Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Olga Bulat: Câini vagabonzi însetaţi…

Olga Bulat: Câini vagabonzi însetaţi de sânge

În fiecare an, peste 2000 de chişinăuieni sunt muşcaţi de câini vagabonzi, iar circa 1000 de persoane sunt nevoite să se adreseze după aceasta la medic.Urmele de muşcături se tămăduiesc destul de greu, iar amintirile despre cele întâmplate nu se şterg o dată cu vindecarea rănii. Spaima şi frica trăite pot provoca răni mult mai adânci.

Au fost deja atâtea victime şi atâtea promisiuni de a se face ordine, dar fără vreun rezultat. Nu te poţi odihni de ei nici ziua, nici noaptea. Seara, abia de reuşeşti să adormi, că te şi trezeşte lătratul câinilor. Culmea e că nu trebuie decât să înceapă unul, că imediat îl însoţesc toţi ceilalţi. Adevărat cor! Asta numesc eu solidaritate. De fapt, cel mai grav e că “spectacolul” poate continua ore în şir. De mergi să arunci gunoiul, cât ai clipi din ochi, te trezeşti cu cel puţin trei-patru câini în jur.  Bineînţeles, vor să mănânce. Sunt atât de flămânzi, încât, în acel moment, ai impresia că figurezi pe lista meniului lor. Dacă lăsăm, totuşi, glumele la o parte, mi-e teamă să arunc gunoiul, pentru că mă aşteaptă o haită de câini flămânzi, cu ochii turbaţi. Ce să fac? Să nu-l mai arunc? Doar n-o să-l colecţionez?

Recent am văzut cum o mamă abia de a reuşit să-şi ia copilul, care se juca în nisip, din faţa unei dihanii care venea cu viteză spre el. Ştiţi care-i intriga? Stăpâna se afla la doi paşi şi nici prin gând să-i treacă să-şi oprească “odorul”. Mai mult, “bietul animăluţ” s-a speriat când i-a fost luată “bucata de carne” din faţă. Cele două s-au luat la ceartă, pentru ca, în final, vinovată să fie mama copilului că şi-a lăsat fiul să ridice castele de nisip. Îmi pare bine că a rămas teafăr copilul, dar nu ştiu cât de curând o să-şi revină mama, şocată şi stupefiată de atitudinea “umană” a stăpânei dulăului.

Astfel de exemple întâlnim nu doar în capitală, ci şi în alte localităţi: copii schilodiţi în urma atacurilor de câini, părinţi îndureraţi, câini însetaţi de sânge. Niciun film de groază nu poate fi mai înfiorător decât însăşi realitatea. Când va lua sfârşit acest coşmar? Deocamdată nimeni nu ne poate spune când aflăm vreun răspuns la această întrebare.

Olga Bulat