Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ora de pe urmă a…

Ora de pe urmă a comunismului (II)

Decretarea Comisiei prezidenţiale de studiere a comunismului în R. Moldova nu a scăpat, după cum era şi de aşteptat, atenţiei Moscovei, care încă în septembrie trecut avertiza Chişinăul că va «urmări cu maximă atenţie» evoluţiile de pe scena politică din Moldova după căderea regimului Voronin.

La nici două săptămâni de la semnarea Decretului prezidenţial, Centrul rus de Ştiinţă şi Cultură(?!) din Chişinău, în colaborare cu Ambasada Rusiei, organizează la Biblioteca (de carte rusă) «M. Lomonosov» vizionarea documentarului (producţie rusească) «Putea oare Stalin să-l oprească pe Hitler?». Filmul – o lucrare de factură propagandistică, încearcă, pe contul inspiraţiei «eliberatoare» a armatei sovietice, deculpabilizarea lui Iosif Visarionovici (prin comparaţie cu Adolf Hitler) de crimele comise de regimul sovietic atât în anii războiului, cât şi după. Morala filmului stă la suprafaţă: Hitler e cu crimele, Stalin – cu meritele (prin Stalin subînţelegându-se, evident, regimului sovietic). Lecţia -clar ca buna ziua – este destinată celor puşi pe condamnare.

Moscova ne învaţă istoria

Nu e primul caz, de altfel, când Moscova caută, prin gonaşii sau emisarii săi locali, să ne «corecteze» asupra modului de a ne trata trecutul. Inclusiv, cel sovietic. Îmi amintesc, în acest context, o reuniune la Chişinău, în iulie, 2009, când câteva ONG-uri locale ruseşti, cu aceeaşi participare a Ambasadei ruse şi a câtorva deputaţi de la Moscova, încearcau să facă din Stalin un erou pentru noi. «Moldova nu trebuie să insiste asupra represiunilor staliniste, ci asupra a tot ceea ce a construit puterea sovietică în Moldova» – o făcea pe mentorul deputatul Maksim Mişcenko de la «Edinaia Rossia». Bună treabă. Dar cu Pactul Ribbentrop-Molotov cum rămâne, cu 28 iunie 1940 sau 24 august 1944 şi tot ce-a urmat după, cu foametea din 1946 – 47, colectivizarea forţată, trei valuri masive de deportări, gropile de var, casele de nebuni, sârma de pe Dunăre şi Prut etc? Deci, Medvedev, la Moscova, condamnă stalinismul când e vorba de Rusia şi îl ridică în slăvi în cazul «vecinătăţii imediate». Dacă-i aşa, atunci nu ne rămâne decât să ne facem şi noi concluzia noastră şi anume, că (co)munismul sovietic, aşa după cum îl selectează Moscova, cu cei doi Stalini (unul bun şi altul rău) este, până la urmă, o nouă filozofie rusească, prin care vrea să ni se impună aceeaşi veche sclavie politică faţă de Kremlin. De fapt, un partid comunist la Chişinău, ca şi orice stângă moldovenească, mai veche sau mai nouă, mai mult sau mai puţin radicală continuă să rămână (o demonstrează practica politică de la 1990 încoace) o sucursală politică a Kremlinului în această pretinsă «zonă tradiţională» de influenţă a ei, ceea ce înseamnă că undependenţa şi suveranitatea Moldovei, fără decomunizarea (desovietizarea) ei, nu este decât o metaforă.

O nouă revoluţie?

Comunismul a fost un sistem politic foarte «slujit» şi salvarea R. Moldova de comunism nu se poate întâmpla fără un proces al comunismului (ca şi al nazismului), care să culmineze cu: Unu – scoaterea partidului şi simbolisticii comuniste în afara spaţiuliui public; Doi – condamnarea criminalilor şi reabilitarea, de facto, a jertvelor comunismului şi Trei – adoptarea Legii Lustraţiei, cu toate consecinţele inevitabile. Decomunizarea fără dekaghebizarea vieţii publice e un non-sens. «Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti» asta ar trebui să însemne până la urmă, nu doar debarcarea lor de la putere. Evident, nu e simplu şi deloc uşor, pentru că «foştii» sunt peste tot, ca o metastază canceroasă. Ar exista şi o altă soluţie? Da. În cazul eşecului acestei cruciade paşnice, soluţia pentru Moldova va rămâne doar o nouă revoluţie care să proclame anularea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov. De altfel, România rămâne a fi şi în aceste condiţii singurul mare noroc al R. Moldova, iar graţie României, şi Occidentul.
Vizita lui Băsescu la Chişinău, după o vizită extrem de expresivă a premierului Filat la Washington, trebuie să însemne o nouă eră pentru Moldova.

Toţi avem de spus ceva

Are nevoie R. Moldova de o condamnare a regimului comunist? Are. Ba e şi restantă la acest capitol. Şi dacă un proces al comunismului nu-l vor viii, atunci îl cer morţii, pentru liniştea lor. Nu Voronin trebuie întrebat dacă e bine ori nu să fie condamnat comunismul – ceea ce face presa. Ar trebui întrebaţi deportaţii, represaţii politic, scriitorii, «pacienţii» caselor de nebuni, disidenţii politici, orfanii ocupaţiei, ţăranii, cărora li s-au măturat podurile ca să moară de foame, preoţii împuşcaţi în altare, ostaşii români căzuţi pentru neatârnarea Basarabiei, cărora li s-au batjocorit mormintele şi li s-au ars crucile, întrebaţi Prutul şi Nistrul, Ziua şi Noaptea, Cerul şi Pământul… Că toţi au de spus ceva. Întrebaţi-i.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com