Petru Grozavu: Ruga de la daci încoace

Pe 27 Martie avem 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara. Câţi, în afară de istorici, îşi vor aminti de 27 Martie 1918 şi, dacă îşi vor aminti, câţi vor consemna evenimentul şi cum? Câţi vor ţine cont de el şi câţi vor trece cu uitarea sau cu nesăbuinţa peste dânsul? 

Unirea la români nu e pentru toţi la fel. Pentru unii e ca o doină, pentru alţii – odă, există, însă, şi lume pentru care unirea e ca o rugă, veche şi neterminată, de la daci încă, de la Marele Burebista, rugă care, în cazul României moderne, se împlinea mai întâi la 1859, prin unificarea Moldovei cu Muntenia, iar mai încoace, la 1918, pe 27 Martie, prin reunirea Basarabiei cu Ţara, reunire care nu a ţinut decât până în ‘40. Ironia sorţii – prima mea intrare în (unire cu) România se întâmpla abia când trecusem de 40 de ani (6 mai, 1990, la primul pod de flori), la Giurgiuleşti, chiar dacă a fost să mă nasc şi să cresc pe malurile Dunării, între Galaţi şi Tulcea, vizavi de Isaccea. În anii mei de copilărie, România era (nu doar pentru mine) o altă lume, privită de dincoace de mal prin binoclu, iar între mine (noi) şi Ţară treceau kilometri, zeci, sute de kilometri de sârmă ghimpată, astfel încât era greu să înţelegi care parte din Românie era lagăr de concentrare – cea de dincolo sau de dincoace de sârmă. Noi credeam că ne desparte Dunărea, dar, de fapt, ne despărţea sârma. În rest eram aceeaşi: vorba, portul, tradiţia, aerul, apa…

Hotarul de pe Prut este pentru români, la fel ca şi Zidul Berlinului pentru nemţi

Trecerea graniţei peste Prut, la Giurgiuleşti, a fost una restricţionată, eram încă parte a URSS. «Zidul Berlinului» de pe Prut era să cadă abia după adoptarea Declaraţiei de Independenţă din 27 August, 1991, la cea de-a treia Mare Adunarea Naţională. Da, nu căzu atât de spectaculos ca la Berlin, dar, să recunoaştem, nici nu s-a insistat să fie ca la Berlin. A căzut atât cât am dat jos. Atunci, în 1991, şi în toţi anii care au urmat după 1991. Loc pentru mai mult există şi pentru nemulţumiri, la fel. Şi, cu toate acestea, ar fi păcat să zicem că, după toate câte s-au întâmplat cu noi de la 1990 încoace, am fi rupţi de România. Da, nu avem modelul 1918. Dar parcă cel de la 1918 l-a repetat întocmai pe cel de la 1859? De ce nu exploatăm libertatea noastră de a fi uniţi în ideea de românism, ca spirit şi conştiinţă? Hotarul de pe Prut este pentru români, la fel ca şi Zidul Berlinului pentru nemţi, o problemă a conştiinţei naţionale. Nimic mai mult. Deci, trebuie să creştem. Avem unde, avem temei: frontiera liberalizată (nu la modul după cum ne-am dori, dar nici zăvorâtă ca la sovietici nu mai e), steagul ni-i românesc, stema – românească, limba şi scrisul – la fel, istoria – românească şi ea, şcoala românească, cetăţenia – românească, cultura nu are cum fi altfel şi nici nu este decât românească… Vrem la şcoală peste Prut, mergem la şcoală, vrem în vacanţă, mergem în vacanţă, vrem în plimabre, mergem în plimbare, vrem să ne faceu o carieră – o facem, o afacere – de asemenea, vrem să ne stabilim cu traiul – o facem şi pe asta, vrem o cununie sau botez – la fel, vrem la biserică – ne primim reciproc… Avem familii comune, ca pe vremuri, copii comuni, căsnicii, nănaşi, cuscri, cumătri şi astea toate alături de un trecut care nu ni-l poate lua nimeni, dacă nu ne-a fost luat până acum. Ceea ce este foarte important (şi după 93 de ani de la Unire) e să ţinem minte că atâta timp cât suntem stăpâni pe frontierele cu România, suntem una cu România. Independenţa noastră asta şi înseamnă sau, cel puţin, trebuie să însemne.

