Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O dată la 19½ luni

O dată la 19½ luni

Marţi, Anastasia s-a dus la conferinţa de presă a lui Voronin ca la mort. Ieşise deja, dar în birou mai răsunau cuvintele ei: «Nu mai pot scrie   despre monoloage inculte, agresive şi injurioase». Aceste cuvinte încă răsunau în birou când a revenit, absolut tăcută. Pe news.yam.ro apăruseră deja primele titluri cu abjecţii voroniniste, dar Nastea nu se putea apuca de scris. Se făcea că i-i sete de cafea, că are de sunat pe la surse.

Noi, reporterii veniţi de pe la alte evenimente, chiar vroiam să ştim din prima sursă ce a mai zis Nikolaevici. A trebuit să sacrificăm o ciocolată, ca să înmuiem o inimă reportericească. Ne-a pus dictafonul şi am ascultat. Ştiam că va răsuna un mesaj incult, şi aşteptam să comentăm, să râdem, să ne mai descreţim şi noi frunţile. Da, am auzit despre «bandiujnishi» şi «când ti tradeazî barbatul», dar ni s-a tăiat pofta de râs.

Seara l-am văzut pe Igor Munteanu în dialog cu Oxana Iuteş la Pro TV. Au abordat şi ei evenimentul voronian, dar au ocolit «bandiujniciiile», menţionând că limbajul de «birjar» nu mai merită atenţie. Nu le venea nici lor a râde.

La conferinţa în cauză Voronin a prezentat o carte albastră, nou-nouţă, cu 40 de pagini. Pe prima copertă este imaginea clădirii prezidenţiale (fără niciuun fel de drapel) şi cu ferestrele întregi. Sub fotografie scrie cu litere albe «Raport privind activitatea Preşedintelui R.Moldova în perioada aprilie 2001 – aprilie 2009». Deci aprilie 2005 este inclus de asemenea în carte. Monografia, tirajată, încât să ajungă pentru fiecare, nu are niciun fel de date despre tiraj, tipar, costuri şi surse utilizate, ca şi Iskra de cândva.

Ascultând cum o agresa verbal Voronin pe Angela Gonţa (în dictafon) ca să recunoască ce ar face ea cu bărbatul trădător, citeam cifre din monografie: în 8 ani şeful statului a emis 4465 de decrete, a examinat 4350 dosare privind conferirea distincţiilor de stat, a conferit 601 ordine, 1058 medalii, a participat la 163 de ceremonii de îmnânare a distincţiilor de stat, a respins 3198 cereri de graţiere, a primit 1448 oameni în audienţă (un om în 48 de ore), a dat 17000 de dispoziţii, a efectuat 331 de vizite în teritoriu. Cifre, care mai de care.

Printre toate cele 40 de pagini de cifre tot de ordinul sutelor şi miilor, care păreau copiate din raportul congresului XXII al PCUS, am găsit o cifră unitară. Această cifră, cu cea mai mică valoare numerică din raport, m-a făcut nu să râd, dar să zâmbesc şi să îi binedispun pe colegi.

În 8 ani de prezidenciujnicie (prin analogie cu bandiujnicia) Voronin a susţinut DOAR 5 conferinţe de presă. Vă imaginaţi — nici măcar câte una pe an, ci una la fiecare 584 de zile, sau la 1,6 ani, sau la 78 de săptămâni, sau la 19 ½  luni. Dacă reporterii au mers ca la puşcărie (nereuşită comparaţia, acolo ei merg cu mult interes) la o conferinţă, organizată cu o pauză de 1,6 ani, păi noi cu toţii suntem în câştig.

N-am ros dictafoanele, încălţările, coardele vocale şi timpanele cu birjăriile, decât o dată la 600 de zile. Şi câtă ciocolată am economisit.

Alina RADU