Petru Grozavu: Două războaie şi încă unul

«Bun venit, dle Joe Biden, la Chişinău! Basarabenii speră în susţinerea Dvs. personală şi a SUA, în genere, în lupta noastră de a ne izbăvi de „dragostea“ ruşilor, care n-au nici saţ, nici milă, nici jale, nici respect, nici pur şi simplu o atitudine pur omenească (civilizată) faţă de poporul ocupat de două secole prin mârşăveniile diplomatice ruseşti. Să ne ajute bunul Dumnezeu». (Dintr-un mesaj de pe site-ul ZdG.)

În anii copilăriei mele, jocul pe care noi, băieţii, îl preferam cu cea mai mare plăcere (cel puţin la sate) era jocul «de-a războiul». Prindea. Nu aveam jocuri de-a gata ca acuma. Şi nici televizoare sau computere. Jocul «de-a războiul» avea farmecul lui. Presupunea şi curaj, şi ingeniozitate, şi tehnici de luptă, acestea din urmă inspirate, evident, din filmele sovietice despre război, rulajul cărora constituia pe atunci la sate în jur de 90 la sută din tot ce era scos pe ecrane. Totul era bine până în momentul în care venea timpul să ne împărţim în «ruşi» şi «nemţi». Toţi se vroiau «ruşi». Era foarte greu, aproape imposibil, ca cineva să accepte de bunăvoie să fie «neamţ», pentru că pe cât de bine era să fii «rus», pe atât de rău era să fii «neamţ». Ruşii erau buni, nemţii răi, nemţii pornise războiul, tăiau, spânzurau, împuşcau, pe când ruşii oprise războiul şi, plus la toate, îl şi câştigase (nu ştiam, atunci, că şi cu ajutorul americanilor). Aşa vedeam în filme, aşa ne învăţau şi la şcoală. Până la urmă, trăgeam la sorţi şi porneam «războiul»… Trebuiau să treacă mai mulţi ani, să mai citim şi alte cărţi decât cele din şcoală, să mai trecem puţin prin viaţă şi să ne mai tocim minţile ca să ne dăm seama că am fost minţiţi şi că binele despre care ni se vorbea nouă era, de fapt, acoperirea unui rău. Atunci nu ştiam nici despre 28 iunie 1940, nici despre deportări, nici despre ocupaţie, foamete, «GULAG»-uri… Cine ştie, dacă am fi acceptat atunci, copii fiind, să fim «nemţi» şi nu «ruşi», poate că azi eram ca nemţii, dar aşa am rămas ca ruşii, dar poate că nici ca ei. Ruşii, cel puţin, ştiu că sunt ruşi şi nu-şi zic nici tătari şi nici mongoli (deşi fizicul de multe ori îi trădează), ştiu că ţara lor e Rusia, că limba lor e rusa, că la origine sunt slavi (şi nu sclavi), ştiu că Kiril şi Metodiu nu au fost niciodată moldoveni, că Iuri Dolgoruki şi Ştefan cel Mare nu au fost fraţi şi multe alte lucruri pe care noi, în cazul nostru, de multe ori le confundăm sau le înghiţim nemestecate. Intenţionat sau din ignoranţă. Ca să fim, în acest sens, ca ei, ne-ar trebui, probabil, să mai trecem, dacă nu printr-un «război», cel puţin printr-un «duel», o «trântă», noi cu noi, cei adevăraţi şi cei neadevăraţi (dezmoşteniţi, înstrăinaţi, mancurtizaţi, rusificaţi, sovietizaţi, hibridizaţi, mascaţi, spoiţi, uluiţi, rătăciţi…). Am ajuns să fim prea diferiţi, deşi, la origini, suntem aceiaşi.

Noi cu cine suntem?

