Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Ambiţia de a…

Petru Grozavu: Ambiţia de a plăcea

Electorala 2011 devine, de la o zi la alta, tot mai mult un concurs de serenade electorale.Toţi s-au învăţat ori au fost deprinşi, în pripă, să scrie ori să promită frumos. În special, la oraş. La Chişinău, Cahul, Cantemir, Orhei, Soroca sau Donduşeni… peste tot acelaşi stil şi manieră de campanie. Concurenţii, în special cei netrecuţi încă prin «foc», pe unde mai ambiţioşi, pe unde mai orgolioşi, vorbesc, promit şi se declară gata să facă orice, până şi să rezidească Chişinăul de la «zero», doar ca să placă. Ambiţia de a place e mai presus de orice.

Cu ce încearcă să ne îa în braţe concurenţii electorali, fie la Primărie fie în consilii? Cu programele sau proiectele lor electorale sau biografiile lor fardate şi lustruite. E la modă acum să ai studii sau, cel puţin, nişte stagieri la Paris, Londra sau peste Atlantic, indiferent cu ce tea-i ales din asta. Cei mai barosani dintre concurenţi, caută să ne uluiască şi cu billboaldurile lor stilate, aninate pe toate drumurile şi, mai ales, la intersecţii de drumuri. Aceştia sunt, de obicei, cei care nu numără banii. Probabil, pentru că nu sunt ai lor. Există, însă, şi o parte de lume, candidaţi şi ei, care caută să se acomodeze tot mai mult modei noi de a-şi pune în merit tinereţea. Aceştia o fac, de obicei, pe «napoleonii», băgând în prim plan vîrsta, anii frumoasei lor tinereţi, dar fără să ţină cont că nu sub Napoleon a căzut Rusia, ci sub Reagan, care era trecut de 70 de ani când a pus URSS-ul pe butuc. Până la urmă, regula jocului în politică nu e una bătută în cuie şi băţul, precum a avut totdeauna două capete, aşa şi le are. Depinde, până la urmă, de noi (înclusiv în aceste alegeri) de care capăt vom lua băţul, ca s-o nimerim mai bine.

Ce spun şi ce nu spun candidaţii

Am avut nesăbuinţa să răsfoiesc mai multe programe electorale pentru Chişinău. Te ia groaza. Nu toate, dar o parte bună sunt un gen de beletristică foarte amuzantă. Un Caragiale la timpul noştru ar avea de lucru, la fel ca şi viitorul primar al Chişinăului, cel puţin patru ani înainte şi poate că nici nu i-ar ajunge. Proiecte mai interesante şi mai puţin interesante, unele chiar neaşteptat de ingenioase, cum ar fi «edificarea unui Nou Centru al Chişinăului în zona râului Bâc, cu reabilitarea integrată a acestei zone» (ceva de genul Bucureştiului de pe Dâmboviţa, Moscovei de pe Moscova sau Sankt-Petersburgului de pe Neva). La fel e şi cu «transformarea Chişinăului într-un centru de turism internaţional…». Există, însă, şi angajamente mult mai prozaice, cum ar fi «plombarea în continuare a drumurilor în Chişinău…» sau «deschiderea magazinelor specializate pentru veterani…». Dincolo de aceste angajamente, lucrurile devin mult mai amuzante, pentru că intrăm în zona exagerărilor, speculaţiilor electorale sau pălăvrăgelilor – indiferent cum le zicem esenţa rămâne aceeaşi. Reţinem: «transport electric gratuit…», «micşorarea tarifelor la apă şi energie termică, majorate nejustificat de 5 ori…», «construcţia a 1000 de locuinţe sociale anual pentru persoanele fără posibilităţi materiale», «triplarea numărului de maşini de poliţie care vor patrula noaptea în tot municipiul Chişinău…», «termoizolarea tuturor blocurilor şi renovarea faţadelor», «construirea unui cartier social pentru tineri», «indemnizaţii de 2 000 de euro tinerelor familii şi cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsnicie», după care vine majorarea salariilor şi penisiilor la nivelul coşului minim de consum, indemnizaţi la naştere, indemnizaţi la moarte şi tot aşa. Multe lucruri spun candidaţii, adevărate şi mai puţin adevărate. Mai ales cei cu şanse minime sau fără şanse de cîştig. De ce? Ca să placă. Un singur lucru nu spun nici unul dintre concurenţii electorali şi anume: de unde vor lua bani ca să acopere ceea ce promit să facă. Că nu e simplu. Că ceea ce promit unii este mult peste puterile bugetului. Deşi, pentru ei asta contează mai puţin sau deloc. Miza lor e alta: păcălirea electoratului. Dacă din cei 14 pretendenţi la Primăria Chişinăului, candidatul PL, primarul D. Chirtoacă, îşi limitează programul electoral la 7 poziţii-cheie (după cât ţine «cureaua» Primăriei), candidatul PCRM, Igor Dodon se ridică la tocmai 130 de poziţii. Promisiuni, nu şagă. Dacă ar fi să existe un clasament al promisiunilor electorale-2011, Dodon ar fi în topul acestui clasament al speculaţiilor. Curios lucru, nu? Şi asta pentru că în 20 de ani de cînd tot alegem, partidele sau candidaţii partidelor în alegeri au venit totdeauna cu programe pe care nu le-a cerut nimeni să şi le motiveze financiar. Fiecare a procedat în dependenţă de educaţie sau fantezie. Şi de data aceasta e la fel. Dacă electoratul s-ar fi deprins să ceară candidaţilor să indice în dreptul fiecăriu proiect-angajament costurile lui şi sursele de acoperire a acestor costuri, bulele de săpun şi şansele de manipulare a electoratului ar fi fost mult mai puţine. Situaţia, însă, rămâne aşa cum este. Şi atunci cum procedăm noi, la felul cum procedează ei cu noi? Nu cred că e bine să dau lecţii de învăţătură. Le avem destule în arsenalul nostru popular. Cu ce e rea zicala «Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard». Da, nu o fi Chirtoacă fructul din cer. Dar Dodon cu atât mai mult nu are nimic cu cerul. Da, o fi fiind Chirtoacă, aşa după cum zic unii, prea politicos, ceremonios, prea generos, vrând să împace toate lucrurile şi toată lumea. Da, o fi greşit, după cum zic alţii, că nu a «dezinfectat» la vreme Primăria, că nu a tăiat acolo unde trebuia «să curgă sânge», că nu şi-a scos în faţă subalternii (colegii de echipă) cu toate că funcţii şi salarii, ca şi el, primesc încă trei viceprimari şi 5 pretori cu alţi 15 vicepretori. O fi greşit că şi-a asumat toate riscurile şi responsabilitatea, deşi Primăria Chişinăului nu e doar primarul general…O fi. Şi i s-ar putea, probabil, reproşa toate împreună, însă lui Chirtoacă puţin probabil să-i poţi reproşa că ar fi un excroc, pungaşi, că a furat, prădat, că şi-a făcut interesele pe contul Primăriei, că şi-a făcut pe bani publici averi, că fiind primar şi-a protejat afacerile – lucru de care Dodon nu este scutit. Şi nici nu ştiu dacă poate fi iertat. Lupul stăpân la oi? Nu ştiu dacă este o soluţie pentru Chişinău.

Petru Grozavu