Pensionari pro-capitaliști împotriva «standardelor europene»
Deseori segmentul populației format din persoanele în etate este etichetat ca fiind nostalgic după trecutul comun în ”raiul muncitorilor”, care devine pradă ușoară pentru partidele comuniste sau socialiste ori pentru agitatori a la Maia Laguta. Este interesant faptul că, în ultimul timp, anume pensionarii luptă pentru valori cu adevărat capitaliste.
Într-o perioadă în care Primăria forțează accelerarea adaptării la standardele orășenești ”europene” (zona pietonală, cel puțin după orar), piețele neautorizate de vechituri, dar și gheretele care se înmulțesc ca ciupercile după ploaie, reprezintă o ţintă ușoară. Aceasta se întâmplă din mai multe considerente: pe de o parte, lupta cu vânzătorii de pe trotuar este vizibilă și mai simplu de înfăptuit decât, să zicem, combaterea corupției în domeniul contractelor de stat sau investițiile pentru renovarea rețelelor electrice și de apă. Pe de altă parte, agenții comerciali nu dispun de un lobby puternic, comparativ cu cel al companiilor transnaționale, și sunt, de fapt, majoritatea pensionari.
Chiar la o simplă privire, putem vedea că această parte a ”societăți civile” atât de frecvent discutată beneficiază mai rar de atenția ”partenerilor noștri internaționali”, atunci când vine vorba de procesele democratice. Accentul se pune pe ”tineret”, iar pensionarii devin pradă ușoară pentru statul intervenționist, fiind cei mai vulnerabili. Până acum n-am auzit despre o campanie de ”sensibilizare a opiniei publice”, finanțată din bani străini, care să le explice pensionarilor de ce anume pensiile lor nu le permit să aibă un trai decent. În loc de a arăta cu degetul spre devalorizarea permanentă a banilor, generată de ”managementul monetar” al băncilor centrale, fapt care sporește inflația masei monetare, vinovații devin reprezentanții clasei comerciale: vânzătorul care ar acumula profituri exorbitante prin înșelarea cumpărătorului. Astfel, pârâtul a devenit bănuitul.
Cine sunt cei care cer ca orașul să arate european și cer interzicerea vânzărilor de pe trotuar? Sigur că nu cumpărătorii sau vânzătorii-pensionari, care își vând averea pentru un leu în plus. Bănuiesc că aceștia sunt cei care conduc mașini de lux, cărora le este scârbă când peisajul stradal le amintește că deja nu sunt pe Insulele Maldive sau la Baden-Baden. Problema este că spațiile publice sunt achitate din impozite și că orice decizie luată de sus ar veni în contradicție cu doleanțele unor grupuri ale contribuabililor. Dacă străzile ar fi proprietate privată, ceea ce, printre altele, a fost cândva un ”standard european”, cel puțin în anumite regiuni (dar și american), acest fapt nu ar fi o dilemă. Atunci proprietarul sau proprietarii ar decide în ce scop pot fi folosite trotuarele. Astfel, dacă un cartier și străzile adiacente ar fi proprietatea locuitorilor, șoferul-oligarh/funcționarul novice nu doar ar fi lipsit de votul privilegiat în decizia cu privire la ce se întâmplă pe trotuar, dar ar trebui să achite și o taxă pentru folosirea străzii și pentru poluarea aerului. Bineînțeles, dacă peisajul nu-i este agreabil, el este liber să aleagă o rută alternativă.
Cu toate că se invocă valori ”vestice”, practica de a pedepsi simplii vânzători stradali este cunoscută din timpul sovietic, iar ”împrospătarea” fațadei orășenești este tipică pentru dictaturile populiste. Dacă acum în multe orașe din Europa este, prin comparaţie, mai curat decât aici, aceasta rezidă în faptul că respectul (relativ) proprietății private și al drepturilor cetățenilor, în raport cu clasa prădătoare (adică cea politică), a lăsat amprente până azi. Ultimele se manifestă printr-un grad de responsabilitate individuală sporit, care inhibă instinctiv impulsul uman de a arunca pungile cu gunoi de la balcon, de a încurca ascensorul cu toaleta, dar și de a pune în aplicare tot vocabularul învățat de la ”Planeta Moldova” în confruntarea cu persoanele pe care le consideră inferioare (adică cele fără costum Hugo Boss ori abonament la ”Sauna romantică”).
Poate, totuși, bunicii ne pot învăța ceva despre virtuțile capitaliste şi ale proprietăţii private?!…
Gerhard Ohrband, lector universitar
