Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Lecţia Kaczynski

Petru Grozavu: Lecţia Kaczynski

Basarabia este şi ea un Katyn. Din întâmplare sau prin destin, ea a repetat soarta «Katynului polonez» sub toate formele posibile, inclusiv împuşcarea din ceafă. Polonezii şi moldovenii, Varşovia şi Chişinăul sunt, însă, fenomene total diferite.

Săptămâna trecută, la Chişinău, Ambasada Poloniei organiza, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, o expoziţie în premieră, absolut inedită, de care Moldova avea nevoie. Şi nu pentru că nu şi-ar avea propriile tragedii, ci pentru că o tragedie sesizată de la o parte este o lecţie care se învaţă, nu ştiu de ce, mai uşor. Evenimentul care s-a produs nu este deloc unul cultural, ci mai degrabă unul politic, ieşit cu greu din anonimatul istoriei şi recunoscut până acum cu doar jumătate de gură de Rusia. E vorba de tragedia de la Katyn (Rusia), din 3 aprile-9 mai 1940, în urma căreia au fost masacraţi de către NKVD-ul sovietic circa 23 mii de polonezi – elita clasei militare, politice, intelectiuale, administrative şi de afaceri. Expoziţia face parte din categoria evenimentelor care rănesc şi dor. E o lucrare impresionantă, construită pe materiale de arhivă – scrisori, fotografii de familie, fotografii de la locul tragediei, documente oficiale secrete – toate scoase fără jenă în public şi mediatizate peste tot în lume de către instituţiile diplomatice ale Poloniei. Repet: mediatizate în lume de către instituţiile diplomatice ale Poloniei. Cred că asta ar fi lecţia cea mai importantă (nu singura), pe care o avem de învăţat în cazul acestei expoziţii. Pentru că ea vine din verticalitate şi demnitate. Naţională şi istorică. În acest sens, ar fi fost extraordinar dacă Ambasada Poloniei ar fi cerut concursul preşedintelui Parlamentului pentru amplasarea expoziţiei la Palatul Republicii, acolo unde îşi ţine acum şedinţele Parlamentul, ca cei care i se mai închină lui Stalin să poată vedea cel puţin Katynul polonez dacă nu vor să-l recunoască pe cel din Basarabia.

Aşa mureau regii

La inaugurarea expoziţiei, însărcinatul cu afaceri al Poloniei în R. Moldova, Marcin Nosal, a vorbit despre tragedia de la Katyn, fără să ocolească noţiunile de crimă, criminali, adresa şi numele lor. A vorbit şi despre «drumul Golgotei» prin care au trecut polonezii până a ajunge la adevărul pe care Moscova, prin Medvedev, l-a recunoscut public (după cea de-a doua tragedie de la Katyn), chiar dacă a trecut totul pe seama lui Stalin. Moscova i-a minţit pe polonezi zeci de ani, convinsă că le va putea omorî speranţa de a mai vrea să ştie vreodată ce a fost şi cum a fost în 1940 la Katyn, dar nu a fost să fie. Moartea, peste 70 de ani, în aceeaşi Rusie, la acelaşi Katyn, a delegaţiei Kaczynski, este uluitoare ca exemplu de manifestare a spiritului de protest anticrimă şi a demnităţii de a pune adevărul şi onoarea mai presus de toate. Aşa ştiau să moară doar regii. În timpul în care M. Nosal făcea prezentarea expoziţiei, încercam să evaluez cam câţi dintre ambasadorii noştri sau oficiali de la Externe au organizat în străinătate vreun eveniment similar celui polonez, legat de tragediile noastre din Transnistria sau Basarabia de după 28 iunie 1940: lagăre, deportări, colectivizare, beciuri de execuţie, gropi de var, foamete, case de nebuni… Am întrebat muzeiştii şi nu au avut ce-mi spune. De ce? Nu avem arhive? Nu avem cu ce sau nu avem cu cine? În contrast cu expoziţia, îmi amintesc de toată foiala «patriotică» şi «pragmatică» de la Chişinău în ajun de 9 mai: câte voci au strigat în favoarea plecării lui M. Ghimpu la parada de la Moscova? Toate, cu excepţia lui Ghimpu. De ce? Ca «să nu ne deteriorăm relaţiile cu Rusia». Ce a urmat? Pactul de la Kiev, Medvedev-Ianukovici de reîmpărţire a influenţelor în R. Moldova, fără consultarea Chişinăului. Alt exemplu, de data asta în contextul expoziţiei: deportările sau condamnarea comunismului. «Comisia Cojocaru» nici nu reuşise să prezinte Parlamentului raportul şi propunerile, că M. Lupu, D. Diacov şi tot PDM-ul au şi făcut-o pe avocaţii comunismului: «să condamnăm comunismul, dar nu acum», «să eliminăm simbolica comunistă, dar mai târziu», etc. Sau, reacţia aceluiaşi Lupu la sugestia Comisiei Cojocaru că Rusia ar fi să plătească R. Moldova despăgubiri de pe urma ocupaţiei sovietice: «nu vom cere recompense, Moldova nu a fost sub ocupaţie», – anunţa Lupu, considerentele fiind aceleaşi: «bunele relaţii cu Rusia». Pun cap în cap două raţiuni politice: Varşovia şi Chişinăul. Prima, graţie acestei raţiuni, procedează exact ca şi evreii, balticii, nemţii, armenii şi scoate adevărurile în faţă. «Ai noştri», dimpotrivă, le bagă sub fustă. Mă întreb: polonezii nu vor şi ei, la fel ca şi «ai noştri», relaţii bune cu Rusia? Sigur că vor, numai că, spre deosebire de moldoveni, polonezii refuză să mai facă aceste relaţii pe contul propriei demnităţi şi istorii. Moartea lui Kaczynski e o lecţie pe care ruşii o vor ţine minte multă vreme, dacă nu vor uita de ea polonezii.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com