Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O misiune "de aur"

O misiune „de aur”

Femeile care vând aur în perimetrul Ştefan cel Mare şi Sfânt au fost din nou reţinute de colaboratorii MAI. Dacă săptămâna trecută ministrul de Interne, Victor Catan, declara pentru ZdG că MAI a ridicat 1 kg de aur de la comerciantele stradale, atunci în cadrul unei misiuni speciale organizată de MAI săptămâna aceasta n-a fost ridicat măcar un gram de bijuterii.

Vânzătoarele susţin că ele sunt în siguranţă la poliţie şi că au ştiut de faptul că se va petrece o misiune specială de reţinere. Totodată, cele trei femei reţinute de MAI au spus că l-au votat pe Dorin Chirtoacă, şi că vor merge în audienţă la primar pentru a-i solicita să le permită vânzarea ilegală a aurului în stradă.

Un alt detaliu din culisele acestei misiuni este că vânzătoarele stradale refuzau să li se facă percheziţia corporală din motiv că sunt răcite şi au gripă porcină. În timp ce explicau viroza pe care o au, şi-au pus rapid pe mâini zeci de inele şi brăţări din aur. Poliţiştii ne-au explicat că aurul care este purtat pe mâini se consideră un bun de uz personal şi nu poate fi confiscat.

Astfel, doar după ce şi-au  pus pe mâni inele şi brăţări, iar la gât  şi-au agăţat lanţuri şi pandantive, femeile acceptat să fie supuse percheziţiei corporale. Percheziţia le-a găsit „curate”.  Desigur că vom reveni la subiect, pentru că vânzătoarele au promis să vândă activ bijuterii în preajma sărbătorilor.

Iurie Sanduţa 
i.sanduta.zdg@gmail.com