Problema unirii sau neunirii e în noi

Nu v-aţi întrebat niciodată de unde vin acuzaţiile sau speculaţiile Moscovei, Tiraspolului şi chiar Kievului că R. Moldova se românizează? Din libertatea relaţiilor şi regimului de frontieră cu România, de aicea vin. Procesul, până la urmă, da, are loc dar este unul firesc şi corect, interpretarea, însă, incorectă. Aşa că problema unirii sau neunirii e în noi. Atât timp cât vom fi liberi de alţii şi nu vom accepta alte «cununii geopolitice», nu avem altă şansă decât a fi aceeaşi, şi împreună, indiferent dacă acest lucru intră sau nu în calculele Moscovei sau Kievului, indiferent pe care mal al Prutului sau Dunării suntem, pe dreptul sau pe stângul. De-a lungul vremii, multe ni s-au furat. Şi din trecut, şi din prezent. Un singur lucru nu ne-a putut fi luat – şi asta e de la Dumnezeu: dreptul (nu totdeauna şi libertatea) de a fi ceea ce am fost lăsaţi să fim. Aşa că avem, după 1990, atâta românism şi unire în noi cât ne dorim sau putem duce fiecare. Nu mai stau secretarii de comsomol sau patid peste noi, nu mai este kgb-ul pe urmele noastre iar dacă şi mai este – pierde timpul, nu mai eşti persecutat pentru că ai fost surprins asupra unei cărţi editate peste Prut ori ascultând «Vocea Americii» sau «Europa Liberă», nu mai eşti acuzat de naţionalism pentru că vorbeşti în public româneşte sau cauţi copilului tău o grădiniţă sau şcoală cu predare în română etc. Deci, suntem o lume şi într-o lume în care dreptul de a decide ne revine. Problema e, în ce măsură şi cât de mult ne ţinem noi de acest drept, pentru că România nu mai este doar dincolo de Prut ci şi dincoace de el.Pentru noi acum nu graniţa României pe Prut contează, ci graniţa de pe Prut a UE . Ea trebuie «cucerită». De ce? Ca să nu ne fure alţii, ca să nu ne pomenim din nou în lumi diferite şi să ne privim iarăşi prin binoclu. Riscurile rămân, pentru că rămaşi dincoce de graniţa UE vom rămâe şi dincoace de graniţa cu România. Să ne gândim serios la asta, dacă nu am făcut-o în cei 20 de ani de cînd am fost liberi s-o facem. Şi acum o remarcă: de la 1990 încoace am putut trece deja peste două faze pe calea reintegrării noastre, prima: nu mai avem frontiere rigide, cu grăniceri sovietici şi sârmă ghimpată pe Prut şi doi: am devenit liberi să ne autoidentificăm şi să ne valorificăm această identitate. Ce ne-a mai rămas? A mai rămas să intrăm în UE şi cu asta să trecem şi faza trei. Ca şi celelalte două, şi a treia depinde tot de noi. Ce ne-a zis Joe Biden, fiind la Chişinău? «Am fost alături de voi, mai departe de voi depinde ce vreţi să fie cu voi…»

Petru Grozavu,
petru@zdg.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Alimanescu Alexandru

    Germanii au avut un Hemuth Khol, care l-a convins pe MS Goraciov ca este mai bine Germania Mare si Rusia mica, iar combainierul a pus botul.Moldova este acolo unde este adica un stat european, curat, frumos, cu oameni harnici, gospodari.Daca exista libera circulatie in Europa si Rusia pentru cetatenii moldoveni nu este bine. In Europa moldovenii sunt considerati mai buni ca albanezii, bulgarii, polonezii, ungurii si ukranienii.
    Este bine asa. Exista democratie, exista agricultura, exista oameni cu initiativa, ortodocsi si pe malul drept si pe malul stang la Prutului.Prutul nu poate fi deviat spre Tisa, si ramane acolo. Sunt poduri bune, chiar si de flori. Cui nu-i place sa plece na sibir.
    Eu sunt multumit, am pritenene rusoaice, moldovene si romance.Daca s-ar uni cele doua state, as ramane doar cu doua categorii, asa sunt mai bogat in prietene. Este loc pentru toata lumea. Ce ve-ti zice cand chitaii vor veni sa va ia locurile de munca.Au cumparat deja jumatate din Economia Mondiala. In 40 de ani, ve-ti fi angajatii chitailor… o coada de peste, niste orez, o cana de apa si munca 16 ore pe zi. Acolo vreti sa ajungem?

