Ofensiva de după Soci
Cu tot dezacordul şi interdicţiile (verbale) ale Chişinăului, la Comrat şi în celelalte două raioane din Găgăuzia, „referendumurile” au avut, duminică, loc. Cel puţin, formal. Din momentul în care ele nu au fost monitorizate sau monitorizate doar de Rusia şi Comrat (şi cu anumite prezenţe simbolice din Ucraina), e greu de spus care este rezultatul real al acestor „consultări publice”, mai ales că în Găgăuzia, de obicei se votează după principul „unul pentru toţi”, sau „cu hurta în cabina de vot”. Potrivit emisarilor ruşi, care au gestionat mersul „referendumurilor”, găgăuzii au votat (cu peste 98%) pentru aderare la Uniunea Vamală cu Rusia şi mai puţin de 3% pentru Uniunea Europeană. Moscova a jubilat. Emisarul lui Putin pentru R. Moldova, D. Rogozin, a catalogat rezultatele „referendumurilor” drept „record”. Trebuie să fii naiv de tot, ca să crezi că Rusia, care a stat cu na pe „pulsul” „referendumurilor”, putea trece în procesele verbale rezultate mai mici de 90%. Aşa sau altfel, Rusia, oricum, şi-a făcut jocul la Comrat. „Referendumul organizat la 2 februarie în Găgăuzia ilustrează lupta dintre UE şi Rusia”, constată revista americană Stratfor, comentând că, deşi considerat ilegal de autorităţile de la Chişinău, acest referendum este un semnal că actuala competiţie dintre UE şi Rusia se extinde dincolo de Ucraina, în cadrul fontierelor europene mai largi”. Iar asta nu exclude faptul ca, după Soci, Rusia să treacă la ofensivă generală nu doar pe direcţia Ucraina, dar şi R. Moldova.
Comuniştii şi „cineva”
Lucrul cel mai curios, din toate câte s-au întâmplat în cele câteva zile de după (a câta oare?) diversiune politică de duminică a Rusiei la Comrat e competiţia la „arătatul cu degetul”, în care s-au lansat partidele politice de la Chişinău, în special cele de la guvernare. Toate pietrele au fost şi mai sunt aruncate zilnic în capul comuniştilor. şi ex-premierul V. Filat şi actualul premier Iu. Leancă, şi fostul şef de legislativ, M. Lupu şi actualul, Ig. Corman, şi PLDM-ul, şi PDM-ul, toţi au dat şi bat în continuare în comunişti. Mai este pomenit, ce-i drept, dar sub mare acoperire, şi „cineva” din afară, (de parcă acest „cineva” nu are nume sau nu se ştie că e Rusia). Premierul Leancă (singurul, deocamdată, care vede lucrurile mai dimensional) mai zice şi de vina puterii centrale, care a lăsat populaţia regiunii la cheremul bailor de la Comrat, dar, în prima linie de atac, sunt trecuţi, oricum, comuniştii. Nu sunt comunist şi nu am avut niciodată carnetul accestui partid, ştiu şi de multe ori mă înebuneşte felul în care pot minţi şi specula comuniştii lucrurile (dar parcă numai ei, deşi mai bine decât ei nu o face nimeni) şi, cu toate astea, nu pot fi de acord că vinoveţi, pentru cele întâmplate duminică în „arhipelagul găgăuz”, se fac comuniştii. şi nici „curajosul” de Dodon, care încearcă s-o facă pe „pricazcicu”. Sunt cel puţin două motive, din care nu pot fi de acord. Unu: pentru că nu este în totalitate adevărat. şi doi: pentru că aceste afirmaţii sunt riscante şi deloc onorabile, din momentul in care vin din partea unei guvernări. Dacă comuniştii, care sunt în opoziţie şi care pierd, constant, în sondaje, au reuşit, în cazul Găgăuziei, să facă mai mult decât a făcut alte 3 partide, aflate la guvernare şi care au la dispoziţie toate instrumentele puterii (sau nu le au?) înseamnă că opoziţia este mai puternică?. Cel puţin asta trebuie să subînţelegem din declaraţiile care se fac zilnic în presă de un lider sau altul de la guvernare. Pe de altă parte, este un truc foarte stângaci această manieră a guvernării de a se deculpabiliza.
