Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Atac la Tricolor

Petru Grozavu: Atac la Tricolor

 

„De ce credeţi că Crucea Mântuirii Neamului Românesc de la Zghihara, a fost profanată şi ea, la fel ca şi Tricolorul de la Nisporeni – că e profanare, până la urmă, ceea ce s-a întâmplat… Crucii i s-a furat statutul. Şi Destinul, indiferent cine şi din care motive a făcut-o”.

Acum câteva zile, la Chişinău, în toiul nopţii, sub ochii camerelor de luat vederi, a fost dat jos de pe Arcul de Triumf din Piaţa Marii Adunări Naţonale, Drapelul de Stat al R. Moldova. Cu o săptămână mai devreme, un caz similar se întâmpla la Nisporeni: Tricolorul fusese sustras, la fel, în plină noapte, de pe catargul din faţa Primăriei locale. Şi într-un caz, şi în altul, primii sesizaţi asupra faptului au fost organele de drept, însă, până la ziua de azi nu a fost identificat niciun suspect. În cazul de la Chişinău, poliţia încearcă să treacă vina pe seama „vântului”, care ar fi rupt Draplul, iar „cineva din trecători” (între orele 4.00 şi 5.00 dimineaţa) l-ar fi strâns de pe jos. Să crezi? Să nu crezi? În centrul Chişinăului, avem arborate mult mai în bătaia vântului Tricolorul de pe Casa Guvernului sau cel de pe sediul Preşedinţiei, însă, nici unul din ele nu a fost dat jos de vânt. Chiar dacă ar fi să acceptăm versiunea poliţiei pentru Chişinău, ce ne facem cu Nisporenii, unde vântul nu a avut nicio treabă cu dispariţia Tricolorului? Faptul că poliţia încearcă să se ascundă după „vânt”, în cazurile în care lucrurile miros a politică, nu e nou la Chişinău. Nici la Comrat, sau la Bălţi. De ceea ce se întâmplă dincolo de Nistru, nici nu are rost să mai amintesc.

Unde-i SIS-ul?

Paradoxul cel mai mare, în toată „povestea” asta cu Tricolorul, e că după aproape două săptămâni de la primul furt, nu avem nici o reacţie din partea SIS. Tricolorul, alături de Stemă şi Imnul de Stat sunt atributele suveranităţii Republicii Moldova şi atentatele, de tot genul, la oricare dintre ele, sunt atentate directe la suveranitatea acestui stat. Şi implicarea Securităţii este de nediscutat, mai ales că ancheta, lăsată pe seama poliţiei, frânează, iar asta ar putea, pe de o parte face imagine proastă statului (că e slab), iar, pe de alta, încuraja şi alte „operaţiuni anti-Tricolor”. Şi nu doar anti-Tricolor. Îmi amintesc, în acest context, de anii studenţiei, când un coleg de-al meu de facultate – mai târziu deputat în Primul Parlament, a fost deconspirat de kgb-ul de atunci (fără nici o cameră de luat vederi), în mai puţin de două zile de la faptă, a fost scos de la ore, arestat, judecat şi băgat la puşcărie pentru „antisovietism”. Procesul a fost unul politic. Colegul meu dase jos, într-o noapte, de pe peretele Academiei de Ştiinţe, o placă comemorativă, dedicată ilegalistului sovietic din perioada interbelică, P. Tkacenko, despre care se zicea (se minţea) în şcoală, că a fost un mare „luptător pentru eliberarea Moldovei de sub ocupaţia româno-moşierească”. În realitate, Tkacenko a fost unul dintre agenţii serviciilor speciale ruse, strecuraţi în mediul tineresc, pentru a face propagandă pro-rusească în Basarabia şi a provoca stări de spirit anti-româneşti – ceea ce, de fapt, face Moscova şi acum, prin tot genul de agentură. Numai Congresul comunităţilor ruse din Moldova întruneşte, potrivit unor statistici mai puţin oficiale, 34 de organizaţii cu caracter ONG-ist, finanaţate şi controlate de Rusia, în afara partidelor politice, instituţiilor mass-media şi structurilor para-militare, gestionate de Moscova.

