Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Papuc şi Botnari, în testul…

Papuc şi Botnari, în testul justiţiei

Primii comunişti care au încăput pe mâna actualei puteri de la Chişinău sunt Gheorghe Papuc, fostul ministru de Interne și Vladimir Botnari, fostul comisar general al municipiului Chişinău. Anume lor le-au fost intentate cele mai importante dosare penale de la schimarea guvernării încoace. Care sunt însă şansele unei anchete corecte, imparţiale, care nu ar fi influienţată de factori externi?

Fiecare vizită la Procuratură, întreprinsă de fostul şef al poliţiei pe timpul evenimentelor din 7—8 aprilie a făcut senzaţie în rândul jurnliştilor. Era, de fapt, un mare eveniment şi în inimile celor care în aprilie au suferit cel mai mult. Părinţii şi rudele celor care au fost umiliţi atunci, începeau parcă să întrezărească dreptatea. E oare real ce se întâmplă?

Până unde se va merge? Vor putea oare acei procurori, care se ocupă de dosarele celor doi foşti demnitari, să se detaşeze de statutul lor de foşti subalterni? Vor putea ei, acum, să „taie” mână celora care i-au hrănit în perioada de până la 29 iulie? Oare Papuc, şi Botnari, de ce nu, nu îi au cu ceva la mână pe actualii? Cu toţii ştim că, în justiţie, şi mai ales în cea moldovenească, totul este posibil.

În tot acest tam-tam, este însă cert un singur lucru. Finalizarea acestor două dosare penale, va aduce cu ele şi verdictul asupra calităţii justiţiei din R. Moldova. Când vom avea decizia finală, vom vedea de fapt unde este și încotro se îndreaptă această breaslă, în care cetățenii  au încetat demult să mai aibă încredere. Decizia procurorilor în cazul lui Papuc şi Botnari ne va oferi răspuns la mai multe întrebări. Ea ar putea fi începutul, însă tot ea şi sfârşitul. Aş risca să spun că e cel mai important test la care a fost supusă justiţia din R. Moldova în toată istoria ei.

Tare însă îmi este teamă că ancheta procurorilor nu va face decât să izbăvească de orice vină pe doi din principalii responsabili de desfăşurarea tragică a evenimentelor din aprilie. Ba chiar cred că nimeni nu va avea curajul măcar să le arate celor doi cum e să stai, cel puţin câteva luni, la răcoare, așa cum fosta putere comunistă a procedat la rândul său cu Valeriu Pasat sau Sergiu Mocanu.

Victor Moşneag, 
v.mosneag.zdg@gmail.com