Mai mult „fum”, decât „foc”
Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul au avut la dispoziţie jumătate de an ca să intervină şi să facă claritate în problema „referendumurilor”. De ce nu a făcut-o? Doi: că Rusia vrea să transforme Găgăuzia într-o a doua Transnistrie se ştie nu de ieri. De ce nu s-au anticipat lucrurile? Unde-i Servicul nostru de Securitate, sau al cui e acest Serviciu? Trei: Rusia, prin mesajul ambasadorului său la Chişinău, F. Muchametshin, încă de Anul Nou a dat de înţeles că Moscova este implicată şi va sprijini complotul de la Comrat. De ce nu a urmat nici o reacţie a Ministerului de Externe? De ce întârzie reacţia Ministerului de Externe şi la cea de-a doua declaraţie a lui Muchametchin, de după „referendum”, în care diplomatul rus nu ascunde că Rusia este prezentă în zona găgăuză şi bulgară din Sudul R. Moldova şi că are aici „interese politice”. Care sunt aceste interese? şi dacă „referendumurile” de duminică fac parte din aceste „interese”, de ce Chişinăul tace? Sau trebuie să aşteptăm până intră Rusia cu armatele în Comrat, aşa după cum a făcut-o în 1990?. Guvernul şi Parlamentul, la nivelul primelor persoane, s-au deplasat la Comrat, în ajunul „referendumurilor” (cam la spartul târgului), ca să constate că nu mai pot face nimic, că lucrurile au cam ieşit de sub control, că la Comrat există neascultare şi ignorare a legilor statului, că situaţia e una excepţională sau aproape de a fi ca atare. De ce nu au fost convocate în şedinţă nici Guvernul, nici Parlamentul, nici Consiliul Suprem de Securitate? Chiar nu era cazul? şi cum de s-a întâmplat că până şi deschiderea dosarelor penale a fost făcută cu întârziere, iar decizia Judecătoriei Comrat, privind ilegalitatea referendumurilor, a fost orchestrată în aşa fel, încât să intre în vigoare pe trei februarie, a doua zi după referendum. Post-factum. Seamnă a complot. La cel mai inalt nivel în stat. Din păcate. Cine ştie, poate tocmai din acet motiv, iniţiativa Partidului Libreal de retragere a başcanului Formuzal (principalul complotist de la Comrat) din componenţa cabinetului de miniştri, a fost tratată cu ironie şi scepticism în guvern. şi acum o întrebare de principiu (în special, pentru cei care nu vor să ia în calcul ilegalitatea acestor referendumuri): cum a fost posibil ca în aceeaşi zi de 2 februarie să fie organizate, concomitent, două referendumuri în care să fie consultate 3 chestiuni, dacă în mod normal, legea nu admite decât o singiră chestiune la referendum şi un singur referendum în aceaşi zi?. Că Rusia s-a grăbit să le pună pe toate într-o oală, e clar. Va ţine cineva cont de acest lucru la Chişinău, cel puţin, post-factum, dacă nu a făcut-o până la? E o chestie de procedură. Nimic mai mult, dar care în cazul proiectului politic, pentru care au fost organizate aceste „referendumuri” contează. şi contează mult. Dacă Chişinăul nu va lăsa lucrurile să degenereze în Găgăuzia, aşa după cum le-a lăsat până la „referendumuri”, din această diversiune rusească din 2 februarie de la Comrat se va alege mai mult „fum” decât „foc”. Dar chiar şi aşa, aveam noi oare nevoie de „fum”, în plus, şi nu ne era de ajuns „focul” din Transnistria?
