Ora preşedintelui
Singurul, care ar mai putea împăca acum lucrurile este preşedintele Timofti… Negocierile nu mai pot rămâne la cheremul unui sau a câtorva partide. Iniţiativa trebuie să treacă pe mâna „garantului”, dacă vrea să înţeleagă şi are curajul s-o facă…
A mai trecut o săptămână. Pierdută şi asta, aşa cum au fost pierdute şi celelalte patru de la demiterea Guvernului Streleţ. Şi tot fără guvern. Şi tot în incertitudini şi balamuc: lumea rămâne tot în corturi, guvernul îşi târâie, tot mai neputincios, interimatul de azi pe mâine, bugetul e pe fundul sacului, despre miliardul furat nu se mai aude nimic ori se discută cu „uşile închise”, finanţările externe rămân blocate, preţurile, necontrolate de nimeni, cresc, viaţa se scumpeşte, speranţele se retrag tot mai mult din viaţa noastră, iar lumea, uluită de viaţă, se surprinde că trăieşte de azi pe mâine, tot mai disperată, agitată şi grăbită. Singurii, care nu se grăbesc nicăieri, sunt „elitele parlamentare”, şefii SRL-urilor de partid din parlament. Aceştia, ca şi săptămânile trecute, şi-au cheltuit timpul (zic ei) în „întâlniri”, „discuţii”, „consultări”, „negocieri”, în căutare de „soluţii”, pe care, până la urmă, aşa şi nu le-au găsit. Iar asta înseamnă că nu au făcut nimic. Săptămâna s-a încheiat cu noi reproşuri, acuzaţii reciproce şi încercări de a se strânge unul pe altul „cu uşa”.
Cinci partide, plus grupul parlamentar Leancă, discută de cinci săptămâni aceeaşi problemă şi toate în gol. Câte partide – atâtea opţiuni. Şi toate în paralel. Până pe 1 Decembrie, toate se cramponau de refuzul PLDM de a participa la negocieri. De luni, liberal-democraţii au ieşit „din culise” şi au preluat iniţiativa (compromisă de PD) privind crearea unei noi majorităţi de guvernare pro-europene, stabile şi capabile să aleagă un altfel de guvern. Dar asta încă nu înseamnă că PLDM a acceptat şi negocierile. Preşedintele interimar al liberal-democraţilor, V. Streleţ, a spus din start că participarea sau neparticiparea lor la negocieri va depinde de faptul dacă vor fi (şi în ce măsură vor fi) acceptate pre-condiţiile, pe care le cer liberal-democraţii viitorilor aliaţi. Este vorba de un premier neafiliat politic (tehnocrat), participarea presei la negocieri şi – foarte esenţial, demonopolizarea partinică a instituţiilor de drept, care presupune o serie de demisii, două dintre care au fost deja enunţate: cea a Procurorului General, C. Gurin şi a Şefului de la Anticorupţie, V. Chetraru. Tot pe lista demiterilor este trecut şi preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, motivul invocat pentru demiterea sa fiind „conflictul de interese”, Candu fiind finul de cununie al oligarhului V. Plahotniuc, finanţatorul PD. Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. PD a explodat imediat, prin vocea lui M. Lupu, care a anunţat că ei nu vor accepta nici un fel de pre-condiţii din partea PLDM, iar ideea unei coaliţii PLDM-PL-PD-PPEM este una depăşită. „Se impune soluţia unei majorităţi parlamentare pentru învestirea Guvernului, eventual, fără oficializarea unei coaliţii majoritare”, a menţionat Lupu, ceea ce înseamnă că PD are propriul scenariu pentru investirea viitorului prim-ministru şi guvern. Şi, în acest sens, posibil că nu mai contează sau contează prea puţin faptul că PL şi PPEM au exprimat deja alte opinii vizavi de participarea PLDM la negocieri. După primele discuţii PLDM-PL şi PLDM-PPEM, deşi atît M. Ghimpu cât şi Iu. Leancă au dezaprobat ideea unui prim-ministru din afara osiei de guvernare, şi unul şi altul şi-au exprimat acordul cu celelalte opţiuni ale PLDM şi s-au arătat dispuşi să dea curs negocierilor. „Carul s-a urnit din loc”, a declarat Ghimpu, deşi tot el a recunoscut că „nu va fi uşor să găsim o soluţie” – făcând referire, cel mai probabil, la PD, care se va bate cu oricine pentru menţinerea controlului asupra Procuraturii, CNA-ului, SIS-ului, Justiţiei şi, posibil, Internelor. Şi aici cercul se închide din nou. Suntem în punctul din care se pleca pe 29 octombrie 2015 (demiterea Guvernului Streleţ). Adică, în punctul „0”.
Nu este exclus că PLDM ar putea face anumite compromisuri, să zicem, în ceea ce ţine de afilierea sau neafilierea politică a viitorului premier. Dar, puţin probabil, ca PLDM să accepte o nouă partajare selectivă a ministerelor şi, mai ales, a instituţiilor de drept. Şi atunci, cu cine are de gând să aleagă guvernul şi să formeze viitoarea majoritate parlamentară Lupu (Plahotniuc) şi PD? Cu Voronin şi Dodon? Exclus. Unu: o astfel de Alianţă nu va avea sprijinul financiar al UE. Şi doi: de ce şi-ar băga Dodon capul într-o alianţă, care are zile numărate? Ca să-şi piardă locul în topul electoral de anul trecut? Puţin probabil să treacă şi varianta cu anexarea PCRM la o coaliţie PD-PL-PPEM. Nu cred că se va lăsa convins Leancă. Cu atât mai mult Ghimpu. Şi atunci? O singură soluţie mai rămâne PD-ului: forfecarea fracţiunii parlamentare a PLDM, indiferent pe ce cale: şantaj sau corupere. Însă, indiferent cu cine va face viitoarea alianţă PD, cine şi cu cine se va coaliza, această coaliţie are prea puţine şanse la viaţă. În primul rând, pentru că va fi o coaliţie pentru PD şi nu pentru R. Moldova. Şi doi: deşi partidele de la guvernare provin, cu o singură excepţie, din acelaşi aluat şi nu diferă prea mult, interesele lor, în funcţie de lideri, sunt mult prea diferite. Dacă lumea va rămâne şi mai departe în stradă, iar finanţările externe în suspans, crearea guvernului nu salvează nimic. Singurul, care ar mai putea împăca acum lucrurile este preşedintele N. Timofti. E momentul şi ora de vârf a preşedintelui, dacă vrea să înţeleagă. Iniţiativa, ţinând cont de starea de spirit din societate şi incertitudinile prin care trece R. Moldova, trebuie să treacă în mâinile „garantului”. Negocierile nu mai pot rămâne la cheremul unui sau a câtorva partide. PD cu doar 19 mandate (din 101) nu are dreptul să decidă în mod arbitrar („în cărţi”, că asta face PD) soarta acestui stat, care are, totuşi, preşedinte, creditat cu mult mai multe voturi decât PD sau fiecare alt partid parlamentar în parte. Înainte, dle preşedinte. Guvernul trebuie să fie unul de compromis. Formatul de negocieri trebuie, în regim urgenţă, extins, cu o largă participare a celei mai reprezentative părţi a societăţii civile şi presei (chiar dacă lui M. Lupu nu-i place). Nu e moft. Asta este situaţia, absolut alta, care nu e nici criza din 2010, nici din 2013 sau 2014. Această criză adie a 2009.
