Opriţi moartea

De ce nu am vorbi cu mai mult curaj, cu mai multă insistenţă şi îndrăzneală despre moartea din Armata Naţională? Subiectul, atât de dureros, este tratat unilateral şi lasă descoperite mai multe semne de întrebare. De ce, bunăoară, în 2013, aproape în fiecare lună, aflăm despre moartea unor tineri înrolaţi în Armata Naţională? E un fenomen mai des întâlnit sau avem parte de mai multă transparenţă, astfel încât aflăm despre tragediile din armată, numărul cărora, potrivit unor date, este în creştere? Unele surse afirmă că, în 2013, s-ar fi sinucis 8 tineri. Alte voci susţin că şi mai mulţi – 9. De fapt, şi unul e mult, dacă ne gândim că acest tânăr are părinţi, fraţi, surori, care vor suferi până la moarte această pierdere. E mult, dacă ne gândim că, poate, are un copil mic, sau poate nu are încă urmaşi, dar ar fi putut să-i aibă, în viitor, copii mândri de tatăl lor – fost ostaş al Armatei Naţionale.

Pe fundalul zarvei iniţiate de diverse formaţiuni politice, ostile democraţiei şi europenizării R. Moldova, care, în contextul acestor mari tragedii, instigă lumea la ură faţă de actuala guvernare, încerci să eviţi dezbaterile iniţiate de aceşti zurbagii, ca să nu le ţii isonul, să nu devii, fără să vrei, portavocea lor, ca să-ţi păstrezi un echilibru ce ţi-ar permite să păşeşti prin viaţă cu capul sus.

Dar, dacă ne detaşăm de vocile răzvrătiţilor, pentru care pierderea acestor tineri din Armata Naţională contează mai puţin decât bătălia politică în care s-au înrolat împotriva actualei guvernări, trebuie să recunoaştem că, în Armata Naţională, moartea a ajuns să se simtă la ea acasă. Şi nu cred că doar cei care administrează acest domeniu sunt de vină. Problemele sunt mult mai grave, mai extinse, mai vechi, mai generale, mai greu de suportat, mai greu de învins.

De obicei, ni se spune că, în Armată, tinerii mor împuşcaţi cu armele din dotare. Întâmplări ciudate, dacă ţinem cont de faptul că, aici, disciplina ar trebui să fie la ordinea zilei, iar armele nu ar trebui să pară nimănui obiecte de joacă.

Să admitem că aceste versiuni, de suicid cu arme din dotare, sunt veridice. Dar, tot atâta drept la existenţă pot avea şi întrebările despre cauze şi motive. Urmărim cum, de obicei, cei responsabili se disculpă, invocând motive personale sau sentimentale pe care le-ar fi avut ostaşii. În aceste condiţii, ce face serviciul psihologic din Armată? Cât de des psihologii au discuţii tete-a-tete cu proaspeţii înrolaţi?

Dacă e să credem altei ipoteze, potrivit căreia unii dintre cei decedaţi s-ar fi împuşcat “din greşeală”, “din întâmplare”, atunci am vrea să ştim cât de serioasă este instruirea recruţilor, câtă materie cunosc până a lua arma în mâini?

E dureros că nimeni, niciodată nu va afla cu siguranţă ce s-a întâmplat în cele 8 sau 9 cazuri de decese în Armata Naţională, înregistrate şi anunţate în 2013. Ieri, însă, un comunicat al Procuraturii Generale se pare că a adus în prim plan şi o altă versiune, una posibilă, a cauzelor acestor pierderi. Aflăm din acel comunicat că trei militari au fost condamnaţi pentru maltratarea a 13 colegi de-ai lor. Toţi trei erau din aceeaşi unitate militară, din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri. Potrivit actului de inculpare, în perioada iulie-august 2013, adică timp de două luni, inculpaţii au aplicat sistematic forţa fizică în raport cu 13 militari proaspăt recrutaţi, pentru a-şi demonstra superioritatea, cauzându-le astfel diverse leziuni corporale. Date oficiale arată că, în 9 luni ale anului 2013, procurorii militari au înregistrat 147 de infracţiuni, cu 50 mai multe decât în 2012. La comiterea acestor infracţiuni au participat 154 de militari, cu 64 mai mulţi decât în cazul infracţiunilor comise în 2012.

Cei trei inculpaţi care au maltratat 13 tineri recruţi au fost condamnaţi la câte 5 ani de detenţie, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani. Deci, au rămas la libertate. Cât de îndreptăţiţi au fost tinerii batjocoriţi în urma acestui act de justiţie?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Petrus

    Solutia: desfiintarea serviciului militar obligatoriu si inlocuirea lui cu o armata profesionista. Urgent: pedepsirea exemplara, cu puscarie fara suspendare, a caprarilor care aplica metode sovietice de umilire a noilor recruti si degradarea ofiterilor din unitatea in care s-au petrecut atacuri la drepturile omului.

  2. Deportatul

    Dar în acelaş timp parcă s-a uitat de moartea, doar în uultimii 22 ani de “independenţă” (!?) a RM, a celor aproape de 300 voluntari şi poliţişti, care au luptat împotriva OCUPAŢIEI RUSEŞTI în a. 1992 pe Nistru, de acel tînăr Vadim Pisari, membru PLDM, ucis de Anul Nou a.2012 pe podul din Pîrîta, şi de mulţi alţi patrioţi ucişi de OCUPANŢII RUŞI, DOAR DUPA 1991 !?!?!?
    Dar chiar că s-a uitat, în timp ce Filat cu Smirnov umbla la meci de fotbal, dar cu Şevciuc Filat umbla la concerte şi unii voluntari, poliţişti şi jurnalişti a-l susţin pe Filat şi PLDM
    Avem oare JURNALIŞTI CU DEMNITATE NAŢIONALĂ!? care ar termina de a lustrui imaginea PLDM şi a lui Filat cu PLDM, cît şi a conducerii PD, (nemaivorbind de PCRM), care au fost împotriva Decretului Preşedintelui Interimar M.Ghimpu (PL) cu privire la SCOATEREA ARMATEI RUSIEI DE OCUPAŢIE de păe teritoriul RM !?????????????

  3. realist

    e trist ….dar din pacate adevarat
    m-am eschivat de armata cat am putut, pana am luat livretul militar.
    am evitata sa merg la armata dintr-un motiv simplu,umilinta la care sunt supusi tinerii recruti.
    mi-a fost frica, frica de mine,frica de faptul, ca dupa umilinta suferita as vrea sa ma razbun
    ,sa ma razbun pe toti , pe cei buni ,care nu au intervenit cand au putut,si mai ales pe cei care cultiva teroarea si umilinta in randurile armatei.
    cunoastem toti cum se termina aceste cazuri de razbunare….
    armata republicii moldova,suna aberant dar este adevarat,o tara anonima si neinsemnata,care are mii de copii abandonati si pensionari bolnavi,investeste in armata nationala ….
    ce armata? in fata cui ar putea rezista acesta armata?
    cine are nevoie de acesta armata?
    cine se mandreste cu aceasta armata?
    pe cine apara aceasta armata?
    cand vom rapunde la aceste intrebari,vom afla si sensul existentei unei armate nationale….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *