Petru Grozavu: 7 Aprilie, rana care nu se prinde

Presa străină anunţa zilele acestea că în Coreea de Nord au fost executaţi prin împuşcare doi ex-miniştri, unul de la drumuri şi transport şi altul de la finanţe. Primul a fost condamnat la moarte pentru «neglijenţă în serviciu», cel de-al doilea a fost găsit vinovat pentru «eşecul reformei valutare din 2009», fapt care a provocat în Coreea «scumpiri în lanţ», «deficit de mărfuri» şi «nemulţumiri în societate». Şi unul şi altul au plătit preţ greu. Funcţiile i-au costat viaţa.

În condiţiile secolului 21 este greu să ne imaginăm că undeva pe glob mai acţionează şi azi reguli şi principii care pentru noi ţin de domeniul trecutului. E aproape imposibil, inimaginabil să crezi că poate fi. Morala creştină din noi se opune acestor practici, suntem ortodocşi, deprinşi de mici şi învăţaţi să fim concilianţi şi iertători. Dincolo, însă, de partea morală a lucrurilor,  cazul condamnării la moarte a celor doi miniştri coreeni aduce în prim-plan şi o altă problemă, mai puţin sensibilă poate decât prima, mai puţin sentimentală, dar deloc neimportantă, mai ales pentru o lume în care nici legea bisericească şi nici legea laică nu mai au putere şi trecere: e vorba de riscul şi costurile funcţiei de stat (nu costurile financiare, că la noi cele financiare se acoperă cu vârf şi îndesat). Funcţia şi viaţa pe acelaşi cântar. Riscuri şi costuri care la noi nici în cele mai straşnice vise nu se întâmplă. Încercaţi să vă întrebaţi câţi dintre foştii sau actualii noştri miniştri şi nu doar miniştri (în aceeaşi Coree de Nord a fost condamnat anul trecut la moarte şeful secţiei de planificare şi finanţe a Partidului Muncii) s-au gândit la costurile funcţiei înainte de a o pretinde sau accepta? Nu vreau să torn benzină în focul nimănui, pun şi eu, pur şi simplu, nişte întrebări.

7 Aprilie, la fel ca şi 22 Decembrie 1989

Azi avem doi ani de la protestele din 7 Aprilie – eveniment care, în R. Moldova, preocupă mai mult presa şi sectorul neguvernamental. Despre 7 Aprilie – şi azi, ca şi acum doi ani, continuă să se discute în contradictoriu: unii insistă că a fost o «lovitură de stat», alţii – că a fost «o revoluţie». Nu există claritate nici la nivel oficial. Comisia parlamentară care trebuia să investigheze cazul, în loc să clarifice lucrurile, le-a scandalizat şi mai mult. Nu au mers mai departe, sau nu atât de departe după cum s-a sperat, nici organele de anchetă. Procuratura Generală şi Internele s-au acuzat reciproc de mai multe ori. Şi atât. Au existat morţi, dar nu există condamnaţi pe cazul morţilor. Au fost comise abuzuri de serviciu, tortură, viol, asasinate în noaptea de 7 spre 8 aprilie şi după 8 aprilie, dar nu a fost descoperit niciun asasin şi nu există nicio condamnare.  Au fost devastate două dintre instituţiile centrale ale statului – Preşedinţia şi Parlamentul, prejudiciul ridicându-se la peste 120 de milioane de lei, iar «tainele» în jurul acestor devastări rămân şi mai departe taine. Experţii internaţionali care au vizitat R. Moldova în acele zile şi s-au documentat asupra cazului au dat o notă proastă organelor de drept, iar organele de drept rămân şi azi cu notele necorectate. Există zeci de kilometri de filmări video de la proteste, începând cu 6 aprilie şi terminând cu ziua de 8, iar organele de anchetă se plâng în continuare de lipsă de probe. De la 2009 încoace au fost intentate peste o sută de dosare, şi după doi ani doar doi candamnaţi şi aceia condiţionat. Iar acum, să ne închipuim, prin analogie, ce s-ar fi întâmplat, cel puţin, cu generalul de poliţie Papuc, dacă ar fi fost ministru de Interne nu în R. Moldova, ci în Coreea de Nord? Să admitem că a fost complicat (?!) pentru anchetă să determine torţionarii – cei care au bătut, au violat, au omorât, însă neglijenţa în serviciu, care este pe faţă – ea, cel puţin, nu avea nevoie de doi ani ca să fie dovedită. Şi condamnată. Iar ex-ministrul Papuc, de mult pus «la punct». Sunt departe de gândul că ar fi trebuit să i se ia capul, după practicile coreene, dar gradele, decoraţiile, privilegiile, libertatea, de ce nu? Statutul funcţiei, gradele, privilegiile, salariile, cabinetele cu anticameră şi bodyguarzi, maşina de lux la scară şi alte luxuri, ele toate costă. Nu atât de scump, poate, ca la coreeni, dar nici atât de ieftin ca să fie acceptate ca pomană. Şi nu e vorba doar de Papuc. Şi nu e vorba doar de poliţie. Şi nu e vorba doar de cazul 7 Aprilie…, cazul 7 Aprilie e pur şi simplu rana care nu se prinde.

Zilele trecute, prezent la un post TV,  preşedintele M. Lupu nu nega faptul că despre 7 Aprilie am putea afla tot atât de mult cât s-a aflat despre evenimentele din 22 Decembrie 1989 din România. «Nu aş vrea să cred că şi aici, în R. Moldova, ar putea să fie la fel, dar riscurile există», a zis Lupu. Este singurul, deocamdată, adevăr spus public despre 7 Aprilie de un oficial. Numai că nu ăsta este adevărul pe care-l aşteaptă lumea de doi ani.

Petru Grozavu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *