Nu-l întristaţi pe Obama
Ieri a efectuat o vizită la Chişinău Gurbangulî Berdîmuhamedov, preşedintele Turkmenistanului. Cu un an în urmă am avut ocazia să vizitez oraşul Aşgabat, capitala acestei ţări, având şi oportunitatea să comunic cu jurnaliştii de la cele mai importante redacţii. Tema discuţiei noastre era bazată pe modul în care presa prezintă egalitatea de gen şi violenţa domestică. Ruşinaţi, unii dintre reporteri au declarat că nu au scris niciodată despre violenţa domestică, pentru că preşedintele acestui stat consideră că în Turkmenistan nu există niciun fel de probleme ce ţin de violenţe sau drepturile omului.
Situaţia mi-a părut şi mai tristă atunci când am văzut sediul televiziunii de stat din Aşgabat, dar şi programele pe care le emit. Sediul acestei televiziuni este un imobil de lux, cocoţat pe o colină, marmura albă strălucind la soare şi atrăgând privirile de departe. Emisiunile acestui post TV îl prezintă la fel pe preşedintele Berdîmuhamedov – activ, înţelept, generos şi măreţ. În cadrul acelui sediu luxos, dotat cu tehnică ultramodernă, lipsea o voce mică, firavă şi modestă.
Lipsea vocea poporului, a bărbaţilor şi femeilor din Turkmenia, care nu ajung de decenii să spună ceea ce gândesc în faţa camerelor scumpe şi moderne cumpărate din banii publici în numele lor.
În una din seri am rugat o jurnalistă să mă însoţească prin oraş, ca să cunosc şi eu această capitală asiatică mai bine. Aşgabat este o capitală foarte bogată, centrul oraşului este de un lux orbitor, tot cu imobile din marmură albă şi havuzuri poleite cu aur. Un singur lucru lipsea în centrul oraşului, ceea ce lipsea şi în emisiunile televiziunii publice – poporul, oamenii, viaţa.
Plimbându-mă pe străzile de lux, auzeam comentariile colegei de breaslă, care îmi tot arăta câte un zgârie-cerul din marmură şi îmi explica: e Ministerul Economiei, al Transporturilor, al Culturii. Când, la o intersecţie nouă, mi-a arătat un colos strălucitor şi a zis că e Palatul Justiţiei, am scos şi eu un aparat foto, micuţ şi cam ieftior, să fac câteva poze. În câteva secunde am regretat gestul. Militarii care păzeau Palatul Justiţiei au apărut ca din pământ cu tot pachetul de ordine: legitimare, distrugere imagini, explicaţie.
Atunci am trăit unul dintre rarele momente în viaţa când am înţeles că e mai simplu în Moldova. Da, nu avem aşa un palat al justiţiei, dar măcar îl putem fotografia pe din afară. Da, nu avem aşa o televiziune, dar acolo, măcar uneori, se spune şi despre femeile omorâte în bătăi în propriile familii. Da, avem violenţă în familie, dar măcar a fost iniţiat un dialog pe această problemă.
Dacă Gurbangulî Berdîmuhamedov s-ar fi interesat de starea de lucruri din justiţia R.Moldova, cu siguranţă că ar fi fost puţin invidios, aflând că judecătorii din Moldova sunt criticabili şi, unul câte unul, dintre cei corupţi, pleacă şi vor pleca în continuare din sistem. Dar dacă Angela Merkel s-ar interesa de sistemul de justiţie din R. Moldova, s-ar întrista, aflând că reforma justiţiei trenează prea mult, având atâta sprijin european.
Dacă ar veni Obama la Chişinău, s-ar putea să îşi pună mâinile în cap. Poporul american este generos, şi acordă ajutoare substanţiale statelor lumii pentru democratizare. Aşa R.Moldova a primit un ajutor substanţial pentru reforma justiţiei, dar şi pentru combaterea violenţei domestice. CEDO arată că judecătorii din Moldova încă nu înţeleg deplin şi corect cum trebuie judecată violenţa.
