Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O lume fără popor

O lume fără popor

Când mergi pe stradă, nu reuşeşti să urmăreşti feţele oamenilor, grijile înscrise pe chipurile lor. În transportul public, însă, dacă nu vorbeşti la telefon şi nu stai într-un picior, aşteptând să se elibereze vreun loc şi pentru celălalt picior, îţi poţi permite luxul de a te relaxa, urmărind feţele celor din jur. De obicei, sunt persoane pe care le vezi pentru prima oară, dar feţele lor îţi par cunoscute. De obicei, acestea sunt triste, îngândurate, enervate, răutăcioase. Dacă vezi pe cineva mai luminat la chip, cu o privire jucăuşă sau cu zâmbet pe buze, în sufletul tău se aşterne pacea şi primul gând care-ţi vine e că persoana respectivă nu a vizionat în acea zi televizorul.

Dacă stai în faţa micului ecran vreo cinci minute, înţelegi că trăieşti într-o ţară unde nimeni pe nimeni nu respectă, unde toţi mint şi fură, o ţară de drogaţi, ucigaşi, violatori de copii etc. Şirul acestui soi de grozăvii ar putea continua. Fiecare ştire din programele TV e despre o nouă crimă mult mai sângeroasă, mult mai monstruoasă decât cele precedente. Când vizionezi cazul unui copil victimă, primul lucru la care te gândeşti e să iei toporul şi să-i faci tu dreptate acelui micuţ neajutorat, care nu se ştie dacă-şi va putea continua viaţa, asta în cazul în care a supravieţuit.

Imediat după ştiri, urmează filmele “de relaxare”, filme horor, cu scene pline de sânge, capete sparte, violenţă în creştere, vizionate de copii cu gurile căscate. Pentru ei, acestea sunt o lecţie despre cum trebuie să procedeze într-o situaţie sau alta. Dacă nu sunt filme, atunci sunt emisiunile cu politicienii care se acuză reciproc de toate păcatele posibile, dezmint versiunile potrivit cărora ar fi implicaţi în afaceri dubioase, răspund la întrebări, dar fără a fi prea exacţi (au învăţat deja cum să se eschiveze de la răspunsuri directe), aruncă tot felul de înjurături la adresa oponenţilor, dând iarăşi “o lecţie de viaţă” cetăţenilor.

Setea de bani şi de putere îi transformă în fiinţe cu scântei în ochi şi cu limbile scoase, care îşi adulmecă oponentul mai slab, ca să-l distrugă ulterior. Priveşti aceste fiinţe şi te întrebi dacă a mai rămas ceva uman în ele. Niciodată nu se interesează care sunt nevoile oamenilor simpli, nu se interesează de starea victimelor care au supravieţuit sau a familiilor acestor victime, nu se interesează dacă agresorul/criminalul îşi va ispăşi cândva pedeapsa. Ei trăiesc parcă într-o altă lume, o lume fără popor, formată doar din guvernanţi.

Olga Bulat