Olga Bulat: Frica de stomatologi: cine este vinovat?
Cine dintre noi n-a fost la medic cel puţin o dată în viaţă? Cine dintre noi în copilărie nu era speriat de mamă că, dacă nu va fi cuminte, îl va duce la medic să-i facă injecţie? Pe cine dintre noi nu-l doare capul când trebuie să intre la stomatolog?
Când eram mică, părinţii erau nevoiţi să depună mult efort ca să mă convingă să mă duc la stomatolog, fiindcă era nevoie mare: strigăte, lacrimi fierbinţi şi rugămintea (aproape că-n genunchi): “Nu, mămică, te rog, nu mă duce, nu mă mai doare. Uite, dintele se ţine bine” – şi-l apăsam cu degetele în speranţa să-l vâr cât mai adânc în gingie. Atunci venea salvarea – aţa împrejurul dintelui, o mişcare bruscă a mâinii şi… nu-iii… Ce fericire că ne-am descurcat fără monstruosul cleşte!
O singură dată mama a reuşit să mă ducă la stomatolog fără a-i arăta concerte, când a promis să-mi cumpere o umbrelă. Atât de mult mi-o doream, încât aproape că n-am plâns în cabinetul medicului, deşi durea foarte tare. Când am ieşit, am exclamat: “N-am plâns, n-am plâns! Hai să cumpărăm umbrela”. A trecut mult timp de atunci. Acum, nu mă convingi să mă duc la stomatolog nici c-o umbrelă din lume, nu pentru că mi-e frică, deşi şi acesta ar fi un argument, ci pentru că nu am încredere în ei.
Nu vreau să generalizez precum că toţi medicii-stomatologi sunt incompetenţi, dar, de la o vreme, sunt atât de mulţi că nu ştii la care să te duci şi la care nu. Pe lângă clinicile de stat, există o mulţime de cabinete stomatologice care susţin că au licenţă. Poate că au, n-am verificat, dar cert este faptul că prea multă lume iese de la ei şi mai bolnavă decât vine. Am întâlnit recent o cunoştinţă cu gingia umflată, obrazul învineţit, dar care refuză categoric să se adreseze la stomatolog. Am aflat că, de fapt, este dintele pe care-l vindecă deja câţiva ani la rând. De fiecare dată, însă, situaţia se agravează şi mai mult. A fost atât la stomatologii din clinicile de stat, cât şi la cei particulari. De fiecare dată, însă, apăreau noi probleme: fie i-a rănit gingia şi a sângerat, fie i-a căzut plomba, fie n-a fost nivelată bine şi şi-a zgâriat limba de ea. Ultima oară nu i s-a pus anestezie şi fata, suferind de hipertensiune, abia de-a suportat durerea, i s-a ridicat tensiunea, fiind nevoită să cheme un taxi ca să meargă acasă, deşi locuia în apropiere. Medicul-stomatolog (foarte grijuliu!) nu ştia cum s-o scoată mai repede din cabinet. Nu-l interesa ce se va întâmpla cu ea mai departe. Mă întreb: de ce nu i-a făcut o injecţie din moment ce a fost avertizat că pacienta este hipertensivă şi foarte sensibilă la durere? Ce-a fost asta: un experiment sau neglijarea pacientului?
Mi-am amintit imediat de un alt caz, când un bărbat s-a dus la stomatolog să-şi îmbrace un dinte. Pentru început, însă, trebuia să-i scoată coroana existentă deja. Cum de s-a ajuns ca de la dinte să-i taie falca nu înţeleg. N-a înţeles nici pacientul şi, se pare, nici medicul, care şi-a cerut scuze foarte rece, uitându-se nedumerit şi total indiferent la fapta sa. Ce s-a întâmplat? Doar nu era un copil care nu poate sta locului. Stomatologul pur şi simplu se uita altundeva. De fapt, consecinţele n-au fost nici pure şi nici simple. L-au cusut şi l-au trimis acasă, pentru a nu se mai întoarce la ei niciodată.
În Rusia, mama a două fetiţe a decedat în cabinetul stomatologului. Medicul spune că a făcut ceea ce face întotdeauna, i-a administrat aceeaşi doză de anestezie ca şi celorlalţi pacienţi, dar s-a depistat că femeia era alergică. Mama pacientei caută dreptatea şi vrea ca vinovatul să răspundă. De ce nu i s-a făcut un vaccin sau cel puţin n-a fost întrebată dacă are probleme, ce anume conţinea acea injecţie care a ucis o femeie până la acel moment sănătoasă, care nu avusese probleme similare niciodată? Biata mamă caută răspuns la întrebări ca să poată explica mai târziu nepoţelelor de ce au rămas orfane la o vârstă atât de fragedă.
De mici suntem educaţi să ne temem de medici, să facem tot posibilul să nu ajungem pe mâna lor… De ce nu ne educă nimeni să ne ridicăm şi să plecăm atunci când ceva nu e în ordine? Ne temem să ne ducem la medic, dar ne e şi ruşine să ieşim de la el la prima lui gafă. Noi înşine ne distrugem şi atât timp cât nu ne vom schimba atitudinea faţă de medici, nici ei nu şi-o vor schimba faţă de noi.
Olga Bulat
