Petru Grozavu: Povara Kremlinului

În Polonia, violatorii şi pedofilii sunt castraţi chimic. O lege în acest sens a intrat în vigoare din toamnă, la solicitarea premierului Donald Tusk, după mai multe cazuri de pedofilie care au îngrozit Polonia anul trecut. Experţii în materie susţin că este cea mai aspră lege din Europa împotriva pedofilei şi a violului.

În contextul anarhiei postelectorale de la noi (şi nu doar a celei postelectorale), ar fi logic să ne întrebăm: dar cu politicienii, care violează zilnic şi neîntrerupt, de 20 de ani la rând, o Moldovă întreagă, ce ar fi să facem cu ei? De ce Parlamentul, dacă, cumva, e al poporului, nu ar adopta o lege prin care politicienii care, ajunşi la putere, în loc să se «violeze» pe sine în interesul poporului, «violează» poporul în interesele sale, să fie castraţi? Chimic, poate că nu, dar politic – da, ceea ce ar înseamna lipsirea lor de imunitate, de dreptul de a mai rămâne în politică sau de a mai pretinde o funcţie publică. În plus, să plătească recompense statului pentru cazul în care şi-au schimbat “căciula” şi s-au lepădat de angajamentele lor electorale. Cine ştie, poate că, sub presiunea riscului de a fi «castraţi», ajungem să ne alegem şi cu o altfel de clasă politică.

Lupu cere imposibilul

Şi după aproape trei săptămâni de la încheierea alegerilor, apele postelectorale întârzie să se limpezească. Ex-partenerii de alianţă, PL, PLDM, PD, care, în mod firesc, trebuiau să-şi dea mâna şi să continue programul de guvernare început în 2009, chiar dacă nu se bat cu pietre, oricum, rămân pe baricade. Loc pentru “buna ziua” e încă puţin. Jocul PD-ului la două porţi începe a deranja. Lumea se agită tot mai mult. Intelectualitatea scriitoricească şi cea ştiinţifică a lansat mai multe apeluri la raţiune, societatea civilă încearcă să limpezească negocierile, organizaţiile teritoriale ale PD sunt în alertă, la Chişinău, câteva mii de oameni au ieşit duminică în stradă, iar pentru 26 noiembrie se preconizează o Mare Adunare Naţională, în cazul în care PD nu se va asocia cu PL şi PLDM  pentru constituirea unei alianţe comune de guvernare. Suspiciunile că PD ar putea-o lua razna şi face alt joc politic decât cel aşteptat de majoritatea electoratului rămân mari. După trei runde de negocieri, în format trilateral, părţile nu au putut depăşi principalele controverse: partajarea funcţiilor, sau ceea ce numesc ei, într-o formulă mai camuflată, “echilibrarea actului de guvernare”. Liderii se arată optimişti după consultări, dar, de fapt, lucrurile stau pe loc. PLDM rămâne, deocamdată, pe poziţia repartizării matematice a locurilor la guvernare, conform mandatelor acumulate, deşi susţine că “nimic nu e bătut în cuie”, iar PD optează pentru un egalitarism frăţesc între cei trei, în intenţia de a exclude dreptul de veto în adoptarea deciziilor pentru vreun partid din cele trei. De fapt, PD cere imposibilul în speranţa de a obţine maximum posibilul. Asumându-şi rolul de avocat, PL s-a situat în negocieri de partea PD, în intenţia de a-l putea sustrage de la “ofertele generoase” ale comuniştilor, făcute imediat după alegeri şi secundate de emisarul Kremlinului, S. Narîşkin. Pretenţiile PD-ului sunt un precedent pentru politica moldovenească. Compromisuri s-au mai făcut la Chişinău şi cedări de tot genul, dar o partajare egală a funcţiilor între părţi, indiferent de scorul electoral, este  o premieră. Va merge, nu va merge, greu de spus, mai ales că nu este clar şi care dintre funcţiile la guvernare, în ansamblu, s-ar putea să le pretindă PD-ul, în cazul în care PLDM va accepta tranzacţia. Riscurile rămân mari.

PD va rămâne să joace la două porţi

Să ne închipuim pentru moment ce s-ar putea întâmpla în cazul în care M. Lupu ajunge preşedinte. Responsabil de politica externă, s-ar putea ca acesta să pretindă pentru PD (în aparenţă, logic) şi ministrul de externe. Şi dacă mai pune mâna pe cel puţin două ministere de acelaşi calibru, Moscova poate dormi liniştită, indiferent de faptul dacă nunta lui Lupu va fi cu Voronin sau cu Ghimpu şi Filat. Iar în cazul în care “aliaţii” vor încerca să protesteze, Lupu va ameninţa, ca şi acum, cu comuniştii. Numai că după alegerea şefului statului, riscurile acestor ameninţări pot deveni iminente şi imposibil de evitat, în condiţiile în care nicio normă legală în stat nu prevede obligativitatea juridică a acordurilor semnate între părţi. Nu întâmplător, sau deloc întâmplător, PD- ul insistă, în cele câteva recomandări făcute la începutul acestei săptămâni liderilor AIE, asupra adoptării de către parlament a “modificărilor legislative pentru alegerea preşedintelui ţării cu 51 de voturi”  încă până la alegerea guvernului. Este prima şi principala dintre cele “5 teze” ale PD, alături de cea de partajare a funcţiilor în guvern în formulă asimetrică (ne-aritmetică). Dacă PD reuşeşte şi obţine alegerea preşedintelui cu 51 de mandate, încă din start, s-ar putea să ne aşteptăm la tot felul de surprize vizavi de configuraţia viitoarei Alianţe de guvernare. PD plus PCRM fac împreună cu 5 voturi mai mult decât simpla majoritate. Dar s-ar putea ca sub ameninţarea alianţei cu PCRM şi acompaniamentul Kremlinului, PD să joace în continuare jocul la două porţi, şi nu numai pe interior ci şi pe exterior, mimând şi simulând aspiraţii pro-europene. Şi în acest caz, anticipatele, oricât de grea povară ar putea fi, vor trebui acceptate ca soluţie pentru Moldova de mâine. Nu degeaba, Lupu se teme cel mai mult de aceste anticipate, pe care le-a catalogat drept “catastrofă”, numai că nu pentru R. Moldova, ci pentru PD, care s-ar putea să repete precedentul fatal din aprilie-2009. Cine, până la urmă, va bea şampania pentru alegerile-2010? Întrebarea este, răspunsul încă nu.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. tod

    S-a anulat pericolul principal in viata democratica RM..!Merge vorba despre disparitiia lozingii principale cu lichidarea totala a pcrm-ului si notiunei si simbolicii!!!Asta e problema, ca liderii aliantei nu vad in fata lor nici pe Boboc si sute fete violate si maltratarea protestatarilor prin sectiile de politiia,ca daca era asta in fata lora ei demult lasau ambitiile si faceau alianta!!Acuma e jocul:Mai,esti mai hitru ca mine??Unii negociiaza cu cei cu care nu au voiie sa negocieze ca sunt criminalii politici si la noi se pornesc jocuri cu “binisorul” moldovenesc sa gasim echilibrul chind unii uita ca se ocupa cu autodestrugerea partidului!!Poporul asteapta dinamica miscarii si progres si nu bulbuci si vorbe frumoase!!Filat azi a esit cu reusita negocierilor pentru liberilizarea cerculatiei libere a cetatenilor RM ,da asta asteapta lumea si fapte concrete de la toti trei si nu jocul de pseudodemocratiie demagogicha lui lucinschii!!Ca electoratul e saturat de vorbe goale si marsul cu curul in doua luntri, ci vrea fapte domnilor,fapte!!Diachov vulpoiiul batrin foarte bine stiie cu ce o sa termine daca nu o sa apuce de lucru,si o sa vedeti ca PD-ul se va muiie si o sa apuce de lucru ca nare incotro!!!Coalitiile cu banditii pcrmsti sunt mortale pentru ei!!E autodistrugerea complecta!!Asa ca na strica esirea la mitingul pe 26 ca sa le amintim de promisiunea principala cu lichidarea conunizmului in RM e lozinga principala a aliantei!!Asta vrem sa auzim de la ei si nu bulbuci!!

  2. taranca

    actuala confuzie pe esichierul politic din RM ne duce la evidenta concluzie -noi nu avem barbati fideli acestui neam,ei au adus poporul la razletie si disperare,soarta noastra atarna de un fir de nadejde,cel al UE,dar,care,inca mai sovaie sa ne accepte sau sa ne lase prada moscalilor.suntem o carte de joc in actualul spectacol geopolitic.se urca Basarabia pe cruce si NU STIM INVIEREA CAND VA FI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *