Olga Bulat: Locul unde copiii mor de foame
Ieri am văzut o poză cu un copil din Africa, mort de foame. Era atât de slăbuţ, încât îi puteai număra toate coastele, culcat într-o gropiţă, fără sicriu sau vreun aşternut dedesubt, cu mâinile aşezate în poziţie de somn. Părea că degrabă s-ar putea trezi. Mă uitam la poză şi aşteptam să se trezească, dar chipul femeii ce-l privea mi-a zis că aşteptarea-mi e zadarnică. Nu plângea, mai curând părea resemnată. În acelaşi timp, făptura sa degaja atâta durere, încât nu mai era nevoie s-o văd plângând sau rupându-şi părul din cap, pentru a-i crede suferinţa.
Ieri noaptea, am reuşit să adorm abia spre dimineaţă. Imediat cum închideam ochii, vedeam chipul acelui copil. Aşa cum m-am culcat cu gândul la el, m-am trezit cu acelaşi gând. Am vorbit cu câţiva prieteni, care, de asemenea, văzuseră acea poză. Fiecare mi-a spus cam acelaşi lucru: “În timp ce noi ne alintăm că nu ne place un produs sau altul: carnea ne îmbătrâneşte, laptele ne îngraşă, căutăm fructe exotice, cafea fără cofeină, ulei de măsline, fiindcă nu ne mai place mirosul celui de floarea-soarelui, oamenii, îndeosebi copiii, mor de foame”.
Imaginea din poză a fost surprinsă de un reprezentant UNICEF. Asemenea fotografii mai apar uneori, dar niciuna cu copiii din ţara noastră. Se creează impresia că la noi totul e bine. Toţi au unde locui, au ce mânca, n-au nicio grijă. Însă, în acest caz, de ce mai stau copiii pe străzi cu mâna întinsă? Nu cred că de prea mult bine ei cerşesc pe timp de ploaie sau ger, cu feţele înmărmurite de frig, îmbrăcaţi în hăinuţe subţiri, rupte, cu privirea absentă, care, brusc, devine agitată atunci când trecătorul îşi bagă mâna în buzunar să scoată nişte bănuţi. După ce acesta trece mai departe, sclipirea din ochi se stinge, de parcă nici n-a fost.
Aceşti copii nu frecventează şcoala, trăiesc, în cel mai bun caz, într-o cocioabă, în lipsa unor condiţii minime de trai. Nimeni, însă, nu urmăreşte situaţia acestor copii. În timp ce vorbim despre “principii”, “valori”, în timp ce declarăm sus şi tare că ei sunt “viitorul nostru”, în realitate, nu ne pasă de viaţa lor. Vedem o poză mai şocantă sau auzim o istorie îngrozitoare despre soarta cuiva, ne înfiorăm de cele văzute şi mergem în drumul nostru, fără a ne mai aminti de aceşti micuţi.
De ziua copiilor, autorităţile se duc la orfelinate, internate şi le transmit picilor nişte cadouri. Aş vrea să ştiu ce cadou primesc, dacă primesc, copiii străzii? Când vine în Moldova vreun oficial din străinătate, imediat se intervine, astfel încât aceşti copii să nu stea pe marginea drumului. Aş vrea să ştiu dacă li se dă de mâncare înainte de a-i alunga sau, pur şi simplu, sunt măturaţi de acolo. Oare ce mănâncă ei în ziua respectivă? De obicei, nu pot cerşi într-o altă regiune, pe teritoriul altor copii, pentru că nu sunt acceptaţi, pentru că, astfel, ar rămâne flămânzi copiii din zona respectivă.
Se discută mult că aceşti copii ar fi obligaţi să cerşească de cineva care profită pe seama lor. Cred că, în unele cazuri, e adevărat. Cu siguranţă, însă, nu copiii sunt profitori. Atunci când vorbim despre un viitor luminos pentru copiii noştri, în care capitol se încadrează copiii străzii? E vreun loc anume dedicat lor sau ei nu fac parte din societate? Însăşi existenţa lor este sau nu întregistrată oficial?
Ne cutremură gândul că, undeva, copiii mor de foame, dar nu observăm copiii de lângă noi, care au aceeaşi soartă.
Olga Bulat
