Olga Bulat: Principii şi valori false

În perioada comunistă, oamenii ştiau că libertatea cuvântului este o poveste frumoasă, dar, ca şi oricare altă poveste, ireală. Oamenii nu doar se temeau să vorbească, să-şi expună părerea relativ la ceva anume, ci se temeau chiar să gândească despre ceva ce ar compromite pe cei ce stau în fruntea statului. Se temeau să nu li se citească gândurile după felul în care îşi încrucişau mâinile, îşi încreţeau frunţile sau îşi arcuiau sprâncenele.

Într-un final, oamenii şi-au pus nişte măşti prin care nu putea străbate niciun semn de emoţie. Cei care aveau curajul sau prostia să spună ceea ce gândeau dispăreau în noapte. Nimeni nu ştia ce li s-a întâmplat: parcă au văzut o maşină lângă casă, parcă au văzut nişte oameni ieşind din maşină şi intrând în casa omului, parcă au plecat în scurt timp şi… cam atât. Nimeni nu punea întrebări, de frică să nu dispară şi ei noaptea următoare.

Ce s-a schimbat? Multe de tot. Regimul comunist a fost înlocuit de cel democrat. Oamenii nu mai dispar în noapte, sunt luaţi cu forţa în plină zi, cum i s-a întâmplat recent unei tinere. Se vehiculează că ar fi furat banii şi actele cuiva, dar un astfel de comportament doar îi sperie pe trecători. Există anumite proceduri pentru astfel de cazuri, nu să fie târâţi oamenii cu forţa în văzul tuturor. Dacă forţele de ordine îşi permit astfel de lucruri, de ce ne mai mirăm că e atâta fărădelege în ţară: hoţi, ucigaşi. Aceştia au exemple de la care să se inspire.

Şi oamenii… se tem în continuare. Deşi au început să pună întrebări, oricum o fac în şoaptă. Cu toate că licărirea unor emoţii, a unei griji interioare începe să străbată prin masca indiferenţei, aceasta se ţine strâns pe feţele noastre şi nu poate fi distrusă atât de uşor. Mai mult decât atât, aceasta începe să se întărească, deoarece oamenilor continuă să le fie frică să vorbească, să iasă afară, să meargă pe stradă, să crească copii, iar conducerea contribuie insistent la dezvoltarea acestui fenomen. Deci, ce s-a schimbat?

S-a schimbat conducerea ţării. Avem feţe noi, lozinci noi, de fapt sunt vechi, doar puţin parafrazate, sensul, însă, a rămas acelaşi: «Noi jertfim viaţa noastră (adică a oamenilor) pentru binele ţării (adică al nostru). Trebuie să păstrăm principiile şi valorile neamului». Care principii, care valori? Ştiu ei oare care sunt acestea? Oamenii de mult le-au uitat, iar democraţia noastră nedemocrată ne ajută mult să nu ni le amintim. Deci păstrăm doar ceea ce ne-a rămas – principiul fricii şi valoarea banului şi a puterii.

Olga Bulat