Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Abdicarea Alianţei

Petru Grozavu: Abdicarea Alianţei

Ne-am grăbit să batem din palme. Şi am acceptat, în avans (pentru a câta oară, în ultimii 20 de ani?!) să ne bucurăm de aparenţe care trebuiau probate în timp şi, pe alocuri, puse la îndoială. O nouă risipă de simpatii, ataşament şi speranţe.

Dacă până la plecarea premierului V. Filat la Bruxelles (22 martie) existau anumite speranţe că în dialogul cu oficilii europeni mai rămâne loc pentru negocieri în problema referendumului constituţional, astăzi, lucrurile sunt ca şi decise: anticipate, nimic mai mult. Decizia nu ne aparţine, este una externă, condiţionată şi, dacă vreţi, impusă. Nu ştiu dacă V. Filat trebuie compătimit, în tot cazul «trofeele» cu care revine de la Bruxelles nu sunt ale unui câştigător ci, mai degrabă, ale unui învins. Florile şi coroanele nu-şi mai au locul în acest scenariu. Negocierile la UE au fost mai degrabă un ultimatum. Mai ales că americanii avertisase deja Alianţa că-şi va retrage «sprijinul moral» dacă aceasta va dezaproba recomandările Comisiei de la Veneţia şi nu va organiza alegeri repetate. În dialogul cu Filat, preşedintele Comisiei Europene, Jose M. Barosso, a fost mai mult decât explicit. Dacă acceptaţi verdictul Comisiei de la Veneţia, stăm de vorbă şi vă dăm şi bani, dacă nu, la revedere. Cam atât loc a fost lăsat pentru alegere. Citez din presă: «implementaţi recomandările Comisiei de la Veneţia, începem dialogul de pe 15 iunie privind liberalizarea regimului de vize şi sporim finanţarea cu 80%». Vedeţi ce preţ imediat, pentru un singur «da»? Putea premierul Filat să respingă oferta? Ori să remedieze o altă soluţie? Putea. Dar asta în cazul în care la Chişinău, Alianţa ar fi acceptat să opteze pentru un alt punct de vedere. Şi nu înainte de plecarea lui Filat la Bruxelles, ci imediat ce a avut intenţia unui referendum constituţional.

Patru lideri, nouă păreri

«Duelul» cu Comisia de la Veneţia nu a fost singura probă de rezistenţă pentru Alianţă. A fost, însă, cea mai dură. Şi ultima. La modul practic, nu mai avem AIE, iar la cel formal ea va mai figura cel mult până la anunţarea anticipatelor. Şi (insist să repet) nu atât din cauza Comisiei, cât a lipsei de unitate în cadrul Alianţei. Patru lideri şi nouă păreri. Fiecare cu  «părinţii» şi «experţii» săi, cu relaţiile şi jocurile sale pe interior şi exterior. Şi fiecare cu eu-l, orgoliile, tainele şi cu miniştrii săi de taină. Nu e deloc simplu să treci peste nişte speranţe şi să recunoşti, mai ales pentru tine, că tot ce a fost, s-a terminat. Dar asta e. Alianţa pe care ne-am dorit-o, nu mai e. Şi, de fapt, nici nu a existat. Ea a fost mai mult în imaginaţia marilor visători şi a lumii cu idealuri. A fost un miraj. Deşi, după tot ce s-a întâmplat pe 7 Aprilie, trebuia să fie altceva. N-a fost. Nu s-a întâmplat. Cine ne-a furat sau a trădat idealurile revoluţiei din 7 Aprilie? Aşa mică, cum a fost, dar cu idealuri, totuşi, mari. Sau speră cineva că se va putea spăla de obligaţiile pentru 7 Aprilie doar cu un Monument?

Cardinalii anticipatelor

«Căderea» Alianţei aminteşte, involuntar, abdicarea din 30 decembrie 1947 a regelui Mihai la Bucureşti. Exilul pentru rege a durat 50 de ani, pentru Moldova, cât ar putea dura, după noul tur electoral, pentru că «noii» nu prea au avut când şi nici nu ştiu dacă au vrut cu toţii să se afirme, iar «vechii» au reuşit, între timp, să-şi refacă relaţiile. Şi în Est (altfel de ce ar rămâne Rusia atât de absentă la evenimentele din Moldova?), dar şi în Vest. Nu ştiu ce grad are Iurie Muntean în frăţia masonică americană, dar faptul că după revenirea sa din ultima «expediţie» externă i s-a oferit locul doi în ierarhia partidului comuniştilor, este un preţ plătit «pe merit». Iar meritul lui Muntean este decizia Comisiei de la Veneţia şi sprijinul, declarat Comisiei, de alte instituţii internaţionale. Ce ne aşteaptă? Pentrtu început, o campanie electorală acerbă. Şi un război, bănuiesc, pe toate fronturile, împotriva lui Ghimpu. Cred că Ghimpu este ceea ce nu a convenit în actualul format de guvernare nici Estului, nici Vestului. Ghimpu e prea sincer pentru funcţia pe care o deţine. Şi complică regulile de joc ale «marilor». Filat şi Diacov (Lupu) sunt trecuţi pe lista reintraţilor în noul parlament şi parte la viitoarea majoritate, care va trebui să dea R. Moldova un preşedinte, gen Ianukovici, cu tot ce reiese din asta. Până unde se va merge, greu de spus, să ne gândim, deocamdată, la ce vom face în alegeri.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com