Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Oligarhatele Moldovei

Oligarhatele Moldovei

Cu cât mai mult haos în jurul nostru, cu atât mai mult regretăm binele şi ne dăm seama că în lumea asta tot începutul are un sfârşit. Nu mi-aş dori deloc, dar din tot ce se întâmplă în eşaloanele de «sus» şi în jurul acestor eşaloane (3 la guvernare şi 1 în opoziţie) am tot mai mult senzaţia că ziua unui sfârşit de început se apropie şi pentru R. Moldova. Nu ştiu cum va fi după această zi, dar, cu siguranţă, va fi altfel şi prea puţin probabil să fie bine, după cum bat vânturile dinspre Răsărit şi după cum îşi întind pânzele sub aceste vânturi pretinşii noştri domnitori.

Am fost, în cei 20 de ani de independenţă, prea risipitori, poate şi îngăduitori şi, dacă vreţi, până la nesăbuinţă de necalculaţi. Am crezut că libertatea, în cazul unui popor feliat ca al nostru, e un dar pe care-l pui în sac şi uiţi de el, că dacă a venit, a venit pe totdeauna şi dacă o avem putem face cu ea ce vrem ori să nu facem nimic, că oricum nu cere nici de băut, nici de mâncare. E libertate. Şi atât. Un cuvânt. O stare, pe care dacă vrei o trăieşti, iar dacă nu vrei – nu o trăieşti. Aşa am gândit, aşa am trăit, aşa am procedat de foarte multe ori şi rar, sau aproape niciodată, nu ne-a trecut prin minte (ori ne-a trecut, dar am fugit de acest gând) că va veni o zi în care, cu siguranţă, se vor termina toate frământările astea, de zeci de ani, ale lumii, cu toate intrigile, războaiele, disputele teritoriale, sferele de influenţă, graniţele vechi, graniţele noi etc., şi că mai departe soarta nu ne va fi decât aşa după cum ne va prinde ziua şi ceasul acestei zile. De aceea, poate, tot lagărul ex-socialist s-a grăbit să intre sub umbrela NATO şi UE, de aceea balticii au refuzat CSI-ul, iar georgienii l-au părăsit. Noi? Noi variem când pe drum când pe cărare, când la o «Poartă» (tradiţie boierească) când la altă «Poartă» şi ne amăgim că avem de unde alege, fără să tragem cu ochiul la «ceas» şi să vedem că el, de fapt, mai mult stă, iar dacă şi merge – merge înapoi. Vizita la Chişinău a ministrului rus de externe, S. Lavrov, graba cu care insistă Moscova asupra rezolvării diferendului transnistrean şi uşurinţa cu care acceptă Chişinăul «ofertele» Kremlinului ridică mai multe semne de întrebare vizavi de sinceritatea acestei rezolvări. Moscova nu e Strasbourg-ul şi nici Bruxelles-ul, ca s-o acceptăm din cuvânt. Ne-am fript destule ori, şi pentru Chişinău e mai bine ca problema transnistreană să mai rămână aşa cum este, până ne clarificăm cu Europa, decât să ne pomenim într-o federaţie cu Transnistria, care, la modul practic, ar însemna ziua şi ceasul în care trebuie să punem cruce Europei.

Ca egiptenii sau deloc

7 Aprilie a  fost compromis. Alegerile din 2009 şi 2010 nu au schimbat mare lucru la guvernare în R. Moldova. A fost o ordinară schimbare de decor. Atât. Comuniştii au plecat din funcţii, dar au rămas în sistemul instaurat şi codificat de Voronin. PCRM controlează azi toată situaţia în stat pe «uşa din spate». PL, care a încercat să forţeze nişte schimbări după 2009, este în minoritate, iar majoritarii, fie că nu vor, fie că se dau în spectacole televizate de-a «performanţele», crezând, cumva, că mai pot fi luaţi în serios. Justiţia, procuratura, poliţia, vama, CCCEC (nu ştim ce face SIS, că e mai puţin la vedere) nu sunt în serviciul statului, după cum nici nu erau, şi rămân articulate într-un sistem hipercorupt şi hipermafiotizat. Avem peste 150 de milionari şi miliardari în cel mai sărac stat din Europa. Performanţă, nu? Citeam pe unul dintre site-urile ucrainene că Ucraina riscă să nu mai fie administrată în regim constituţional, ci de oligarhate, pe care Ucraina le are azi în număr de 5-6 şi care controlează situaţia politico-financiară în regiuni. Lupta pentru supremaţia puterii în Ucraina deocamdată nu este disputată între aceste oligarhate, dar experţii nu exclud o atare perspectivă. Este alta situaţia în R. Moldoiva? Până în 2009 a existat un singur oligarhat, cel al lui Voronin, concrescut de jos şi până sus cu statul. După 2009, graţie disputei pentru putere, s-a văzut că ar mai exista cel puţin încă două. Deşi nu sunt câte în Ucraina, acestea se află de mai multă vreme într-o rivalitate (ca să nu zicem luptă) dură nu numai pentru întâietate în sfera puterii, dar şi privind împărţirea sferelor de influenţă în economie, justiţie, procuratură, politică externă etc. Ciondănelile mărunte au trecut în reglări de conturi, rivalitatea continuă, tensiunile cresc. Rostul? Rostul unei astfel de guvernări care e? Comuniştii au ieşit de duminică la proteste. E bine că protestează. E rău că se cer în locul Alianţei şi că nu vor să recunoască că ei sunt autorii actualelor scheme de guvernare. Trişează. Protestele comuniştilor nu sunt modelul de care are nevoie R. Moldova. În cazul Moldovei trebuie urmate modelele de luptă populară clasică. Egiptenii au pornit şi încheiat în primăvara aceasta o revoluţie. A fost dat jos  regimul Mubarak. După 9 luni, iar sunt în stradă şi asta pentru că militarii veniţi în locul fostului regim nu s-au dovedit a fi mai buni. Să fim atenţi: egiptenii nu l-au luat pe Mubarak în braţe să iasă cu el la proteste împotriva actualilor, după cum au făcut câteva sute de oameni duminică, aliniindu-se comuniştilor la Chişinău şi Soroca. Dacă vrem curăţenie, să fie generală. Dacă nu, mai răbdăm.

Petru Grozavu