Ora de pe urmă a comunismului

Cinici şi plini de importanţă, comuniştii şi cripto-comuniştii şi-au asumat de-a lungul anilor, până la 1990 şi după, toate beneficiile şi favorurile guvernărilor la care au fost parte. Vor fi ei gata să-şi asume, cu acelaşi tupeu, şi responsabilitatea pentru crimele acestor guvernări?

Nazismul a fost condamnat pe plan internaţional la un an de la încheierea războiului, prin procesul de la Nurnberg. Un proces al comunismului întârzie şi după 20 de ani de la căderea imperiului comunist. Chiar dacă regimurile au căzut, slujitorii lor mai rămân şi azi în poziţie «smirno» (drepţi). Şi pretind să se revanşeze. Decizia preşedintelui ad-interim M. Ghimpu privind crearea comisiei de cercetare a comunismului în Moldova a fost imediat luată în furci. De comunişti, dar şi de sosiile lor. Acuzaţii, în loc de pocăinţă. Voronin, personal, a calificat decizia drept «prostie a lui Ghimpu», în timp ce «presa de campanie» insistă să acrediteze ideea unui «act de răzbunare».

Ce zice Europa?

Tentativa de condamnare a comunismului, alături de nazism, a fost scoasă pentru prima dată în careu, la nivel internaţional, în şedinţa APCE din 25 ianuarie 2006. Evenimentul este legat de numele parlamentarului suedez, Goran Lindblad, raportor în CE din partea Partidului Popular European, care avansa un proiect de Rezoluţie şi de Recomandare privind (atenţie) «necesitatea condamnării internaţionale a crimelor comise de regimurile comuniste totalitare». Recomandarea nu a întrunit numărul necesar de voturi. În schimb, CE a reuşit adoptarea Rezoluţiei, care, deşi nu a avut decât nişte efecte simbolice, oricum a contat. «Lăsaţi-mă să dorm până mâine şi voi continua lupta împotriva comunismului», această declaraţie-drapel a lui Lindblad, făcută pe final, lăsa să se înţeleagă că ideea de Nouă Europă şi cea de comunism sunt incompatibile. La sfârşitul aceluiaşi an, preşedintele Băsescu aprinde Parlamentul de la Bucureşti cu declaraţia sa de condamnare a comunismului, după care vine Declaraţia de la Praga, din 3 iunie 2008, urmată, pe 2 aprilie 2009, de Rezoluţia Parlamentului European şi, pe 3 iulie, acelaşi an, de Declaraţia de la Vilnius a Adunării Parlamentare a OSCE, care reuşeşte să treacă sub aceeaşi incidenţă morală şi juridică regimurile nazist şi stalinist. În plus, Declaraţia de la Vilnius subscrie ideii Parlamentului European de comemorare a jertvelor tuturor regimurilor totalitare din Europa pe 23 august, ziua semnării obscurului pact nazisto-comunist, «Ribbentrop-Molotov». Kremlinul şi regimurile ex-sovietice controlate de el s-au opus în toţi aceşti ani procesului de condamnare a comunismului, chiar dacă en-face comuniştii nu mai sunt, după Gorbaciov, la guvernare în Rusia.

Nici «prostii», nici «răzbunare»

Declaraţia de la Vilnius a făcut mari furii la Moscova, trenul, însă, plecase. Raţiunile Europei Noi depăşiseră ambiţiile vechii Europe. Silit de împrejurări, preşedintele Medvedev iese public, în noiembrie, acelaşi an, cu o declaraţie de condamnare a crimelor regimului stalinist (nu comunist), dar o face, ce-i drept, selectiv şi prin asta mujiceşte, remarcând crimele regimului doar în raport cu Rusia. Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate: pe 19 decembrie, Parlamentul ucrainean acuză stalinismul de provocarea foametei din anii 1932-1933 în Ucraina, iar la mai puţin de o lună, Chişinăul adoptă, prin decret prezidenţial, crearea unei Comisii de cercetare a comunismului, care, în mod logic, ar urma să dea note, deşi Comisia nu exclude că există şi aşa destule cercetări care fac dovada unor guvernări criminale în Basarabia şi Transnistria. Şi până la 1940, şi după 1940 şi chiar după 1990.

Ceea ce s-ar cere remarcat, în mod cert, e că apariţia Comisiei nu e nici «prostie», aşa după cum cred unii, nici «abuz de putere», după cum pretind alţii.

La o lecturare, fie şi superficială, a documentelor, aprobate la nivel european, găsim recomandări expres făcute statelor membre să «continuie cercetarea ştiinţifică şi cultivarea conştiinţei publice asupra totalitarismelor şi a moştenirii acestora» şi «să condamne orice încercare de a înfrumuseţa, nega sau restaura crimele… săvârşite de comunism şi în numele comunismului». Mai trebuiesc şi alte argumente?

Până aici totul e ok, să vedem ce va urma. Şi dacă va urma ceva şi lucrurile nu se vor opri doar la faza de condamnare simbolică a regimurilor comuniste din Moldova, fie până la 1990, fie după. Inclusiv, după 2009. Pentru că plecarea lui Voronin din funcţie sau evadarea lui Ţurca şi Stepaniuc din PCRM încă nu înseamnă căderea comunismului.

7 Aprile punea începutul acestei căderi, iar decretul prezidenţial al lui Mihai Ghimpu trebuie să încheie acest proces. Comuniştii trebuie să-şi asume nu doar regaliile trecutului lor, ci şi sângele, lacrimile şi of-urile acestui trecut. Va fi, nu va fi? Vorbim în numărul următor.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Antiteza

    Corect, da. Dar chiar credeti că in condiţiile în care Alianţa este atât de colorată politic, să putem avea şi condamnaţi în procesul comunismului în R. Moldova? Că ar putea fi judecat cineva dintre foştii şi actualii? Că se va merge mai departe de o condamnare morală şi atât? Că va fi adoptată o Lege a Lustraţiei şi că foştii kgb-işti şi ate soiuri de agenţi sovietici nu vor mai avea dreptul să acceadă în funcţii în stat? Şi dacă nu se întâmplă toate astea, la ce bun un proces, care nu are nimic cu cel de la Nurnberg. Dar ar trebui, dacă comunismul şi nazismul au fost puse pe acelaşi cântar. Ce ziceţi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *