Pericol pentru R. Moldova: Şor nu îşi aparţine
Cei 7,5 ani de puşcărie, la care Ilan Şor a fost condamnat (fără executare) pentru furtul miliardului, planează de-asupra sa ca o sabie a lui Damocles. Şor nu are de ales. Chiar şi dacă se va întâmpla ca Vlad Plahotniuc să îi asigure un loc în viitorul parlament, Şor va rămâne şi mai departe ostatecul lui Plahotniuc. Şi trebuie tratat ca atare: un pericol pentru R. Moldova, întrucât Şor nu îşi aparţine
Din toamnă vom trăi mai bine. Dar poate şi până în toamnă. Şi nu doar deputaţii şi miniştrii, procurorii şi judecătorii, vameşii, poliţiştii, bancherii, preşedinţii, ambasadorii şi altă funcţionărime de stat, dar toţi. De ce? Pentru că vin alegerile. Pentru că măcar o dată la patru ani guvernările îşi amintesc că depind şi ele de noi, nu doar noi de ele. Şi pentru că aşa-i obiceiul politic la moldoveni – să dea înainte de alegeri, ca de Paştele Blajinilor, pomeni la sărmani. De ce sărmanilor? Pentru că sărmanul se bucură de orice şi în loc să dea cu piciorul, pupă mâna. Unii îşi fac şi cruce. În serios sau nu, să credem sau să nu credem, dar după şedinţa de marţi a Cabinetului de Miniştri, premierul Filip a anunţat că guvernul a aprobat o listă cu o serie întreagă de beneficii fiscale pentru populaţie. Vom plăti impozite mai mici la stat, iar cei care primesc un salariu sub minimul de existenţă vor fi, în genere, scutiţi de plata impozitului, a estimat Filip, cu precizarea că „astfel în buzunarele oamenilor vor rămâne mai mulţi bani” (cine îi are, evident). Ce-i drept, prim-minstrul nu a spus de când trebuie să îşi coase lumea buzunare mai mari, iar întrebarea care s-ar cere adresată aici ar fi: de ce, această iniţiativă, bună şi de apreciat, în fond (cu excepţia avansurilor, pe care le face celor cu punga mare) vine cu atâta întârziere şi nu a fost aprobată de guvern până în martie, până la plata impozitului pentru 2017? Nu de alta, dar cea mai proastă treabă este, de regulă, cea făcută nelatimpul ei. S-ar putea să greşesc, dar s-ar putea şi să am dreptate. Şi atunci, dacă rămâne pentru la anul, iar între timp avem alegeri şi cade, se schimbă guvernul, cu ce ne alegem din toate aceste beneficii fiscale, dle prim-ministru? E o nouă „poftă în cui”?
Şi dacă ceea ce face guvernul (să sperăm că lucrurile nu vor rămâne doar la condiţia de promisiune electorală), ar fi de remarcat, nu putem spune acelaşi lucru şi în cazul demersurilor electorale şi planurilor postelectorale ale lui Şor, pretinsul om de afaceri (de fapt, un hoţmangiu) şi primar de Orhei (un vechil al guvernării), care a scandalizat săptămâna trecută tot ce mai putea fi scandalizat în R. Moldova, de la presă, opinie publică, opoziţie politică, societate civilă, până la diasporă. Nu însă şi instituţiile de drept ale statului. Nu, însă, şi instituţiile diplomatice, acreditate la Chişinău. De ce? Pentru că, probabil, lumea s-a deprins că Ilan Şor, în tot ce face, nu acţionează în nume personal, el acţionează în numele şi interesele partidului de guvernământ şi a liderului acestuia, V. Plahotniuc, de care sorta sa depinde. A sa şi a afacerilor sale. Şor nu e de capul său. Şor e atât cât îi permite Plahotniuc. Şi faptul că Şor şi-a permis săptămâna trecută să îşi iasă din balamale, să se isterizeze şi să ameninţe cu linşaj public presa şi liderii opoziţiei, nu putea să se întâmple fără permisiune „de la şefu”, care a făcut din el o unealtă împotriva opoziţiei. Parcă nu asta s-a întâmplat în „cazul Filat”? Parcă nu asta face Plahotniuc, atunci când îl scoate la microfoane sau în faţa camerelor de luat vederi şi îl pune să avertizeze opoziţia şi presa de opoziţie cu răfuială fizică? Ce înseamnă să-i ceri presei să închidă gura, s-o faci mizerabilă şi s-o ameninţi public că „nu a mai rămas mult (aluzie că va ajunge în parlament?!) până la ziua în care cei neascultători vor fi puşi la punct… Să nu ziceţi că nu v-am preîntâmpinat”, ameninţă Şor. Ce-i asta? De unde atâta curaj de la un folfăit, ghidat de Tauber şi de bodyguarzi. E Şor sau Plahotniucul din Şor? Vin alegerile şi Plahotniuc caută să scape de opozanţi. Frontal, nu arată bine. Cu Şor nu bate la ochi. La atât a ajuns să se rezume esenţa existenţială a lui Şor, fie că stă la Orhei, vine la Chişinău, merge la Jasmin, la Moscova, zboară să facă lobby lui V. Plahotniuc şi PD-ului în Europa sau America, protestează în apărarea magazinelor sociale sau se războieşte cu presa şi cu liderii opoziţiei. Cei 7,5 ani de puşcărie (din 19 ceruţi de procurori), la care Şor a fost condamnat (fără executare) pentru furtul miliardului, planează de-asupra sa ca o sabie a lui Damocles. Şor nu are de ales. Chiar şi dacă se va întâmpla ca Vlad Plahotniuc să îi asigure un loc în viitorul parlament, Şor va rămâne şi mai departe ostatecul lui Plahotniuc. Şi trebuie tratat ca atare: un pericol pentru R. Moldova, întrucât Şor nu îşi aparţine. Şi nu-i aparţine în totalitate nici lui Plahotniuc, deşi cine e Şor pentru V. Plahotniuc? O elementară carte de joc, pe care o joacă în dependenţă de situaţie, împrejurări şi interese, politice sau de afaceri. A fost şi este. Şi nu trebuie să ne mire acest fapt, mai degrabă trebuie să ne preocupe ca fapt, să ne punem cât mai multe întrebări, ca să vedem ce facem cu acest Şor, până nu a devenit fenomen. Chiar dacă nu are biografie, politică cu atât mai mult. Pe google mare lucru nu găsim. Aflăm că are 31 de ani, că e căsătorit cu Jasmin (Sara) în 2010, că e primar de Orhei din 2015, că a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii şi de membru al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Chişinău, că din 2014 este sub anchetă în dosarul miliardului furat, că deţine mai multe afaceri rămase de la tatăl său, Miron Şor – un apropiat al familiei Lucinschi, iar mai târziu şi al familiei Voronin. Asta-i biografie de persoană cu pretenţii de demnitate publică? Problema cea mai mare în cazul lui Şor, de fapt, nu e Şor. Şi nici Plahotniuc. Problema cea mare în cazul Şor sunt cei care, deşi ştiu că e hoţ, îi bat din palme şi i se închină. De ce? Pentru că „de furat fură mulţi, dar de împărţit nu toţi se împart cu lumea”. Am auzit-o şi pe asta. Bună treabă. În loc să se ceară să fie băgat la puşcărie, să i se confişte averile în favoarea statului, noi facem erou dintr-un hoţ, dintr-o puşlama. Chiar în 27 de ani de când ne zbatem pentru adevăr şi dreptate, nu ne-a învăţat viaţa nimic?