  2. Simion Tiberiu- gen informator

    Homo homini lupus est
    În baza Legii nr. 144 din 2007, Agenţia Naţională de Integritate, a întocmit Dosarul Antifraudă nr. 52.903 / G / I.I./ 28 Aprilie 2011, privind pe Doamna Judecător Camelia Alexandrina Acrîşmăriţei de la Judecătoria Iaşi. Analizând mai multe denunţuri anonime, semnate de aceiaşi persoană, respectiv de numitul Zapodeanu Ion din Iaşi, un interlop notoriu care se ocupă de afaceri imobiliare, şi care a fost condamnat cu executare pentru furt, delapidare şi tentativa de omor deoasebit de grav, Agenţia a reţinut în mod eronat o culpă a doameni judecător. Starea de nemulţumire a numitului interlop Ion Zapodeanu a fost datorată de faptul că după ce o înşelase pe Doamna Acrîşmăriţei cu un preţ derizoriu oferit pentru achiziţionarea unui teren în suprafaţă de 50 hectare în Judeţul Olt, oferind doar 7% din valoarea terenului, acesta a hărţuit-o şi şantajat-o pe Doamna Judecător în mai mute rânduri în prezenţa Jandarmilor care erau de servicu la Judecătoria Iaşi, că dacă nu primeşte mai multe sentinţe favorabile în mai multe dosare ce le avea pe rolul diferitelor instanţe, acesta va face dezvăluiri incomode la presa scrisă, la radio şi televiziuni, precum şi faptul că „ o da da în gât la DNA „ unde se lăuda că are pile serioase deoarece livrase mai multe terenuri „ moca „ unor magistraţi, care au funcţii de conducere. Aceleaşi aspecte au rezultat şi din stenogramele convorbirilor telefonice, purtate din iniţiativa numitului făptuitor Zapodeanu Ion. Doamna Judecător a raportat cazul pe linie ierarhică, şi a sesizat organele abilitate, însă se pare că influenţa interlopului a fost mai mare, din moment ce sesizarea magistratului nu a fost luată în seamă, iar CSM legal sesizat nu a luat nici o măsură de a apăra onoarea, demnitatea, buna reputaţie, integritatea şi onorabilitatea Doamnei Judecător Camelia Alexandrina Acrâşmăriţei. Mai mult, Ion Zapodeanu care se considera „ Lombilico del mondo „ în oraşul rămas fără centrul istoric şi unde au fost şterse vestigii neolitice prin grija numitului Gheorghe Nichita, sub acoperirea numitului Tiberiu Simion şi Spiridonică Eugen, cu concursul lui Gheorghe Constantin Simirad şi a numitului Macovei Ioan, supranumit Corleone Narcis-liderul incontestabil al corupţiei din justiţia din România, şi unde numitul Ahmad Deiri Siraj, şi-a dat foc la centrul comercial din B-dul Poitiers, pentru a încasa o polită de asigurare de 2,5 milioane euro, lăsând practic pe drumuri cca. 1.500 de comercianţi ( fără ca nici o instituţie abilitată se facă demersuri legale necesare ) repetăm Zapodeanu face şi desface sfori, obţinând din diferite tranzacţii oneroase o avere imesă, dar şi o mare influenţă. El crede că poate santaja şi cumpăra pe orcine cu banii săi murdari, făcuţi prin spolierea „ calicilor de boşorogi români „
    Este de neânţeles cum se bucură de imunitare jurisdicţională penală un interlop ca Zapodeanu Ion, care a fraudat statul român cu sume imense in valtă, cifrate la cateva sute de milioane de euro, iar o distinsă doamnă judecător, care se bucură de o bună reputaţie profesională, integra moral, să fie scoasă pe uşa din spate a magistraturii şi să fie lipsită de mijloace de existenţă. Este drept că datorită programului încărcat de lucru şi a numărului imens de dosare pe care trebuie să-l judece un magistrat de la Judecătoria Iaşi, se petrec drame în familii, deoarece mulţi copii de magistraţi rămân nesupravegheaţi, intra sub influenţa unor narcomani şi produc diferite necazuri părinţilor. Iar magistraţii sunt platiţi cu mult sub nivelul european şi astfel, raportat la munca lor şi la riscurile la care se expun, nu pot face faţă stresului, nu-şi pot trata bolile profesionale de care suferă, sau nu-şi pot angaja detectivi particulari ca să investigheze mediul criminogen în care le sunt atraşi copii aflaţi la vărsta pubertăţii. Nu este moral şi legal să se sacrifice aceşti oameni.
    Faţă de condiţiile inumane şi a stresului la care sunt supuşi magistraţii, precum şi a faptului că numita Monica Macovei a concediat structurile de protecţie ale Ministerului de Justiţie, care ar fi putut preveni faptele comise de numitul Zapodeanu Ioan, care crede că fiecare om are preţul său, fiind dispus să ucidă pentru a se îmbogăţi fără a justă cauză. Stau mărturie morţile subite ale persoanelor păcălite de interlop.
    Ori Doamna Judecător CA Acrîşmăriţei, a declarat corect suma de bani rezultată dintr-o sucesiune legală testamentară, în declaraţia sa de avere. În loc ca inspectorii ANI să sesizeze DNA cu privire la faptul că agentul corupător şi de presiune morală este Ion Zapodeanu, a considerat corect să distrugă viaţa unui funcţionar public, care este şi mamă şi femee, şi care a promovat în carieră prin muncă, cinste şi corectitudine. Ori abuzul comis de Inspectorii ANI şi procurorii DNA Bucureşti este impardonabil, astfel încât opinia publică din ţară şi din străinătate cer desfiinţarea acestor structuri parazite şi uşor de păcălit de interlopii aflaţi acum la cârma finanţelor poporului, prin dizolvare şi restabilirea ordinii de drept în lumea justiţiei din Romania. Cerem să se facă dreptate şi lumină în Justiţia din România.
    Să răspună guvernanţii de ce se împrumută de bani grefierii, judecătorii şi procurorii de la cămătarii interlopi. Aceştia nu au bani să-şi întreţină familia iar munca lor nu este recunoscută şi respectată de statul român. Dacă cineva încearcă să o tranforme de Judecătoarea Acrîşmăriţei într-o Ioana Darc, atunci Lumea Justiţiei va intra în greva pe o perioadă nedeterminată, pentru ca statutul magistraţilor şi personalului auxiliar să fie respectat, să se dea salarii europene, conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel Naţional. Suntem a naţiune europeană, şi nu dorim să ni se spună ABSURDISTAN.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *