Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Paradoxuri electorale

Petru Grozavu: Paradoxuri electorale

Cinism şi stupidităţi pe piaţa politică de la Chişinău în plină campanie electorală. Paradoxul paradoxurilor. Toţi vorbesc despre pericolul revenirii comuniştilor la putere şi, în acelaşi timp, se lansează în scenarii şi spectacole politice care nu sunt decât la îndemâna comuniştilor.

La început de campanie electorală, PLDM, cotat pe dreapta cu cel mai mare scor la ultimul scrutin parlamentar, rămâne fără unul dintre prim-vicepreşedinţii săi. Alexandru Tănase îşi anunţă demisia din funcţie şi din partid. În plină campanie electorală, un alt prim-vicepreşedinte al aceluiaşi partid, Mihai Godea, procedează la fel, deşi într-o altă manieră decât Tănase. Dacă primul şi-a găsit o scuză, pe care unii au crezut-o, alţii nu (plecarea pe post de judecător la Curtea Constituţională), cel de-al doilea a făcut din plecarea sa eveniment de presă, anunţându-şi propriul proiect electoral şi decizia de a candida independent pentru Primăria Chişinău, funcţie pentru care PLDM avea deja candidatul desemnat – Victor Bodiu. Şi într-un caz, şi în altul s-a invocat faptul că Filat a monopolizat partidul, că deciziile îi aparţin, iar politica de cadre se face după alte principii decât cele de merit. Două plecări. La nivel de doi prim-vicepreşedinţi. Din acelaşi partid. Pe durata unei singure luni. Este un caz fără precedent în politica de la Chişinău, iar circumstanţele în care s-a produs au provocat tot felul de interpretări. Mai mulţi lideri de opinie înclină să creadă că în spatele celor două «evadări» ar sta acelaşi om: Vlad Plahotniuc, deşi atât Tănase, cât şi Godea au respins că Plahotniuc ar fi determinat deciziile lor. Reacţia PLDM a fost una promptă: în ziua imediat următoare, Vlad Filat l-a retras pe Bodiu din cursă şi, cu tot riscul pentru imaginea electorală a PLDM, a declarat sprijin electoral candidatului PL, Dorin Chirtoacă. Ce-i drept, rămâne încă neclar cum se va manifesta acest sprijin, pentru că, şi după o săptămână de la declaraţie, panourile electorale ale PLDM cu «Bodiu – primar» rămân afişate pe străzile Chişinăului. Alegătorii ce trebuie să înţeleagă?

Va merge Godea să se bată cu Chirtoacă?

Este sau nu mâna lui Plahotniuc în cazul Godea? Dacă da, care a fost «cozul»? A putut intui Plahotniuc că îl va sili, în acest fel, pe Filat să-şi retragă candidatul de la Primărie pentru a crea mai mult spaţiu de manevră propriului candidat, Valentina Buliga? Sau a fost o nouă reglare de conturi, aşa cum au mai existat între PDM şi PLDM şi cu asta misiunea lui Godea ia sfârşit? Dacă nu, atunci ce va fi cu Godea mai departe, pentru că a face la Chişinău o campanie electorală «pe cont propriu» este o mare iluzie. Şi atunci, ce cal va «încăleca» Godea? Ar fi posibil ca PDM să sprijine, iniţial şi neoficial, doi candidaţi, iar pe ultima sută de metri să o retragă pe Buliga în favoarea lui Godea şi să lupte cu Chirtoacă pentru turul doi? Din declaraţiile iniţiale pe care le făcuse, Godea era dispus să se bată, pe dreapta, şi cu Bodiu şi cu Chirtoacă, care, în opinia sa, sunt «candidaţi slabi» pentru o duelare cu Dodon. Să admitem, dar de ce atât de târziu, de ce pe furiş? Până la urmă, Bodiu a decăzut. Va merge Godea să se bată cu Chirtoacă? Sau se va retrage alături de Buliga, şi vor declara, asemeni PLDM, sprijin electoral lui Chirtoacă? Urmează să vedem. Jocul abia începe. În cazul în care nu o va face şi nici nu va reuşi prea multe, cariera politică a lui Godea ar putea să se termine aici, indiferent de faptul dacă-şi va crea un nou partid sau va achiziţiona unul dintre cele existente. Să ne amintim ce s-a întâmplat cu Ţurcanu-Stepaniuc, după preluarea «Moldovei Unite» (MU). Unde-i «MU»? Sau unde-i MAE-ul preluat de Untilă, după plecarea din AMN, sau unde-i «Forţa Nouă» a lui V. Pleşca, după plecarea de la PD? Traseismul politic îşi are şi plusurile, dar şi riscurile sale.

Putin avea în spate FSB-ul

Chişinăuienii vor la cârma urbei o mână tare. Place sau nu, dar după plecarea lui Urechean de la Primărie, nevoia unei mâini de fier s-a făcut mereu simţită. Evident, Urechean nu a fost cheie de biserică, dar cuvântul său în Primărie a fost lege. Ursu şi Iordan, care l-au urmat pe post de interimari, au fost nişte manechine în mâna lui Voronin. Chirtoacă, deşi a avut curajul să treacă pod peste «net»-urile comuniştilor, nu a reuşit, totuşi, să demonteze vechiul sistem din Primărie. Intenţia de a se debarasa de balastul de aici l-a costat de fiecare dată, pentru că justiţia în R. Moldova se cumpără şi se vinde. Cu toate astea, din toată galeria de candidaţi, Chirtoacă rămâne, vrem sau nu, cel mai redutabil. Asta este realitatea. Este posibil ca Godea să-l devanseze ca imagine pe Chirtoacă? Cred că Godea are destulă experienţă să înţeleagă că e prea târziu. Da, admit faptul că, în politică, există şi excepţii. E cazul Putin, să zicem, care a ajuns preşedinte fără să fi fost prea cunoscut maselor electorale. Dar pentru asta FSB-ul a trebuit să însceneze câteva acte teroriste în Moscova, după care să urmeze măcelul din Cecenia. Godea pe cine are în spate? Care esre forţa ce i-ar putea garanta câştigul, când zarurile au fost deja aruncate, iar timp pentru proiecte noi mai că nu mai este? Faptul că Dodon sapă sub Chirtoacă nu e de mirare. Dar că face acelaşi lucru şi Godea, trezeşte anumite semne de întrebare. Dar nu mai mult. Cine ştie, poate că jocul nici nu e atât de teribil, după cum pare. Mai aşteptăm. Într-o săptămână-două lucrurile se vor limpezi.

Petru Grozavu