Petru Grozavu: Comratul, din nou pe mâna Kremlinului
La ce le trebuie găgăuzilor limba rusă? Şi le trebuie oare? Au ei nevoie de ea mai mult decât de găgăuza lor maternă sau de româna în a cărei arie trăiesc? Dacă nu, atunci de unde s-a luat şi ce-i cu această fratricidă întrecere socialistă la Comrat, între Dudoglo (Telpiz) şi Formuzal, pentru ridicarea limbii ruse la rangul de limbă oficială în R. Moldova?
Pe 24, la Comrat, se aşteaptă o reuniune a mai multor formaţiuni politice de stânga, de factură pro-rusă, care şi-au anunţat intenţia de a organiza un referendum prin care să ceară limbii ruse statutul de cea de-a doua limbă de stat în R. Moldova. Primul care a aruncat piatra în gârla de la Comrat a fost chiar primarul Comratului, N. Dudoglo, fost şi rămas principal concurent pentru başcaniada-2011 – un personaj politic diluat, mult mai neexpresiv decât actualul başcan, M. Formuzal, dar care a fost şi rămâne, asemeni lui Formuzal, o carte de joc a ruşilor în zona Bugeacului. Dudoglo, alături de N. Telpiz de la Mişcarea «Novaia Gagauzia» (Noua Găgăuzie), vrea oficializarea limbii ruse prin referendum. Formuzal vrea şi el acelaşi lucru, dar prin decizie de Parlament. Părerile s-au împărţit. Vineri la Comrat vor fi aruncate zarurile. Concomitent cu învălmăşeala de la Comrat, Ambasadorul Rusiei la Chişinău, V. Kuzmin, anunţa că «Rusia este extrem de interesată ca perioada de instabilitate politică din ţară să fie depăşită, iar Moldova să fie un partener prietenos, strategic (al Rusiei, n.red.)». Cam cinic, nu? Şi referendum, şi stabilitate. Nu încape nicio îndoială că Rusia a început simultan şi cu anticipaţie ofensiva electorală pentru parlamentarele din toamnă şi başcaniada-2011, fără să aştepte decizia de dizolvare a Parlamentului şi anunţarea noilor alegeri. În strategiile militare ruse exista noţiunea de «proverka boem» (testarea situaţiei prin atac). Asta face Rusia acum. Vrea şi speră ca până la alegeri să poată avea câştigat referendumul, pentru a scoate masiv electoratul rusofil la vot de partea «aleşilor» ei. Şi o va face, cel puţin atât timp cât clasa politică de la Chişinău, în loc să se concentreze pe valorificarea potenţialului electoral naţional, care e peste 70%, umblă cu cerşitul la ruşi şi caută «daruri» electorale. Noi trebuie să ne învăţăm ori să dezvăţăm Rusia să ne ţină în frâu cu cele 30% de electorat alolingv. Mai ales că nici acesta nu mai este în totalitate atât de «dudoglo»-izat sau «klimenko»-izat. Că nu este valorificat, este altă problemă. În 20 de ani de independenţă, în zona găgăuză nu a intrat niciun partid, cu excepţia celor de stânga. De unde să voteze găgăuzii altfel? Dar ei sunt tot atât de diferiţi ca şi noi.
Au nevoie găgăuzii de autonomie?
Faptul că clienţi de genul lui F. Ghelici (zis «ucraineanul») de la «Moldova mea»(?!) sau V. Klimenko de la «Ravnopravie», ori şi mai şi – cei de la Liga tineretului rus din Moldova (comandouri cu toate ale FSB-ului rusesc la Chişinău) – îşi permit periodic să aclameze «rusa – limbă de stat în Moldova» a devenit un lucru într-atât de ordinar şi banal, că nu mai surprinde pe nimeni. Nici chiar pe ei. Mai ales că ruşii, în mare parte emigranţi, cer acelaşi lucru în tot spaţiul ex-sovietic (cu excepţia Rusiei) şi au ajuns să-l pretindă până şi în anumite zone din Canada. În cazul găgăuzilor, însă, povestea e alta. În primul rând, găgăuzii nu sunt ruşi (nu ştiu dacă sunt cumani la origine, aşa după cum pretind, în tot cazul slavi nu au fost niciodată). În al doilea rând, au găgăuza lor, discreditată de sovietici ca şi româna, şi nu rusa ar trebui să le fie preocuparea. Şi în al treilea rând, găgăuzii au vrut şi li s-a dat autonomie cu trei limbi oficiale (româna, găgăuza şi rusa). Le cunosc? Le vorbesc? Au probleme cu rusa sau, mai degrabă, cu găgăuza maternă şi cu româna de stat? După 14 ani de autonomie găgăuză, la Comrat nici măcar başcanul nu cunoaşte româna. Putea fi altfel în situaţia în care statutul limbii române este unul formal? Atât timp cât specia «a la Klimenko» sau başcanii Gagauziei vor putea accede în funcţii publice fără să cunoască limba de stat, vom avea această corvoadă în jurul limbii ruse. Lumea care nu s-a putut desprinde în douăzeci de ani de la ţâţa Rusiei trebuie înţărcată. Fără să ne facem prea mari procese de conştiinţă. Aşa ca balticii. Aşa ca ucrainenii. Aşa ca ruşii. Este gata Moscova să ne ofere modelul unei Rusii cu mai multe limbi de stat? Nu. Moscova nu-şi va permite niciodată «luxul» multilingvismului oficial. Pentru ea asta ar însemna începutul sfârşitului unităţii «sfintei Rusii». Ruşii ştiu că Limba de stat, ca şi Stema, Drapelul şi Imnul de stat, sunt expresia sistemică a unui stat şi orice diversitate nu poate exista decât dincolo de ea.
Iniţiativa de la Comrat scoate în prim-plan o problemă mult mai serioasă decât cea a referendumului: problema autonomiei găgăuze în sine. Aveau sau nu aveau nevoie găgăuzii de autonomie dacă, şi după 14 ani, în loc să se concentreze pe problematica lor etno-culturală şi spirituală, continuă să trăiască cu rusa la masă şi cu găgăuza în tindă? Au avansat ei mai mult decât bulgarii din vecinătate, care-s fără autonomie? Iniţiativele (oficiale) mai vechi şi mai noi ale Comratului arată că nevoia acestei autonomii a fost mai mult una simulată de Rusia, decât necesară găgăuzilor, pentru a putea plodi această «nacialnicie» de la Comrat, cu care să manipuleze şi să provoace găgăuzii la nesupunere civică, aşa cum s-a întâmplat în 1990. Şi atunci, la ce bun o autonomie care îşi reneagă drepturile de facto pentru populaţia ei şi creează riscuri de instabilitate pentru Moldova?
Petru Grozavu, petru.grozavu.zdg@gmail.com