Crucii i s-a furat Destinul

Atentatele la Tricolor – şi în cazul de la Nisporeni, şi în cel de la Chişinău (şi care nu sunt singurele), dau de bănuit, prin ţinuta lor, vechile adversităţi antiromâneşti în Basarabia, indiferent cine au fost ori sunt exponenţii locali a acestor politici: alde Pavel Tkacenko, Elena Sârbu, elita comunistă sovietică a lui Ivan Bodiul, agentura kgb-istă mai veche sau mai nouă din mediul intelectual din Basarabia, ori „cavalerimea” din anturajul lui Mark Tcaciuk şi Igor Dodon. Rusia a fost şi va rămâne mereu ostilă faţă de tot ce este românesc în Basarabia, deşi înţelege foarte bine că românismul în Basarabia nu e o „marfă de import”, aşa după cum pretind de la tot felul de microfoane ţipălăii Kremlinului. „Noi ne exprimăm ingrijorarea cu privire la politica de „românizare” promovată de Bucureşti…” – e cea mai proaspătă declaraţie cu caracter antiromânesc, făcută de un oficial rus la un post rusesc de radio, pe 29 mai şi care repetă, de 22 de ani, acelaşi refren. Autorul refrenului este, de data asta, Andrei Maslov, de la Departamentul 4 pentru Europa, a Externelor ruse. Curios, nu? Iar dacă pornim de la premisa că, pentru Rusia, tot ce nu e rusesc în Basarabia, este românesc, atunci, Tricolorul nu are cum avea alt loc decât primul pe listă „supărărilor”. Şi Limba. Şi Scrisul. Şi Visul. Şi Crucea. Pentru că Crucea noastră şi crucea lor sunt cruci diferite. De ce credeţi că Crucea Mântuirii Neamului Românesc de la Zghihara a fost profanată şi ea, la fel ca şi Tricolorul de la Nisporeni – că e profanare, până la urmă, ceea ce s-a întâmplat. Crucii i s-a furat statutul. Şi destinul, indiferent cine şi din care motive a făcut-o. Trecerea Crucii Mântuirii Neamului Românesc de sub “pavilionul” Mitropoliei Basarabiei, sub cel al Mitropoliei Moldovei (Bisericii Ruse) e o făcătură curat antiromânească, un atentat la adresa renaşterii româneşti în Basarabia – orice ar zice şi cât de multe explicaţii ar căuta să găsească cei care au tranzacţionat, pe sub sutane, afacerea cu Biserica Rusă. A fost şi rămâne o diversiune. Păcatul e cu atât mai mare cu cât trădarea a fost una dublă. Că a făcut-o V. Ţâbuleac (cel puţin, el apare în prima linie ca făptaş), e una, dar că a făcut-o, în acelaşi mod, „pe muta”, fără pic de regrete, şi Mitropolia Basarabiei, e cu totul alta. Aici explicaţiile nu mai ţin.

Crucea Mântuirii şi Turnul Dezrobirii

Credeţi că Crucea, în sine, a fost motivul din care Rusia a pretins lucrarea? Evident că nu. Rusiei nu i-a plăcut, în primul rând, motivarea, ocazia cu care a fost înălţată această Mare Cruce: 200 de ani de la prima ocupaţie a Basarabiei de către Rusia ţaristă. Iar, în al doilea rând, nu putea să placă nici numele de botez al Sfintel Lucrări: Crucea Mântuirii Neamului Românesc, care, ridicată pe cel mai înalt pisc al Nisporenilor – dealul Zghihara, face simbolul unei Golgote a Basarabiei, crucificată de ruşi, în trei rânduri, de-a lungul celor 200 de ani de ocupaţie. Soarta Crucii repetă, de fapt, soarta Turnului Dezrobirii Basarabiei, ridicat la Chişinău, după 1918, cu singura deosebire, că Turnul a fost aruncat de sovietici în aer, după reocuparea Moldovei de Răsărit, în 1940, iar Crucea a fost confiscată (unii zic – cumpărată) şi rebotezată. Aşa ca să convină Rusiei, să fie în interesul politicilor ruseşti în Basarabia, să poarte alt „hram”, mai departe de cel românesc şi mai aproape de ceea ce poate conveni interesului rusesc.