Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O Moldovă diferită

O Moldovă diferită

De ziua alegerilor mai multe secţii de votare de pe la sate întâmpinau alegătorii cu muzică populară, interpretată la nunţile moldoveneşti. Şcoală, grădiniţă sau punct medical – toate erau amenajate cu baloane, panglici, afişe, covoare naţionale etc.

Se părea că 29 iulie era o sărbătoare adevărată pentru tinerii care veneau la vot cu buletine de identitate, cât şi pentru pensionarii care ţineau într-o mână paşaportul roşu cu litere aurii „CCCP”, iar cu cealaltă mână se sprijineau de o cârjă încovoiată. Ei bine, nu în toate localităţile atmosfera era ca cea din satul Cobusca Veche, r. Criuleni. În secţia de votare de la Cobusca Nouă, de exemplu, starea de spirit se asemăna cu cea de la examenul de Bacalaureat la limba română. Atât observatorii, cât şi membrii comisiei analizau atent pe oricine păşea pragul secţiei de votare. Părea că observatorii din partea partidelor încercau să se întreacă la depistarea fraudelor electorale. Un observator PROMO LEX ne anunţase că, de dimineaţă, depistase pe uşa secţiei de votare un afiş al AMN. Observatorul AMN îl acuza pe observatorul PROMO LEX că, în campania electorală, a făcut publicitate PCRM.

În satul Bălţata, la doar câteva zeci de kilometri de Chişinău, însă, nimeni nu s-a grăbit să anunţe despre sutele de afişe PCRM proaspăt lipite pe toţi stâlpii şi pe staţia de autobuze din localitate. Nu în zadar, se laudă observatorul din partea PCRM, la alegerile din 5 aprilie partidul lui Voronin a luat tocmai 80% din voturi.

În aceeaşi zi, la Chişinău, după ora 21.00, când secţiile de votare au fost închise, situaţia părea calmă. La sediul unor partide, membrii formaţiunilor aşteptau cuminţi rezultatele, urmărind dezbaterile la televizor. Nimeni nu ştia încă la ce s-ar putea aştepta după 29 iulie 2009. Rezultatele finale, anunţate a doua zi (n.r. 48 de mandate pentru PCRM – 53 de mandate pentru celelalte partide), nu au provocat prea multă zarvă. Atât comuniştii, cât şi partidele de opoziţie au considerat că victoria a fost de partea lor. De fapt, la 30 iulie, nu s-a întâmplat nimic! Deja în acea zi angajatele frizeriilor decideau cine merită să devină preşedinte, şoferii de maxi-taxi se întrebau cine ar putea trăda în proaspătul Parlament, iar pensionarii care îşi câştigă banii din comercializarea fructelor pe stradă începuseră să se întrebe dacă nu cumva vor rămâne fără pensie.

Aproape că nimeni nu mai sufla un cuvânt despre proteste. La Chişinău lista evenimentelor s-a redus considerabil în comparaţie cu cea de până la alegeri. Dacă ieşeai în stradă, te întrebai dacă e aceeaşi Moldovă care a ieşit cu zeciile de mii în aprilie 2009. O fi fost frica, o fi fost oboseala sau faptul că rezultatele alegerilor i-a mulţumit pe toţi?

Anastasia NANI