Lumea încă nu-şi revenise după cel de-Al Doilea Război Mondial, că fronturile acestuia fuseseră trecute pe câmpurile de luptă ale unui alt gen de război – rece (invizibil). Un altfel de război, mult mai perfid, un război pentru cucerirea omului din om, pentru libertatea lui de a fi sau a nu fi. Lung, chinuitor, cu foarte multe costuri, sacrificii (până la urmă neevaluate), cu minţi mutilate, destine ruinate, un război în care locul lagărelor de prizonieri îl ocupaseră lagărele pentru deţinuţi politici, iar pe locul nemţilor trecuseră americanii. Ei erau de data asta răii, bunii rămânând tot ruşii (sovieticii). Duşmanul nu trebuia numaidecât să poarte mitralieră sau cuţit la brâu, era de ajuns să fie american, poate englez, francez, belgian, turc sau chinez… America era iadul, Rusia (URSS) – raiul pământului. Cea mai mare faptă eroică era să negi şi să desconsideri tot ce nu era sovietic, indiferent de faptul dacă îţi plăcea sau nu. Şi acest lucru trebuiau să-l facă şi marii, şi micii. «Mobilizarea» era, de data asta, una absolut generală şi fără termen, pe viaţă. Dar s-a sfârşit şi cu acest război. Terminarea lui s-a încheiat cu căderea Uniunii Sovietice şi dezintegrarea lagărului socialist. Şi cine a vrut să înţeleagă a înţeles că iar am fost minţiţi. Toate neamurile s-au strâns pe la casele lor, noi însă rămânem, în continuare, nicăieri. Deşi războiul l-au câştigat americanii, credeţi, cumva, că moldovenii imediat s-au vrut mai mult «americani», ori poate români, decât «ruşi»? Nu. Regula pe care am mers noi, în copilărie, în jocul nostru «de-a războiul» cu nemţii nu a mai prins. De ce? De ce a fi rus, să zicem (pe rol de învingător) e bine, iar a fi american, pe acelaşi rol, nu e la fel de bine? Care-i problema? Vitregiile sorţii? Şcoala? Educaţia (lipsa de educaţie)? Ruptura de la rădăcini? Probabil, toate la un loc. Ruşii au venit peste noi din 1812 (cu micile diferenţe de la 1918 la 1940 şi 1941—1944), pe când americanii au ajuns abia în 1991, iar un oficial american de rangul administraţiei de la Casa Albă, în persoana vicepreşedintelui Joe Biden, a intrat în Chişinău abia acum o săptămână. Orarele de timp îşi au şi ele rosturile şi costurile lor, pentru că, până la urmă, nasc diferenţe de mentalitate. Ceea ce s-a întâmplat cu Moldova de la est de Prut după 1812 este o eclipsă în timp, perioadă în care noi am lipsit din istoria şi trecutul nostru (ajutaţi, evident, de «croitorii» vremii, fie nomazi, fie locali), fiind transferaţi cu de-a sila într-o altă istorie, a altui neam şi a altui stat, care azi ne pretinde parte a istoriei sale şi a frăţiei multiseculare cu el. Ar mai fi, însă, ceva: rudimentarismul clasei politice de la noi. La Chişinău, în 20 de ani de independenţă, partidele care s-au succedat la guvernare au îmbrăcat de fiecare dată pe ele fie uniforme americane, fie ruseştu sau au încercat să tragă pe ele şi uniforme combinate, cu bocanci americani şi mitraliere ruseşti. Ar fi şi asta o explicaţie de ce, liberi de 20 de ani, moldovenii îşi caută binele în acelaşi rău al trecutului.

Ruşii au câştigat războiul cu nemţii, americanii au câştigat războiul cu ruşii. Noi cu noi, ce facem? Şi când? Americanii au ajuns deja la Chişinău. Noi, încotro?

Petru Grozavu,
petru@zdg.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. AVRAAM

    Multstimate Maestre,Petru Grozavu,multstimata redactie Zdg!Onorata Aneta,Puternica Alina!Adio!Pleaca AVRAAM la negru.Costele,Galina,Mara,Irga,Constantine, si restul forumistilor,pastrati opaitul ziarului drag,fiti Va rog cu mana pe puls…Am si eu familie,dar n-am TARA si Patrie…Au inabusito fariseii si pseudopatriotii…Vei iz mir..Adica vai de capul nostru..ADIO,LUME!!!!!!!!!!

  2. galina

    nu nu nu nu nu poti spune ce va fi mine AVRAAM…vei fi pe forum sau nu nu hotàràsti tu,dar timpul fiinta ta constientà va gàsi o clipà pentru a tine in picioare cresterea si scimbul de opinii…
    te iubesc AVRAAM,iti doresc numai bine,dar nu imi iau ràmas bun …sunt sigurà cà unde vei fi si la negru si la alb acest forum te va atrage ca un magnit…
    te pup si te cuprind …

  3. CONSTANTIN

    AVRAAMe la negru munca sau negru bla bla? Ziceai ca ai cateva zeci de sindroame serioase.Munca la negru nu e cip-cirip.E absolut altceva decat a face exercitii la mandibula si daca s-au terminat,le iei de la inceput.Ceva nu e curat la mijloc.Pana acum cu ce ai hranit familia? Stiam ca esti apatrid.O Patrie sau o tara o iubeste cine o are asa cum este.

  4. CONSTANTIN

    AVRAAM, NOI DE MULT SUNTEM PESTE HOTARE, CARE LA NEGRU CARE MAI LA ALB. .ASA CA BINE AI VENIT.

  5. galina

    o persoane kind recunoaste,deci zice cà are sindroame,deoarece và place sà auziti cà aveti dreptate in realitate e sànàtoasà ca un peste…
    a spune kuiva ceea ce vrea altul sà audà e un truc de a te elibera de persoana ceea…
    si tot odatà AVRAAM este responsabulà si stie mereu a recunoaste,deci este o persoanà maturà si constientà de sine…
    am percepit in spusele ei de plekare,cà e jale de voi cà nu veti avea un aversar pentru a discute,a và confronta…nu veti avea o prsoanà care sà và impingà din bultoaca care sunteti…astae
    pàrerea mea

  6. Intamplator ajuns pe aici

    Am facut efort ca sa citesc articolul acesta.
    E o casa emotionala intreaga, exteriorizata stangaci de autorul respectiv si imi pun intrebarea: cui ea ii trebuie? Cine vine sa citeasca asemenea “opusuri” fara sens?
    Daca tot de nivelul acesta sunt si celelalte articole din ziarul acesta, cui ii mai trebuie ziarul?
    Autorul acesta e – nici editorialist, nici publicist.

    Sa va spun cu ce trebuie sa se ocupe el?
    Raspuns simplu: cu orice, numai nu cu scrisul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *