Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Eroii, la prezent

Petru Grozavu: Eroii, la prezent

Despre eroi, ca şi despre morţi, putem vorbi doar de bine sau deloc. Aşa se zice. Aşa o fi.

Războiul de Independenţă de la Nistru, din 1992, intra la sfârşitul săptămânii trecute  în Parlament. Deputaţii din Alianţă şi opoziţia comunistă s-au contrat mai multe ore la rând, primii încercând să-şi convingă oponenţii că Ziua de 2 Martie trebuie oficializată ca „Zi a Eroilor Independenţei”, în timp ce comuniştii insistau asupra „Zilei de comemorare a jertvelor conflictului armat de la Nistru”. Aşa dar, conflict şi nu război, jertve şi nu eroi. Explicaţiile comuniştilor? Să nu deranjăm Tiraspolul. Până la urmă, Alianţa a mers pe varianta jumătăţii de măsură şi a votat pentru „Ziua Memoriei” (eroilor şi victimelor războiului de la Nistru).

Practica jumătăţilor de măsură, intrată, după 1990, în gândirea politică de la noi (prin vechii purtători de „tradiţie politică”) a devenit o normă vicioasă, cu costuri tot mai mari. De teamă să nu supărăm Rusia, nu spunem „limbii de stat” pe nume, diluăm culorile Tricolorului, discredităm Istoria, ne războim cu România, nu ne place NATO etc, ca să placem Tiraspolului, nu trebuie să supărăm Rusia, ca să fim pe plac Ucrainei, nu trebuie să ne cerem drepturile teritoriale la Giurgiuleşti, trebuie să cedăm Palanca, Novo-Dnestrovskul, Transnistria… Şi, cu toate astea, vrem respect. Şi vrem să fim luaţi în calcul. Şi să scăpăm de un trecut pe care, verbal, îl declinăm. Credem că „jumătăţile” ne fac bine, dar, de fapt, ne ţin în acelaşi rău.

Monument Tuturor Eroilor

În fine, ziua de 2 Martie a trecut. Ce a fost, a fost. Anumite voci susţin că la mai mult nici Alianţa, in corpore, nu era gata să meargă. Cine ştie? Vine 7 Aprilie – un an de la mica revoluţie moldovenească, un alt act de probă, inclusiv pentru Alianţă. Guvernul şi, în special, premierul Filat insistă asupra ideii ridicării unui monument eroilor revoluţiei, idee, iarăşi, neîmpărtăşită univoc de toţi membrii AIE. Cu toate acestea, ieri, Executivul a adoptat  decizia de instalare a Monumentului Libertăţii în Scuarul Parlamentului (analogie aproape că americană). Cui? În tot cazul, „nu doar evenimentelor din 7 Aprilie”, aşa după cum insista iniţial Guvernul, susţine premierul.

Are Chişinăul nevoie de încă un monument? Nu pun la îndoială. Numai că nu în grabă. Şi nu oricum. Şi nu oriunde. Şi nu rupt din contextul general al istoriei şi nici din cel al rezistenţei anticomuniste, 7 Aprilie fiind şi el parte a acestei rezistenţe, rana şi sângele ei de pe urmă. Nu, însă, şi singura rană şi nu primul sânge, vărsat pe altarul libertăţii. Iată de ce ar fi logic să avem un monument, care ar depăşi statutul unui eveniment istoric separat, un monument care să semnifice gloria unor ani de rezistenţă colectivă în timp, pe toată durata vremii de când nu mai suntem ceea ce am fost. Un monument al Libertăţii ar trebui să fie, în esenţa sa, un monument al tuturor eroilor noştri, indiferent de evenimente şi ani, care să ni-i amintească pe toţi şi pentru care ar trebui să avem decretată şi o Zi a Eroilor, aşa precum a mai fost în istoria noastră interbelică. Dacă nu putem să ne unim de vii, noi viii, măcar eroii să ni-i adunăm la un loc, să-i avem şi să-i pomenim împreună. Nu vreau să lansez idei de proiect, nu e meseria mea, singurul lucru pe care l-aş sugera e ca la poalele monumentului să existe spaţii în care să ardă mereu candelele şi unde să poată fi aprinsă o lumânare la orice oră de zi sau de noapte, în zi de sărbătoare sau în orice altă zi (pentru morţi zilele sunt la fel). Chişinăul nu are un monument eroilor primului şi nici ai celui de-al doilea război mondial („Eternitate” este altceva), nici Rezistenţei anticomuniste din Basarabia, foametei, deportărilor, disidenţei anticomuniste, războiului de independenţă („Mama îndoliată” e din altă serie, doliul fiind altceva decât gloria). Ce ne facem, ca să putem recupera şi pune totul la locul lor, că parcă ar trebui, e timpul…Să ne apucăm să ridicăm monumente la toate colţurile de stradă? Şi să umblăm, de la o zi la alta, cu alaiul prin tot oraşul?

Şi acum, despre „adresa” monumentului. Nu scuarul Parlamentului, ci Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) ar fi locul pe care-l merită. Piaţa însăşi este un simbol al libertăţii. În scuarul Parlamentului, monumentul se va pierde, este ascuns, nu are aer. Aşezat în PMAN, pe aceeaşi axă cu Catedrala, Clopotniţa, Orologiul, care ar putea fi încorporat acestui ansamblu cu statut de adevărat Arc de Triumf (şi cu această ocazie rearhitecturat) ar da Chişinăului monumentul pe care oraşul nu l-a avut vreodată, iar nouă – sentimentul împlinirii. Dacă asta vrem.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com