Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Dodon, urmaşul Ecaterinei…

Petru Grozavu: Dodon, urmaşul Ecaterinei a II-a

Igor Dodon (deputat PCRM) şi Maia Laguta («Patrioţii Moldovei») s-au solidarizat, şi-au dat mâna de 27 Martie la Chişinău, dar nu pentru a consemna actul Unirii Basarabiei cu România, ci pentru a-i huidui şi condamna pe cei care au avut curajul s-o facă public. Înconjurată de o mână de bătrâne, Laguta a protestat în stradă, Dodon, mai boieros din fire, a făcut-o pe blogul său personal. Şi unul şi altul, însă, au intrat în conflict cu Istoria.

Istoria zice că, la 1812, ruşii, printr-o tranzacţie cu turcii, au rupt din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare (venerat, parcă, de comunişti) partea Moldovei dintre Prut şi Nistru. La 1859, Principatele Moldovei şi Munteniei convin asupra unirii şi creării statului român modern (după cum o făcuseră şi ruşii cu cnezatele). În urma revoluţiei bolşevice din 1917, Rusia proclamă dreptul popoarelor colonizate la autodeterminare. Moldova de la est de Prut face uz de acest drept, legitim pentru ea, şi pe 27 Martie 1918 Sfatul Ţării votează reunirea cu România. Basarabia revine la origini. Să nu fi fost răpită de ruşi la 1812, ar fi fost sub Cuza la 1859 şi era, evident, parte la  crearea statului român modern. Că a fost ruptă din context, nu e vina ei. Mai departe. Situaţia cu tocmeala între străini (pe contul Basarabiei) se repetă şi la 1939, de data aceasta între ruşi şi nemţi. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov, pe 28 iunie 1940, Rusia reanexează Basarabia. Vine 1991, şi pe 27 August Chişinăul proclamă independenţa R. Moldova. Avem o situaţie identică celei de la 1917. Ne-am autodeterminat. Şi dacă am făcut-o, trebuie să beneficiem, respectiv, de toate drepturile de care am fost privaţi, inclusiv dreptul la Istorie, parte din care face, inclusiv, 27 Martie 1918. Ce zice Dodon, însă, cu referire la acest eveniment? Citim din mesajul de pe blog: „Promotorii lichidării statalităţii moldoveneşti flutură pe străzile Chişinăului steagurile unui stat străin, scandează slogane xenofobe, mărşăluiesc de rând cu grupările neonaziste române şi sfidează în mod obraznic identitatea moldovenească a populaţiei Republicii Moldova“. Şi încă: «trebuie să ripostăm», zice el, «să redeşteptăm identitatea moldovenilor din România…Unire, moldoveni… o  singură Moldovă ne-a unit cândva şi, poate, ne va mai uni vreodată…». Dodon a inclus în câteva rânduri tot ce nu a învăţat niciodată în şcoală. Infantilism. Pornografie politică. Dodon, probabil, şi-a băgat în cap prea multe de toate: şi economie, şi politică, şi istorie, şi primărie… Şi posibil că i s-a îngreuiat «căciula» prea tare. Dacă a mers el până într-acolo încât a căutat s-o facă pe rivalul lui Mark Tcaciuk în interiorul partidului, lucrurile chiar că dau de bănuit. Acuzaţiile lui Dodon şi ideea cu «o singură Moldovă» nu e nouă. La începutul anilor ‘90 la Chişinău a existat chiat o mişcare organizată, «Pro-Moldova» lui Vasile Stati, susţinută mediatic şi sprijinită serios din afară, o mişcare cu ramificaţii în mai multe spaţii româneşti: un Partid al Moldovenilor la Iaşi, o Asociaţie a Moldovenilor la Odesa, un alt partid, puţin mai târziu, dar tot al moldovenilor, la Chişinău, iar în perioada Voronin se încearcă «spargerea frontului românesc» la Huşi, prin lansarea unei Asociaţii a moldovenilor din România, care, în foarte scurt timp, a murit de la sine. De ce? E prea subţire aţa. Nu mai ţine. Nici dincoace şi, cu atât mai mult, dincolo de Prut. Ideea lui Dodon cu «redeşteptarea moldovenilor din România» este o chestie primitivă. Problema e că moldovenii din România şi cei de dincoace de Prut se autoidentifică diferit. Cei din Ţară nu se exclud, ca moldoveni, după zona din care provin, din tradiţia şi identitatea neamului românesc. Pentru ei a fi moldovean nu înseamnă să nu fii român, pe când «dodonii» şi «lagutele» noastre insistă că a fi moldovean asta şi înseamnă: să nu fii, în mod categoric, român. Proiectul, însă, s-a învechit, e cam răsuflat, nu mai prinde. Ca să prindă (şi, oricum, cu greu), trebuie zăvorâte din nou frontierele pe Prut, redeschise casele de nebuni, beciurile de var, Siberiile şi Kazahstanul şi reanimat NKVD-ul. Este capabil Dodon să le facă pe toate? Sau Dodon se bălăceşte şi el în apele Bâcului, în speranţa că ar putea ieşi din umbra lui Tkaciuk, şi-şi face, astfel, loc pe linia din faţă a cursei electorale la primăria Chişinăului? Neavând alte cărţi de joc, după ce a pus economia pe burtă şi nu a reuşit preluarea «papei» de sub Tkaciuk, se gândeşte, probabil, că «moldovenismul» l-ar putea face, cumva, mai vizibil. Dodon caută să-l copieze, deşi foarte stângaci, pe Tkaciuk. Că de umbrit nu cred că are cum. În tot cazul, problema cu refacerea Moldovei este o mâţă moartă. A eşuat Petru I, Ecaterina a II-a, Nicolai I… Nici «cutezătorii noştri» de la Chişinău nu au mers mai departe de idee. Problema e că atât Dodon, cât şi cei de până la el au căutat refacerea «Moldovei Mari» privind peste Prut, şi nu spre Hotin, Ismail, Tatar-Bunar, Chilia sau Cetatea Albă. De ce? Fie că nu ştiu Istoria Moldovei, fie că proiectul nu le aparţine, e rusesc. În R. Moldova «pavlicii morozovi» încă nu s-au terminat.

Petru Grozavu, 
petru@zdg.md