Pe urmele lui Ianukovici?

E gata și în puteri PD să se ia de piept cu UE și SUA și să ardă toate podurile pe relația cu americanii și europenii, după tot ce s-a reușit în aceste relații? Riscantă treabă. Și la personal, și la general. Și nu e vorba doar de asistența macro-financiară de 100 milioane de euro pentru R. Moldova

Igor Dodon, președintele, a mai făcut o ispravă săptămâna trecută. Pe lângă faptul că și-a adus nevasta și copiii de la odihnă din Turcia, despre care zice că s-au odihnit ba pe contul Consulatului onorific al R. Moldova în Antalya, ba pe socoteala lui Erdogan, președintele Turciei, a mai scos și un ordin „celebru”. Centrul Național Anticorupție (CNA), instituție în care Igor Dodon a aruncat pietre de mai multe ori și pe care a acuzat-o că nu-și face treaba, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară, Ordinul „Ștefan cel Mare”. Pentru ce? Evident că nu pentru lupta cu corupția „la nivel înalt”. Mai mulți lideri de opinie sunt unanimi în ideea că la mijloc ar fi una din două, sau și una și alta: fie că Dodon este forțat de situație să se pună de bine cu cei de la CNA și să se salveze de niște păcate (dosare) mai vechi, fie că la mijloc ar fi Raportul Kroll-2, legat de furtul miliardului, în care ar figura și nume din aparatul de conducere al Partidului Socialiștilor. Au mai existat și alte câteva ipoteze: că decorarea CNA-ului ar fi o înțelegere între Plahotniuc și Dodon, pentru a crea impresia (atât pe interior, dar mai ales pe exterior), că în R. Moldova se dă război greu împotriva corupției. Și o altă versiune: că plecarea lui „Ștefan cel Mare” la CNA, controlat de Plahotniuc, ar fi o dovadă în plus că Ig. Dodon este la cheremul lui V. Plahotniuc că cei doi nu sunt rivali și că ar avea planuri comune de guvernare după parlamentarele din 2018. O fi sau nu, timpul va arăta, deși și așa s-a văzut de la alegerile prezidențiale din 2016 încoace că Dodon și Plahotniuc nu au ce împărți între ei decât propriile interese și că rivalitatea lor nu este decât un joc politic de ochii lumii.

Igor Dodon nu a lăsat să se treacă fără „evenimente sensibile” pentru moldoveni și R. Moldova nici această săptămână. Fudulul, care este de o lună în pregătiri, va da pe 1 iulie mare bal la Chișinău, „cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la fondarea PSRM” (partidul socialiștilor). Eveniment, nu? De care depinde binele și confortul de viață al moldovenilor? Pentru restul anului și anii care vin? La eveniment este așteptată toată elita politică rusească (cu excepția lui Putin și Medvedev), au fost invitați deputaţi din toate fracţiunile Dumei şi o suită de oameni de afaceri din toate regiunile Rusiei (care vin să mănânce și, mai ales, să bea), a anunțat serviciul de presă al Președinției. Nu a fost lăsat neinvitat nici „omologul transnistrean” al lui Dodon, V. Krasnoselski˝, și agentura rusă („eroii luptei pentru independența Transnsitriei”), care au făcut război în 1992 la Nistru și au rupt R. Moldova în două. Era exclus să se întâmple altfel, din momentul în care scenariul balului și lista invitaților a fost pusă la punct de cu vreme de Igor Dodon și Ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Farit Muchametşin. Va fi și muzică, vor fi și „fete”. Dacă-i guleai, guleai să fie. Exact ca la Pușkin, „bal pe timp de ciumă”. Ceea ce nu au spus și țin în taină organizatorii balului, e cât va costa evenimentul, câte milioane vor fi scoase din buget. Dar se vor afla și astea, așa cum s-au aflat și alte „secrete” legate de viața președintelui.

În timp ce Dodon îşi caută de micile și prozaicele plăceri ale vieții (că altceva nu se pricepe să facă), PD se pregătește la Chișinău de o nouă ofensivă în lupta pentru votul mixt și schimbarea orânduirii politice în stat. De data asta, ținta democraților nu sunt oponenții locali, ci partenerii externi. Și e de înțeles. PD a avut un „barbarosa” electoral al lor, prin care se asigurase că vor câștiga masiv și vor guverna după următoarele alegeri, ca până la urmă să se pomenească în fața unei situații de impas. Din tot ce a încercat să rupă până acum PD, nu a reușit nimic. Decizia Comisiei de la Veneția rămâne condiție generală din partea tuturor partenerilor externi cu care a încercat să negocieze PD, fie la Washington, fie la Bruxelles ori Strasbourg. Toate recomandările încep cu „nu”: „Nu recomandăm schimbarea sistemului electoral; în condițiile actuale, schimbarea sistemului electoral este inoportună; trecerea la votul mixt va creşte influenţa banilor în politică; schimbarea sistemului electoral ridică preocupări serioase în actualul context politic, când nu există un consens între părțile interesate”. Reacția PD? Dacă inițial aceasta era una relativ consensuală, ulterior lucrurile s-au radicalizat. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, tot el și prim-vicepreședinte PD, nu exclude faptul că PD ar putea trece peste decizia Comisiei de la Veneţia. „Vom schimba sistemul electoral… În primul rând, e o promisiune electorală. În rândul doi, avem susținere în societate. Şi trei, schimbarea face parte şi din strategia PD de reformare a clasei politice”, spune Candu. Cât de probate sunt aceste argumente? Unu: să fie schimbarea sistemului electoral cea mai fecundă promisiune electorală? Doi: lumea de la sate, cărată la mitinguri, în totală dezinformare, reprezintă „susținerea”? Singurul valabil din cele 3 argumente invocate este ultimul. Numai că ceea ce vrea să facă PD (Plahotniuc) în cârdășie cu PSRM (Dodon) nu are nimic în comun cu reformarea clasei politice, ci cu eliminarea din viața publică a opoziției politice (în primul rând, de dreapta), fie că aceasta va fi asimilată, fie că va fi redusă la inacțiune sau tăcere. Ceea ce, parțial, s-a și întâmplat în actualul parlament. Vrem dictatură?

E gata PD să ardă toate podurile pe relația cu americanii și europenii, după tot ce s-a reușit în aceste relații? Riscantă treabă. Și la personal, și la general. Și nu e vorba doar de asistența macro-financiară de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova, soarta căreia va fi decisă în primele zile de iulie. Să nu uităm și de altceva: PD este un partid destul de vulnerabil, cu implicații în cele mai mari scandaluri de corupție. Și trei: cu americanii au încercat să se „joace” și alții, dar nici unul nu a putut duce jocul la capăt. Cazul cel mai aproape de noi este Ianukovici. A încercat și Voronin, în 2003, să iasă din cuvântul Occidentului și să legitimeze prezența militară rusă la Nistru, prin Memorandumul Kozak. A fost o experiență, pe care nu știu dacă și-o dorește și Plahotniuc. Și, mai ales, Dodon.