Olga Bulat: Ţara tâlharilor
Zi de duminică, gara auto din Bălţi, microbuzul Bălţi-Chişinău… Doi copii strigă în gura mare: “Apă, apă, apăăăăăăăăăă!” Mama copiilor îi linişteşte: “Nu striga, auraşul mamei. Acuşi vine tata şi aduce apă. Iar tu eşti frăţiorul mai mare, trebuie să dai exemplu. Nu striga măcar tu”. Băiatul începe a plânge: “Dar vreau apă” şi trei lacrimi mari i se preling pe obraji. Fetiţa, văzând că fratele tace, se uită mirată la el, apoi se-mpinge din braţele mamei, se întinde spre frate şi îi linge o lacrimă de pe obraz. Un gură-cască, ce urmărise scena, spuse rânjind: “Tot a găsit un strop de apă, doar că asta-i sărată, fato. După dânsa o să vrei şi mai multă apă”. Fetiţa s-a uitat răutăcios la bărbat. Nu a prea înţeles ce i-a spus, şi-a mângâiat fratele pe cap şi s-a întors în braţele mamei.
În sfârşit, a apărut tatăl cu o sticluţă de o jumătate de litru în mână. Copiii, în loc să se bucure că au apă, se uită nedumeriţi la sticluţă şi la tatăl lor. Femeia îl dojeneşte: “Bre, ce să fac numai cu atâta apă? Ăştia urlă-n gura mare şi tu ai luat o jumătate de litru? Nu ne-ajunge nici pentru o măsea!”. Soţul încearcă să se apere că nu e vina lui: “Ştii ce scumpă e apa la Bălţi? Parcă ar conţine metal scump sau dracu ştie ce valoros are în ea”.
Femeia, însă, continuă: “Lasă, bre, dai şi tu cu un leu mai scump. Îţi pare rău? Nu pentru străini, pentu copiii tăi cumperi”. Soţul încearcă să-i explice: “Nu-nţelegi? N-am avut bani. Ne-au rămas doar de drum şi pentru apa asta”. Sticluţa pe care o cumpărase costa, nici mai mult, nici mai puţin, 8 lei, iar una de 1,5 l l-ar fi costat 15 lei. Într-un magazin alimentar, ce nu se află pe teritoriul gării, preţul unei sticle de apă de 1,5 l este de 6-7 lei. La gară, însă, preţurile sunt majorate de două-trei ori şi oamenii cumpără, pentru că n-au posibilitate să aleagă.
Femeia, iritată, nu se linişteşte: “Cât, 15 lei?! Ce-i cu ei, au înnebunit?! Am ajuns să trăim în ţara tâlharilor”. Bărbatul încearcă s-o liniştească: “Lasă că, aşa cum fură ei oamenii, n-o s-ajungă departe. Să dăm celor mici un gât de apă, că se usucă, mititeii”. Copiii sunt prea micuţi ca să înţeleagă că apa e scumpă, dar înţeleg şi ei că ceva nu e-n regulă. Ambii se uită la apă cu ochii însetaţi şi plini de lacrimi, dar niciunul nu îndrăzneşte să bea. Numai după ce mama a luat un gât, au băut şi ei, dar o jumătate de litru de apă la patru persoane e prea puţin ca să-ţi potoleşti setea. Tot drumul, până la Chişinău, cei mici se uitau la sticla pustie şi sughiţau în sec, iar mama lor îi mângâia şi tot repeta: “Aşa-i, dacă trăim în ţara tâlharilor”.
Olga Bulat
