Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O viaţă fără politică?

O viaţă fără politică?

Recent am fost martorii unui caz destul de rar de sinceritate în rândurile politicienilor. Ion Cebanu, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, a demolat cu o singură propoziţie bine îngrijită faţada competenţei funcţionarilor publici. Potrivit Jurnal.md, Ion Cebanu, care urma să fie înaintat la funcţia de director al Agenţiei “Moldsilva”, a declarat că este pregătit pentru această funcţie, deoarece are o experienţă de 3 ani în fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului. “Este vorba despre o funcţie administrativă, care nu are legătură cu domeniul instituţiei”, a explicat Ion Cebanu.

Să ne imaginăm că un tânăr cu aceeaşi lipsă de experienţă practică în ”domeniul instituţiei” candidează pentru funcţia de director general al unei bănci, unei corporaţii de asigurări sau chiar al unei uzine de tractoare. Cum o să reacţioneze acţionarii faţă de astfel de argumente? Da, există totuşi posibilitatea că ei să-l aleagă. Dar, spre deosebire de instituţiile publice, riscul unei alegeri greşite este suportat fundamental diferit. Într-o companie privată, în caz de eroare sunt pedepsiţi proprietarii, la o instituţie de stat, contribuabilii sunt cei care plătesc factura comportamentelor iresponsabile.

Astfel, Ion Cebanu a îmbrăcat într-o haină verbală o realitate proprie aproape tuturor instituţiilor publice. Neavând concurenţi direcţi în domeniul lor (sau avem 3-4 ministere concurente ale ecologiei?), criteriile pentru avansare în funcţie sunt ”altele” decât în sectorul privat. Aceasta nu înseamnă că nu ar exista funcţionari publici competenţi sau bine intenţionaţi. Dimpotrivă, cred în sinceritatea multor politicieni, mai ales a celor care sunt la început de cale. Mai târziu, în cariera politică acţionează legea formulată de Lord Acton: ”Puterea corupe, puterea absolută corupe absolut.” Friedrich von Hayek a dedicat un capitol întreg din celebra sa carte, ”Calea spre servitute”, acestui fenomen: ”Cum ajung în vârf cei mai răi”.

Lectura zilnică a presei ne confruntă cu eşecuri publice care se ţin lanţ, indiferent de ţară: acte de corupţie, incompetenţă, infantilism sau răutate necamuflată. Spre deosebire de alte ţări, Republica Moldova are o presă destul de vigilentă, după cum demonstrează cazul ”vânătorilor”. Credeţi că în multe ţări din Occident cetăţenii ar fi aflat aşa ceva prin mass-media? Mulţi se plâng că la noi nu ar exista presă independentă, că totul ar aparţine cuiva ”cu interese”. Dar oare nu e aşa în toate ţările lumii? Diferenţa este că aici, cel puţin, pare să existe proprietari un pic mai mulţi şi cu agende mai diverse, ceea ce facilitează un jurnalism mai critic. În Franţa, de pildă, aproape toate ziarele primesc subvenţii de la stat. Nu e de mirare deci că e aproape inexistentă critica faţă de intervenţiile militare (cea mai recentă – în Mali). Sau să luăm cazul lui Jimmy Saville, o vedetă BBC cu relaţii strânse cu mediul politic. Numai după moarte sa, în 2011, au apărut dovezi despre acte de pedofilie comise de el, iar în prezent numărul învinuirilor care i se aduc s-a ridicat la circa 450. Dacă nelegiuirile în cauză au fost tăinuite, încă din 1955, adică o perioadă de peste 50 de ani, presa din Occident chiar ar putea învăţa multe de la presa de la noi!

Profitând de o presă comparativ obiectivă, totuşi, tragem mai rar concluzia evidentă: de cât de multă politică avem nevoie? Până acum, n-a apărut încă pe scena noastră politică o figură care ar veni cu propuneri asemănătoare celor făcute de mai mulţi candidaţi la preşedinţie din rândul Partidului Republican din SUA, cel mai radical fiind Ron Paul, care ceruse închiderea a cinci ministere (printre care şi Ministerul Educaţiei). Un renumit filosof din sec. XIX publicase o carte cu titlul ”Dreptul de a ignora statul”. Astăzi, se ignoră cei care nu participă la jocurile politice şi nu votează. Numărul lor e în creştere, iar la ultimele alegeri europene, de pildă, non-alegătorii au fost în multe ţări majoritari: 80% în Slovacia, 73 % în România şi 60 % în Germania.