alte şapte zile mai devreme – 70 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia, iar dacă anticipăm puţin, pe 28 iunie, avem 71 de ani de la anexarea din 1940 a Basarabiei. Aşadar, iunie este o lună extrem de sensibilă şi grea, ca să nu zic neagră, în viaţa şi destinul neamului românesc din Basarabia. Întrebarea e: ce facem noi cu acest bagaj de istorie, ne raportăm la el sau nu? Şi dacă da – cum?

Amintirea de Antonescu

Pe «agenda.md» găsim de 22 iunie doar câteva evenimente episodice, toate comemorative, legate de începutul războiului germano-sovietic, cu implicarea mişcărilor politice de stânga şi a Ambasadei Rusiei la Chişinău. Nicio acţiune anunţată de dreapta politică. «Zero». Şi-a spus cuvântul oboseala electorală? Greu de crezut, pentru că şi comuniştii au arat destul de mult în campanie (chiar dacă nu au cules ce şi-au dorit), dar au fost şi la «Eternitate»- memorialul gloriei militare sovitice . Bine, «Eternitatea» nu e pentru toţi (este ideologizată, sub seceră şi nu sub cruce), dar de 22 iunie se poate merge nu doar la «Eternitate». Sau 22 iunie 1941 este doar începutul războiului germano-sovietic, nu şi Ziua de eliberare a Basarabiei de sub ocupaţia sovietică (pentru trei ani înainte)?  Ordinul, crucialul ordin al mareşalului Antonescu «Soldaţi români! Vă ordon: treceţi Prutul», nu e cumva şi el din aceeaşi zi de 22 iunie? Nu avem şi noi (era mai bine să nu le avem) destule cimitire militare româneşti, unde să ne cadă din mână, în această zi, câte-o floare? Nu avem şi noi, parcă, bisericile noastre, în care să ne pomenim Eroii? Le avem. Atunci, ce nu avem? Şi de ce? Să-l lăsăm pe Mareşal şi mai departe în seama celor care vorbesc despre El, România şi Armatele Române doar în limbaj criminal?

Dacă nu ar fi fost Pactul…

Consultările de marţi de la Moscova în problema transnistreană s-au încheiat exact aşa după cum a aruncat Kremlinul zarurile. Cu eşec. Declaraţiile din ajun pentru «Eho Moskvî» ale şefului externelor ruse, S. Lavrov, că întâlnirea de la Moscova este sortită eşecului dacă Chişinăul nu va renunţa la statutul unitar al R. Moldova, au fost, în mod cert, un avertisment că Rusia nu este pusă pe compromisuri şi nu va vrea să audă la negocieri decât ceea ce-şi băgase în cap să audă. Iar ca să-şi amplifice ambiţiile, Lavrov şi Kuzmin convin, de zuia Rusiei, scandalul diplomatic cu V. Iastrebceak, ca să dea de înţeles Chişinăului (în prezenţa ambasadorilor străini) că Moscova poate anunţa recunoaşterea statalităţii Transnistriei în orice moment. A izbucnit scandalul. Chişinăul nu s-a subordonat, Kremlinul a dat ordin, Smirnov a executat. Rezultatele întâlnirii: «0». Să admitem, însă, ipotetic, că Chişinăul acceptă federalizarea. Care ar fi preţul unui «da», în condiţiile unui regim politic conceput la Tiraspol ca unul colonial (asta este regimul Smirnov). Să accepţi regulile de joc cerute de Kremlin înseamnă să dai sub coada vacii 20 de ani de independenţă, cu toate libertăţile pe care le are o democraţie într-o tranziţie avansată. Nu e ideal nici în dreapta Nistrului, dar stânga este închisoare. Şi nu doar pentru moldovenii incomozi, ci pentru oricine are o altă viziune asupra lumii si Istorieii decât cea a lui Smirnov sau Antiufeev. Moscova a transformat Transnistria într-o Siberie la noi acasă, cu o securitate şi poliţie pe rol de NKVD. Aceleaşi reguli, aceleaşi drepturi şi acelaşi gen de regim, ca şi după 1940, doar că în locul lui Stalin – un biet Smirnov, în locul lui Molotov – un Lavrov, în locul lui Vîşinski – un Kuzmin, în locul lui Beria – un Antiufeev etc. Transnistria este o zonă cu drepturi selective: pentru ascultătorii regimului şi «ceilalţi». Fobia este o politică încurajată, lumea este ajutată să se urască.  Invectivele gen “duşman al poporului“ şi “România ocupantă“ — din nou în uzul propagandei ruseşti în Transnistria. Poţi deveni suspect în orice moment şi declarat duşman sau spion străin, cu toate consecinţele ce reies din asta… Cazul Vardanean, cazul Cazac, cazul Ilaşcu, al grupului  Ilaşcu etc… Regim de colonie. Liber şi supus. Controale la ieşirile din sat, la intrările pe câmp, vămi peste vămi, poliţie peste poliţie, dijmă peste dijmă, drepturi în funcţie de cum te cheamă, cu cine eşti şi ce gândeşti… Lagăr. De concentrare. Mai subtil decât cele staliniste, dar, ]n esenţă, aceleaşi. Intrăm? Nu intrăm? În aceiaşi groapă calcă de două ori proştii ori chiorii. Nu e cazul nostru, cred eu, după ce am trecut prin 28 iunie, 1940.

Să nu fi fost Pactul Molotov-Ribbentrop, nu am fi avut multe… nu am fi avut 28 iunie 1940, nici deportările din 1941, 1949 şi 1951, nici 24 august 1944, nici foametea din ‘46, nici războiul de la Nistru din 1992 şi nici negocierile de aproape 20 de ani în dosarul transnistrean, de care ruşilor le este greaţă, dar şi incomod să vomite public. În tot cazul, nu cred că trebuie s-o facem noi în locul lor.

.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. un om

    Traversind localitatea Bogdana,Jud. Vaslui,am avut ocazia sa iau in autoturism ,o femeie de 70 ani.Din povestea ei am aflat ca s-a nascut la Cahul,insa mama ei sa casatorit cu un brutar din Barlad.Imediat dupa razboi,mama ei a fost anuntata ca i-a decedat mama sa,fapt ce a facut sa plece la inmormintare.A fost nesansa ei (,perioda in care cetatenii din spatiu Basarabiei erau vinati si returnati in tara)sa fie retinuta si nu i s-a mai permis reintoarcerea la copii.Tatal a murit si el imediat si astfel a fost infiata de un cetatean din Bogdqana,unde isi duce traiul si in prezent.Se tinguia si suspina ca nu a putut sa mearga nici la inmormintarea mamei sale,datorita restrictiilor severe din timpul URSS-ului.Abia dupa 2000,a putut sa ajunga in Moldova sa-si vada adevaratele rude.Asta a facut ciuma rosie,despartind sute de familii,de dincolo si dincoace de Prut.

  2. Actorul Vasile Butnaru

    Ne vom intoarce intr-o zi,/Ne vom intoarce neaparat./Vor fi apusuri aurii,/Cum au mai fost cand am plecat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *