Pentru cine ar vota europenii în Moldova

I-am întâlnit cu o săptămână în urmă, în faţa unui magazin din oraşul Brescia, Italia. Trecuţi de 60-70, se mişcau vioi de tot, şi arătau bine organizaţi. Aveau un scop şi li se citea asta pe faţă – voiau să vândă cât mai mult, să câştige cât mai mulţi bani. Au pornit cuptorul improvizat de copt castane şi au turnat vinul fiert cu scorţişoară în pahare. Cumpărai un pahar – primeai şi un pliculeţ cu castane fierbinţi, dulcii, cu aromă de toamnă alpină.

Au pensii bune. Ar fi putut sta în acea zi de vineri acasă, să privească ceva la televizor, să-şi bea vinul cu scorţişoară în pat. Dar ei au ieşit odată cu răsăritul soarelui, pentru că le trebuie mai mult. Acest grup de pensionari italieni, alături de alţii, uniţi într-o reţea numită Gruppo Alpini della Badia, şi-a pus un scop – să ajute copiii din Europa de Est. Aşa le-a venit lor, având de toate, practic, să se deranjeze că undeva sunt nişte copii orfani pentru care statul lor de origine, dar şi comunitatea lor nu poate asigura elementarul – un acoperiş sigur, o masă suficientă. Aceşti bătrâni fac muncă de voluntariat cu mândrie, ajută oameni din ţări sărace, pe care nu-i cunosc. Acum vând castane coapte. Alteori coc pizza şi o vând pentru aceeiaşi beneficiari. Sau organizează marşuri sportive, acţiuni de cultură. Nu stau locului, pentru că de lucru e mult, persoane care ar avea nevoie de ei sunt chiar foarte multe.

Am întâlnit în Italia şi câteva persoane din Moldova care muncesc acolo. Unele – având de acasă studii şi nişte abilităţi profesionale, chiar dacă au început activitatea acolo de la lavetă şi mop, au făcut orice să iasă cât mai rapid din cercul badantelor chinuite şi au avansat, au ajuns să lucreze în instituţii publice, să facă studii, să îşi instruiască copiii. Deja reuşesc să se implice în unele activităţi comunitare, alături de alţi moldoveni, români, italieni.

Altele, muncesc la negru de ani buni. Muncesc din greu, câştigă bani, dar nu câştigă şi încredere în sine. Vorbind cu ele, am descoperit că nu cunosc prea bine realităţile din Italia şi nu îi au pe italieni la inimă. Nici despre Moldova nu cunosc prea multe, nici la Moldova nu ţin. Cu cei de acasă vorbesc, în fond, despre bani, cumpărături, cheltuieli. Nu citesc ziare şi nu urmăresc ştirile nici la italieni, nici la moldoveni. Muncesc mult şi urăsc realitatea. Banii lor munciţi cu atâta greu sunt absorbiţi acasă de nişte persoane care tot nu reuşesc să iasă din cercul sărăciei, rămânând şi izolate de comunitate.

Am revenit acasă din Italia, răvăşită, ca şi tot călătorul care revine din ţările acelea bune. Am revenit gândindu-mă la iarna care vine, la vinul care fierbe peste tot prin Moldova, la pensionarii noştri sărăciţi şi la bătrânii lor activi.

Vin alegerile. E o regulă că oamenii săraci, dar şi neinformaţi, apatici, izolaţi, aleg în primul rând bogaţii, pe cei care apar în electorale cu pomeni, cu haine strălucitoare, cu concerte şi bucurii perisabile. Aşa este perpetuat politicianul scârbos, care îşi face campanie cu o lopată de bani negri în electorală.

Ce ar alege bătrânii activişti de la Brescia? Fără îndoială că nu ar alege neaveniţi, oameni care au apărut peste noapte cu pomeni electorale şi concerte de o zi. Nu ar alege nici corupţi, care să le fure din pensii dar şi din salariile lor. Ar alege dintre cei educaţi, consecvenţi, muncitori, devotaţi, competenţi. Ar vota nu pentru un kil de zahăr donat azi, ci pentru condiţii create ca să aibă câte un kilogram de zahăr în fiecare lună. Are Moldova aşa candidaţi? Are, dar sunt diluaţi prin liste, şi trebuie să depui efort ca să analizezi listele şi să îi identifici, apoi să le pui întrebări, apoi să discuţi cu cei din jur dacă aceştia reprezintă cel mai bine comunitatea lor. Apoi, identificând candidaţii cei mai curaţi şi mai harnici – i-ar susţine, i-ar vota, dar şi i-ar monitoriza consecvent până la următoarea campanie. Aşa ar avea sentimentul unei împliniri, al unei responsabilităţi sociale, care e departe de egoismul acceptării unui cucoşel de zahăr supt la un concert electoral.