Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Pesmeţi pentru corupţii de la…

Pesmeţi pentru corupţii de la închisoare

Dacă privim cu atenţie preţurile din buticurile de lângă şcoli, chiflele vândute acolo sunt cele mai scumpe. Pentru că sunt vândute premeditat copiilor, iar aceştia, la foame – nu vor şti să facă o analiză adecvată a preţurilor. Principalul să arate savuros, cu mai multă cremă sau mai mult glutamat. În final, vedetă va deveni copilul care îşi va procura cel mai strălucitor şi mai gonflat pachet de pesmeţi cu aromă de prosciutto crudo. El va fi eroul clasei, va fi considerat puternicul care învinge preţurile, care cunoaşte gustul a ceva la care nu fiecare are acces. El va deveni modelul omului de succes.

Dacă privim atent preţurile din farmaciile de lângă spitale şi clinici – deseori acolo medicamentele costă cel mai scump. Oamenii care intră şi procură medicamente de acolo nu sunt fraieri, dar sunt deseori împinşi de necazuri, de suferinţe, de finalul vieţii lor sau al apropiaţilor lor – să procure imediat, la orice preţ medicamentul speranţei.

Între timp, proprietarii de chiflării, fastfooduri, dar mai ales cei de farmacii, îşi ridică palate, îşi iau automobile de lux. Apoi avansează în business. Îşi procură alte farmacii, alte buticuri, ba chiar şi restaurante şi hoteluri. Şi totul continuă să crească aşa cum a pornit: pe banii unor copii cărora le e foame, ai unor bolnavi care au dureri.

Despre moralitatea banilor mari în R.Moldova aproape că nu se vorbeşte. Nu are cine. Cei care îi câştigă – au alte priorităţi. Oamenii care au făcut bani vânzând analghină şi pesmeţi cu gust de şuncă ajung alături de cei care au vândut ţara din fotolii publice. Fiecare dintre ei a trecut prin greutăţi, aşa că decid să se relaxeze împreună, să se simtă bine, să se bucure de viaţă acum. Mâine, sau într-o bună zi, vor spune în glas că X nu a câştigat bani morali şi legali, dar azi – azi toţi trăiesc aşa.

Aceste modele imorale sunt zi de zi şlefuite de presă, jurnaliştii adaugă fard (vorba Maiei Sandu) pe chipurile hidoase ale marilor corupţi, apoi o tagmă de fiinţe fără coloană vertebrală, care au fost învăţate din copilărie să aplaude pe toţi cei ce poartă măşti strălucitoare, bat din palme până îşi frâng degetele.

Într-o societate sănătoasă ar trebui să aibă loc fiecare: şi bolnavii care au nevoie de aspirină, şi bolnavii care vând aspirina mai scump. Dar printre toţi aceştia, trebuie să existe o societate civilă care să bată alarma, care să ceară reglementarea preţurilor pe care le plătim pentru pastile de dureri de cap, dar şi a pedepselor pe care trebuie să le suportăm dacă furăm de la bolnavi, de la copii, şi de la alte victime ale glutamatului de sodiu.

De câte ori am vrut să beau mai multă aspirină (ca să scap de stările febrile) văzând pretinşi reprezentanţi ai societăţii civile care discută al cui Jeep e mai scump şi cum poţi să manipulezi bugetele proiectelor de combatere a corupţiei încât să îţi cumperi un Jeep nou, sau să ridici o casă privată pe locul obţinut pentru un ONG în scopuri publice… Câţiva ONG-işti dintre cei mai activi au intrat de ceva ani în politică, devenind partea cea mai tăcută a clasei politice „miliardare”.

Ne lipsesc aproape cu desăvârşire oamenii autentici, cu simţ civic. Ne lipsesc oamenii care ar lupta pe bune pentru demascarea corupţilor cu fard de vedetă pozitivă. Ne lipsesc oameni care ar contribui la informarea celor care îşi dau ultimii bănuţi şi speranţe pe un pachet de pesmeţi care te duc la farmacie, sau pe o aspirină care contribuie la procurarea unui Jeep sau a unui hotel de lux. Demascarea imoralităţíi şi combaterea corupţiei fac o muncă prea grea, la care se înhamă prea puţini. Dar ce multă aspirină ar consuma clasa politică, dacă societatea civilă adevărată s-ar coagula şi ar iniţia un proiect mare: „Pesmeţi cu amplificator de gust pentru corupţii ajunşi la închisoare”.