Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Olga Bulat: Dă-mi... nu-mi da!

Olga Bulat: Dă-mi… nu-mi da!

Problema primordială a ţării noastre, şi nu numai, este mita. Oriunde s-ar duce, oamenii sunt pregătiţi că va trebui să-i “mulţumească” pe cei care le fac o favoare (care intră de fapt în obligaţiunile lor), luând cu ei bani împărţiţi în mai multe buzunare, de la bancnote mai mici la bancnote mai mari, în funcţie de favoarea care le va fi acordată. Bătrânii de prin sate, care trăiesc de la o pensie la alta, iau cu ei ouă, brânză, din unele coşuleţe se mai aude şi câte un cotcodăcit. Mita (mulţumirea) s-a făcut vestită la toate nivelurile societăţii noastre.

Dacă poliţia rutieră te-a oprit, înseamnă c-ai încălcat ceva. Chiar dacă n-ai încălcat, oricum vei plăti, ca să scapi mai ieftin. Eram zilele trecute într-un microbuz când ne-a oprit un poliţist. Prima replică auzită îi aparţine unui pasager: “Şi aiştia vor să mănânce”. Îi cere şoferului actele, se uită atent la fiecare literă, învârte fişa de jur-împrejur, i-o întoarce. Vrea să plece… îşi aminteşte, se întoarce, îi cere controlul tehnic. E-n regulă şi acesta. Îi mai cere nu ştiu ce, toate actele sunt în regulă.

Rămâne ultima oportunitate. Cheamă şoferul în spatele microbuzului, să nu prea vadă pasagerii, care, curioşi din fire, se adună şi ei în spate şi urmăresc scena: poliţistul îi spune ceva, şoferul se uită într-o parte, după care citim pe buze un “aaaaa”? Unul dintre pasageri zice: “O face pe prostul, adică el nu ştie ce vrea acela de la el”. Poliţistul şi-a repetat de câteva ori mesajul. Într-un final, observând atâtea perechi de ochi, au trecut ambii în spatele maşinii poliţistului. Acolo s-au înţeles mai repede. Cred că e tărâmul magic, unde toţi vorbesc aceeaşi limbă.

Curios era faptul că la zece metri s-a răsturnat o căruţă, căruţaşul fiind beat, nici nu se putea ridica. În schimb, calul, fiind treaz, s-a ridicat cu tot cu căruţă şi s-a dus în drumul lui. Urmărind scena, poliţistul a decis să nu-şi întrerupă “conversaţia” cu şoferul microbuzului, căci tot mai multe şanse avea să “fie înţeles” de un şofer treaz decât de un căruţaş beat. În sfârşit, tuspatru (poliţistul, şoferul, căruţaşul şi calul) s-au despărţit pe cale amiabilă, fiecare urmându-şi propria cale. Pasagerii microbuzului, curioşi, au început să îl mângâie pe şofer: “Aşă-i că i-ai dat? La noi altfel nu se poate. Până nu găsesc ceva, nu-ţi dau drumul. Dacă tot nu găsesc, devin brusc umani şi-ţi cer şi ei o pomană, pe care le-o dai, că n-ai încotro”.

Pe de altă parte, în timpul unei discuţii cu-n şofer georgian, l-am întrebat cât de des este nevoit să “se-nţeleagă cu poliţia rutieră”. La această întrebare ochii lui de georgian s-au făcut aproape pătraţi: “La noi aşa ceva nu se practică”. Nu mă las: “Şi dacă ai încălcat regulile…”. “Plătesc amendă”, îmi spune el lucid. Eu tot insistam pe ideea că e mai simplu să te înţelegi. Răspunsul lui m-a făcut să amuţesc pentru o clipă: “Dacă le fac o propunere de acest gen, imediat îmi pun cătuşele. Ei au salarii mari şi nu mai au motiv să ia mită”. Pe cei care nu se supun legii îi aşteaptă ani grei de puşcărie. Deci, dacă nu iau mită din bun-simţ, nu iau măcar de frică. Remediul împotriva corupţiei, după cum spunea cineva, sunt salariile mari şi puşcăria.

Olga Bulat