Petru Grozavu: „Problema transnistreană” în punct mort

Întrevederea Filat – Smirnov de la Bad Reichenhall, Germania, nu a făcut mai multă lumină şi nici mai puţine întrebările în dosarul transnistrean. Participanţii la dialog nu au deschis prea mult cărţile, la fel cum nu au făcut-o nici în cazul altor două întrevederi, la Tiraspol, intrate în vocabularul presei ca «diplomaţie fotbalistică» şi despre care nici Filat şi nici Smirnov nu au avut curajul să spună despre ce au discutat. «Despre multe» – asta a fost, de fiecare dată, răspunsul premierului Filat, concluziile fiind lăsate, mai mult, pe seama presei şi analiştilor politici.

Negocierile în «problema transnistreană», în formatul «5 + 2», au intrat în pană din februarie 2006, când Smirnov (Moscova) a cerut suspendarea tratativelor, pe motiv că «rmn» nu are, în cadrul negocierilor, un statut de drept egal cu cel al R. Moldova. Pretenţia a fost ridicată la rang de condiţie ultimativă, deşi regimul de la Tiraspol este unul anticonstituţional. Negocierile au intrat în impas. Tiraspolul (gestionat de Kremlin) pune veto pe orice fel de discuţii oficiale în dosarul transnistrean. În cei peste 5 ani, care au urmat blocajului, Moscova a preluat refrenul lui Smirnov şi a forţat, cu toate ocaziile posibile şi în toate instituţiile internaţionale, ideea că «rmn» are toate caracteristicile unui stat, că este, de facto, republică (chiar dacă, de jure, nu este recunoscută pe plan internaţional) şi că drepturile ei trebuie echivalate cu ale R. Moldova. Kremlinul nu a încetat nici pentru o clipă să facă imagine de entitate statală Transnistriei. Scandalul diplomatic cu V. Iastrebceak, de Ziua Naţională a Rusiei, provocat la Chişinău de ambasadorul rus, V. Kuzmin, la fel ca şi cel provocat, mai recent, de şeful Dumei de Stat, B. Grîzlov, «cu prilejul Zilei Independenţei «rmn»», subscriu acestei politici pro-transnistrene (pro-imperiale) a Moscovei şi efortului ei de a consolida statutul Transnistriei de stat în stat. În toţi anii de după 2006, direct sau prin emisarii săi de la Tiraspol, Rusia a insistat asupra revendicării invocate cu 5 ani în urmă de Smirnov: echivalarea în drepturi a RM şi «rmn» şi soluţionarea diferendului transnistrean pe calea federalizării R. Moldova (realizarea planului Kozak). Pe parcursul anului 2011, bunăoară, s-au făcut trei tentative de reluare a negocierilor în formatul «5 plus 2» şi, de fiecare dată, Tiraspolul s-a opus, invocând  aceeaşi clauză: drepturi egale. Aşa s-a întâmplat la Viena, ulterior la Moscova şi, mai proaspăt, la Bad Reichenhall, în Germania. Contrar optimismului exprimat de premierul V. Filat în legătură cu reluarea negocierilor şi abordarea constructivă a problematicii transnistrene, Smirnov a dat peste cap entuziasmul premierului, anunţând că negocierile nu vor fi reluate atâta timp cât drepturile părţilor (RM şi «rmn») nu vor fi egale. Aşadar, lucrurile, practic, rămân în punctul «zero». Acolo unde erau şi până în februarie 2006. Era şi de aşteptat. Potrivit presei ruse (ziarul «Kommersant» şi postul de radio «Maiak»), conferinţa de la Bad Reichenhall, care a precedat întrevederea dintre Filat şi Smirnov, este un proiect rusesc, aranjat în comun cu oficialii de la Berlin. Dacă lucrurile stau aşa, trebuie să înţelegem că Smirnov a fost trimis de Moscova în Germania ca să compromită rezultatele întrevederii şi, fie să lase negocierile în punctul în care sunt, fie să schimbe viziunea UE şi SUA asupra problemei şi să dea Tiraspolului ceea ce vrea Rusia: egalitate în drepturi cu Chişinăul şi federalizarea R. Moldova. Altfel, care era rostul să fie trimis Smirnov la întrevedera cu Filat, în cazul în care Rusia strigă pe la toate colţurile că vinovat de suspendarea negocierilor şi nerezolvarea problemei transnistrene se face chiar Igor Smirnov? Moscova a jucat teatru: fie că ea a vrut să treacă, în acest fel, toate păcatele pe seama lşui Smirnov, fie că a vrut să demonstreze europenilor că, indiferent de locul întâlnirilor şi de organizatorii acestora (Rusia, Austria, Germania etc.), situaţia în «problema transnistreană» nu se poate schimba fără a lua în calcul «poziţia Tiraspolului», iar asta înseamnă că Kremlinul încearcă să convingă SUA şi statele-membre UE (care nu este aceeaşi cu poziţia Germaniei şi Franţei) că neacceptarea «echivalării în drepturi a RM cu «rmn» şi neadmiterea federalizării este o cale în nicăieri pentru rezolvarea «problemei transnistrene». Moscova vrea să-şi rezolve problemele şi interesele sale politice şi geostrategice cu mâinile altora, plasând mingea în teren străin (în cazul nostru Germania), cu atât mai mult cu cât Germania de mult a devenit un copartener al Rusiei în «problema transnistreană». Atât doar că poziţia Berlinului nu este agreată de toate statele-membre UE. Ce rol şi pe ce poartă va pasa mai departe Germania, vom vedea. Deocamdată urmează să urmărim ce se va întâmpla la Moscova pe 22 septembrie – următoarea reuniune neformală în formatul «5 plus 2». Întrevederea Filat-Smirnov ar fi trebuit să deschidă poarta negocierilor de la Moscova din 22 septembrie. Va fi? Nu va fi? Moscova se va acoperi şi aici cu Smirnov sau va scoate mingea în careu? Depinde, în continuare, pe ce poziţii vor sta SUA şi UE.  Depinde şi cu ce va pleca Chişinăul la Moscova. Miza excesivă de până acum (doar pe Germania) nu cred că mai ţine. Ani la rând, cu regret, Chişinăul a dat din «coadă» în cadrul negocierilor, în loc să dea din cap. Şi acum trebuie să recuperăm. Depinde dacă vrem.

Petru Grozavu