Petru Grozavu: Independenţa, cu Ieremia Golia

Mâine avem 17 ani de la adoptarea Constituţiei R. Moldova. În august, pe 27, vom avea 20 de ani de la declararea Independenţei – ani de răscruce, plini de idealuri şi osteniţi de luptă şi declin. Sunt anii în care s-a sperat dumnezeieşte… Ce am făcut cu ei, anii independenţei noastre? Unde suntem?

Cei mai mulţi, din cei 20 de ani, au trecut pe baricade. Sunt anii Marilor Adunări Naţionale, Podurilor de flori, Istoriei, Limbii, ai Drumurilor Crucii, ani în care s-a scandat, la mitinguri şi marşuri, «Libertate» şi «Unire». În aceşti ani, am rezistat războiului expansionist la Nistru şi provocărilor post-război şi am strigat protestând: «Noi suntem acasă», «Armata rusă – afară», după care am scandat, ani la rând, «Jos comuniştii», «Jos CSI», «Jos hotarul de la Prut», «Vrem în Europa». Azi, după 20 de ani, înţelegem că vrem, de fapt, acelaşi lucru, doar că de strigat strigă tot mai puţini, unii nu mai strigă deloc ori se prefac că strigă… După 20 de ani de independenţă, avem un fel de prezent la trecut. Cu aceleaşi jocuri politice, cu aceleaşi probleme de viaţă – dar mai mari, din nou pe baricade, cu aceleaşi idealuri, speranţe şi cu o lume politică dedublată la guvernare.

«Foştii» şi «noii», acelaşi produs

R. Moldova, graţie Pactului Ribbentrop-Molotov, este şi după 20 de ani o carte jucată la intersecţia Vestului cu Estul. O joacă ruşii, o joacă americanii şi europenii, dar o joacă, tot mai impertinent, şi Kievul (chiar dacă Chişinăul evită să recunoască oficial). De România nu zic, deoarece România are obligaţia istorico-morală să nu stea deoparte şi, dacă se şi implică, nu face decât să arbitreze «jocul», pentru a nu-l lăsa să deraieze pe linia de joc a ruşilor. Asta este, în mare, situaţia pe exterior. Pe interior e şi mai trist. Dacă în afară mai există nişte mize, pe interiror – derută totală. Dezamăgiţi şi europenii, dezamăgiţi şi americanii. Uluiţi, cu totul, moldovenii. Cea mai proastă parte a lucrurilor e că «această carte» (R. Moldova) este jucată, pe interior (cu mici excepţii), de tot mai multă lume întâmplătoare: pungaşi, epigoni, fanfaroni, jujucari şi tot soiul de alţi derbedei. Mai vechi şi mai noi, mai elevaţi şi mai eleganţi, în aparenţă, sau total nedăltuiţi, din generaţia foştilor sau mai noilor, proveniţi din foşti care, până la urmă, sunt acelaşi produs politic. Speculanţi. Parazitează pe idealurile votanţilor. Târgoveţi. Vând, cumpără şi se vând. Şi vechii, şi noii, chiar dacă sunt solemni la jurăminte, merg la biserică, îşi fac cruce – nu ştiu dacă se şi roagă sau se şi mărturisesc. Ei pretind că sunt botezaţi, îşi botează copiii, se cunună, ţin cununia altora, iar ajungând sus, jură cu mâna pe biblie că vor fi cu dreptate «la domnie». Spun şi uită, ori tac şi fac. Altceva decât ce promit.

