Pacienţii psihiatrici la alegeri
Au votat doar jumătate dintre cei internaţi în acea zi şi care, potrivit experţilor, ar avea discernământ şi, deci, ar fi putut vota omeneşte. Nu sunt mulţi, în jur de o mie. Pe fundalul psihozei electorale generale, acest număr este unul infim, chiar neimportant în contextul rezultatului final al alegerilor, calculat cu atâta greu… Deşi erau foarte puţini, în acea zi a alegerilor parlamentare s-au confruntat cu mai multe probleme. Ei voiau să pună umărul la edificarea unui nou Parlament, dar unora li se părea că acest umăr al lor este neimportant, umilitor, nedemn de un proces politic atât de important. Cei cu interdicţiile nici nu voiau să accepte că, la 30 noiembrie, se decidea nu doar soarta oamenilor din business, a aspiranţilor la fotolii guvernamentale, a celor care, de mai mulţi ani, nu se mai văd în altă parte decât în Parlament, a celor care vor să facă legi potrivit intereselor şi bunului lor plac. Ei nu admiteau că 30 noiembrie e şi ziua în care se decidea şi soarta lor, a pacienţilor de la psihiatrie.
În ziua alegerilor, ei, pacienţii, au descoperit privirile uluite ale unor şefi de spitale şi preşedinţi ai secţiilor de votare, care habar nu aveau că şi această categorie de cetăţeni are dreptul la vot. Din neştiinţă sau din cauza că nu-şi doreau probleme în plus, aceşti şefi, de spitale sau de secţii de votare, au interzis mai multor pacienţi accesul la vot: unii – pentru că nu ar fi fost înscrişi în listele de votare; alţii – pentru că nu ar fi prezentat certificate care ar confirma că ei au, totuşi, dreptul la vot.
Nu ştiu cum arată astfel de certificate, dar, cu siguranţă, ele ar putea constitui un subiect separat, demn de toată atenţia. Cine să le elibereze? În cât timp? În ce condiţii? Şi, în final, unde s-a mai văzut ca un om să se ducă la psihiatrie şi să-şi ceară un document care ar confirma că el, cetăţeanul X, având acte în regulă, vrea să-şi dea votul – unul singur – pentru un partid care, venind la guvernare, i-ar reprezenta interesele în următorii ani, cerând un act ştampilat de la doctorii de acolo? Cine cunoaşte astfel de experienţe?
De altfel, legea spune că fiecare cetăţean al R. Moldova are dreptul la vot, atâta timp cât, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu a fost declarat incapabil de a face uz de acest drept. De ce, în acest caz, responsabilii de desfăşurarea alegerilor „se leagă” în special de alegătorii de la psihiatrie, nu şi de alţi alegători, care o fi trecut şi ei prin saloanele psihiatrice, acum fiind externaţi la domiciliu? De ce nu se leagă de alegătorii cu probleme psihice, dar care, deocamdată, nu au ajuns să fie internaţi în vreun spital de profil? Şi, mai ales, de ce nu se leagă de integritatea psihică a candidaţilor la mandatele parlamentare? Nu voi trece aici prin liste şi nu voi încerca să fac vreun diagnostic pentru foştii candidaţi şi pentru viitorii proaspeţi deputaţi. Nu am niciun drept să fac asta, dar pot afirma cu certitudine că, în celelalte legislative, am avut destui „pacienţi”, despre care societatea regreta că, la timp, nu au fost supuşi testelor de sănătate mintală, mai ales că statisticile oficiale spun că, într-un anumit moment al vieţii, unul din patru oameni are probleme de sănătate mintală.
În ziua alegerilor, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) a tot alertat societatea despre neregulile din cadrul secţiilor de votare unde urmau să-şi dea voturile pacienţii psihiatrici. Nu a urmat, însă, nicio reacţie. Televiziunile au continuat să ne demonstreze cum votau, în faţa camerelor de luat vederi, alţi alegători, despre care nimeni nu putea pune mâna în foc că nu ar avea vreo problemă cu psihicul.
De altfel, periodic, în R. Moldova s-a tot vehiculat că toţi candidaţii la funcţii de demnitate publică, inclusiv aspiranţii la fotolii de deputaţi, ar trebui supuşi unor controale medicale (şi psihiatrice), pentru a evita eventuale incompatibilităţi cu funcţia, cu subalternii sau chiar cu cetăţenii pe care s-au angajat să-i slujească.
Ultima dată, în recenta campanie electorală, liderul comunist, Vladimir Voronin, susţinea această idee, formulând că fiecare candidat, de la toate partidele, ar trebui să prezinte la CEC certificate de sănătate, inclusiv mintală. De ce o fi făcut asta? De ce nimeni nu a vrut să-l susţină?
