Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nunţi cu justiţiari

Nunţi cu justiţiari

Acum câteva zile, societatea din Rusia a fost zguduită de o ştire despre o nuntă. Nu era din lumea curiozităţilor, a cancanului sau a diversităţii. Era din lumea corupţiei.

O judecătoare din Krasnodar, o regiune săracă din sudul Rusiei, a făcut nunta fiicei sale. Ceremonia a costat nici mai mult, nici mai puţin – 2 milioane USD. Elena Khakhaleva este vicepreşedintă a Curţii regionale de Justiţie din Krasnodar. Ea a spus pentru presă că face, exclusiv, justiţie şi că suma fabuloasă de bani, cheltuită la organizarea nunţii fiicei sale, ar fi oferită de fostul său soţ, om de afaceri cu care a divorţat în urmă cu mai mulţi ani. Presa rusă a constatat, însă, că divorţul celor doi nu este decât unul fictiv, iar afacerile prospere ale lui Robert Zilkiniami (acesta e numele socrului mic de la celebra nuntă), din care şi-ar fi permis să cheltuie 2 milioane USD pentru ceremonia de nuntă a fiicei sale, nu sunt decât nişte atacuri raider, în urma cărora s-ar căpătui cu terenuri, imobile, automobile, bănci, hoteluri, zone de agrement. O poveste cu o linie de subiect atât de familiară nouă, celor din R. Moldova…

Oraşul Krasnodar, considerat capitala de sud a Federaţiei Ruse, se află la 1340 km de Moscova. Aici locuiesc peste 881 476 de oameni. Graţie celor 17 posturi de televiziune care emit în acest oraş, secvenţele de la nunta fiicei judecătoarei au fost mediatizate extins, atât de extins, încât imediat au ajuns şi în vizorul Kremlinului. Astfel, nunta din cel mai scump restaurant din Krasnodar, „Galich”, desfășurată în prezenţa şi cu participarea unui număr impresionant de vedete din showbiz-ul rusesc, ar fi deranjat anturajul lui Putin, ulterior făcând să se zdruncine fotoliul judecătoarei, considerată persoană de influenţă în cele mai scandaloase dosare examinate de justiţiarii din Krasnodar.

De câteva zile, atât presa, cât şi Kremlinul nu mai suflă niciun cuvânt despre nunta de milioane cu justiţiari. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru presă că, deşi au luat notă de situaţie, nu intră în „prerogativele” lor să reacţioneze. O fi fost „rezolvată” problema. S-o fi constatat că nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. O situaţie atât de familiară şi nouă, celor din R. Moldova.

În lipsa lui Valery Meladze sau Nikolai Baskov, prezenţi la Krasnodar, la nunta cu justiţiari, în justiţia din R. Moldova, zi de zi, au loc spectacole cu artificii, chiar dacă nu atât de costisitoare. Cei abilitaţi să facă dreptate se căsătoresc, îşi căsătoresc copiii, cunună, botează sau… divorţează, ca să-şi păstreze intacte veniturile şi proprietăţile. Şi reuşesc. Iar ca să nu-şi şifoneze imaginea şi să nu tulbure prea tare apele şi aşa tulburi în R. Moldova, aceştia încearcă să pună „la respect” presa, făcând acest lucru concertat. Acum câteva zile, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a ieşit la rampă. Ca să bage spaima în puţinii jurnalişti de curaj din R. Moldova, CSM a decis să-i invite, din când în când, la covor, pentru presupuse gafe gazetăreşti. Am urmărit o secvenţă în care Mariana Raţă, de la Centrul de Investigaţii Jurnalistice, era supusă unui oprobriu public pentru că nu probase implicarea unei judecătoare într-o serie de dosare care au condus la prejudicierea bugetului şi a imaginii statului. Şi ce dacă ziarista a tot telefonat şi a insistat să stea de vorbă cu acea judecătoare, care mereu nu a avut timp, nu a avut chef, nu a avut ce spune sau nu a dorit să comenteze? Asta nu mai contează. CSM a organizat un spectacol pe cinste, cu cei mai vestiţi justiţiari de la noi şi cu o ziaristă de investigaţii căreia i s-a spus, indirect, că a greşit atunci când judecătoarea supărată nu a răspuns la apelurile sale. Deci, nu judecătoarea e de vină că a fugit de presă, dar ziarista, chemată la covor în CSM în urma cererii acelei judecătoare. În cadrul spectacolului de marţi cu justiţiari, nu am auzit pe nimeni să ceară vreo dezminţire sau scuze pentru includerea numelui acelei judecătoare într-un context impropriu acţiunilor acesteia. S-ar putea că nimeni nici nu o fi avut nevoie de scuze. Important a fost spectacolul în imagini, cu o ziaristă ţinută în picioare în faţa justiţiarilor din CSM. Să vadă şi alţii. Şi să tacă odată şi odată.