1000 de deputaţi şi 9 premieri

Punem mâna pe Constituţie: «R. Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil», citim în art.1. În continuare, «teritoriul R. Moldova este inalienabil» (art. 3), «tratatele internaţionale» care conţin «dispoziţii contrare Constituţiei» pot fi revăzute (art. 8), ori «RM este stat neutru» (art. 11), sau «toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii» (art. 16), sau… Până la urmă, constatăm că avem o Constituţie în care nu ne regăsim. «Suverani» şi «neutri» – cu armate ruseşti la Nistru şi fără drept de aderare la NATO, «independenţi» şi «integri teritorial» – cu enclavă rusească la Nistru, «inalienabili teritorial», dar vânduţi, pe sub masă, Ucrainei (Giurgiuleşti, Nişaliu, Palanca, Novo-Dnestrovsk, Mirnoe), «stat unitar», dar tranzacţionat (tot pe sub masă) spre federalizare, «egali în faţa legii», doar că legea nu e pentru toţi… «Viaţa bate cartea», spune o vorbă populară şi, în cazul nostru, pare a fi sută la sută adecvată. R. Moldova a avansat, în 20 de ani, exact în sensul invers mişcării. Pe primul loc la sărăcie în Europa şi printre primele la numărul de milionari şi miliardari, raportat la suprafaţa R. Moldova. Graţie vânturilor care au bătut şi mai bat în capul castei politice de la noi (clasă politică aşa şi nu avem), lumea continuă să rămână divizată între Est şi Vest, bălăcindu-se, ca şi «marii» noştri «voievozi», între condamnarea şi necondamnarea comunismului, între CSI şi UE, NATO şi Rusia, între 28 iunie 1940 şi 27 august 1991, între Limba Română şi «moldovenească», între Istoria Românilor şi Istoria Integrată, între Antonescu şi Stalin, între o Românie Mare şi o insulă de RSSM, între crimă şi pedeapsă, între Biserică şi masonerie, între ora Moscovei şi ora Bucureştiului, între sacrificiu şi favor, între onoare şi trădare… Alegem de 20 de ani, dar tot fără alternative. Avem la dotarea statului (şi ce dotare!) circa 1000 de deputaţi, 5 şefi de stat (2 interimari), 9 premieri, câteva sute de foşti şi actuali miniştri şi viceminiştri, procurori generali, judecători la CSM, judecători la Curtea Constituţională, diplomaţi, consuli şi consuli generali… Care-i rostul? Încă niciunul dintre «împăraţi» nu s-a decis la sacrificiu. Istorie fără sacrificii, însă, nu se face. Curioasă specie, politicienii noştri: se închină lui Ştefan cel Mare şi procedează ca Ieremia Golia. Vând şi fură, fură şi vând, acoperindu-se ba cu relaţiile strategice cu Rusia, ba cu relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina, ba cu parteneriatul euro-atlantic. Până la urmă, nu avem nici una, nici alta. Ne jucăm de-a ţara: improvizăm scenarii, ne dăm în spectacol şi ne dăm importanţă. Pentru 27 August, premierul Filat ţine morţiş să aducă la Chişinău un steag al lui Ştefan cel Mare. Se zvoneşte că, tot cu ocazia Independenţei, M. Lupu vrea să ceară turcilor sabia lui Ştefan cel Mare, iar V. Voronin, V. Stati şi V. Stepaniuc vor să ceară Prea Fericitului Daniel racla lui Ştefan cel Mare de la Putna. Pentru ce? Pentru spectacol. Doar că, la ce bun? Câţi ani trebuie să mai treacă, ce ar trebui să se mai întâmple, ca să înţeleagă mulţii, dacă nu toţi, că independenţa noastră nu ţine, nu merge, e joc, e spoială. Mai independenţi decât reuniţi cu România nu vom fi vreodată. Acest lucru pot să nu-l accepte doar politrucii Moscovei, kgb-iştii, laşii şi, desigur, proştii. Dar ceilalţi?

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. maria

    Dle Grozavu,un material puternic. profund
    si plin de adevar trist.

    Cel mai grav este caci nici azi nu se vede
    lumina.sperante ruinate si iluzii pierdute.

    Va multumesc pentru editorial.

  2. DACUL

    Romanii au zis ca o sa-i dea lui VORONIN o racla dar nu cea de la Putna, pentru ca i se apropie ceasul si n-are saracu racla.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *